1 mai: cum am renuntat la un drept pentru care s-a luptat pana la moarte

Astazi, 1 Mai inseamna distractie, gratare, o betie si-un agatament in Vama, mici gratis oferiti de partide pentru segmente de populatie care ar putea sa ii voteze si cam atat. Candva, mult inaintea comunismului, 1 Mai era o sarbatoare a drepturilor obtinute de muncitori si sindicate in zorii industrializarii.

Florin Poenaru, antropolog si unul dintre coordonatorii platformei de stanga Criticatac.ro, vorbeste pentru Ziare.com de semnificatiile originare ale acestei zile, dar si despre idealurile mereu neimplinite ale clasei muncitoresti.

„Muncitorii sunt fortati sa se lupte intre ei pentru a gasi un loc unde sa munceasca. In loc sa lupte colectiv impotriva exploatarii, muncitorii sunt nevoiti sa se lupte intre ei pentru privilegiul de a fi exploatati”, spune Florin Poenaru.

Cand zic 1 Mai imi vine in minte plecarea traditionala in Vama, iesitul la un gratar si abia dupa aia realizez ca e vorba si de o zi libera. De ce libera? Ce s-a intamplat pe 1 Mai?

Federatiile sindicale din America au decis ca incepand cu 1 Mai 1886 ziua de munca sa aiba doar 8 ore, fara ca muncitorilor sa le fie micsorat salariul. Desigur, de la decizia acestora la acceptarea acestui fapt de catre clasa capitalista a fost nevoie de lupte ale muncitorilor timp de ani si decenii, lupte soldate cu victime.

Pe 1 mai sarbatorim aceasta lupta: o lupta pentru conditii de munca mai bune, pentru drepturile muncitorilor, pentru relatii de munca decente si echitabile, pentru ore de munca clar reglementate. Daca 1 Mai si-a pierdut din semnificatie, nu numai in Romania, este pentru ca toate rezultatele acestei lupte par a fi acum complet uitate.

Sa luam chiar exemplul zilei de munca de 8 ore: ca si la finalul secolului 19, si astazi aceasta apare drept un ideal. Foarte putini sunt cei care mai un astfel de program. Cei mai multi fie nu au ce munci deloc, fie „munca peste program” este firescul. Astfel, desi nu foarte populara, 1 Mai s-ar putea sa fie astazi mai relevanta decat oricand.

Chiar daca ii aflu semnificatia, am senzatia ca oricum Sarbatoarea nu mai are nimic sacru in ea. In primul rand nu cunosc nicio persoana, care sa se considere „muncitor” sau nu, care sa simta ceva fata de 1 Mai. In al doilea rand, pentru ca am apucat comunismul si il stiu bine, parca nici atunci nu era un entuziasm fara de Ziua internationala a muncitorilor. De ce?

Acest fapt se intampla pentru ca suntem interesati sa fim dez-interesati, sa nu ne mai pese de aceasta traditie, sa ne apara ca ceva strain, exterior, neimportant. Totodata, 1 Mai a fost golit de valenta sa politica tocmai pentru ca munca a fost devalorizata si subordonata.

Cand a detine un loc de munca stabil, cu un program decent apare drept un privilegiu, o situatie exceptionala, este clar ca cei care muncesc, care sunt nevoiti sa munceasca pentru a-si asigura traiul zilnic, nu prea au cum sa aiba foarte multa putere. Cat priveste asa zisa perioada comunista, intr-adevar, Partidul Comunist a aderat doar retoric si propagandistic la traditia zilei de 1 Mai.

Sub regimul comunist, muncitorii erau la fel de mult exploatati, poate doar cu ceva mai multe beneficii. Atunci insa cand muncitorii si-au cerut drepturile in mod real si s-au mobilizat, precum in 1977 sau 1987, Partidul a reprimat imediat aceste miscari. Asadar, nici un regim, mai ales unul capitalist, nu va fi interesat vreodata sa ofere drepturi muncitorilor, din contra.

Odata cu disparitia marilor uzine, a industriilor, si notiunea de muncitor s-a mai diluat. Nu pentru ca oamenii nu muncesc, toti muncesc undeva. Metrourile care revarsa batalioane de corporatisti dimineata pe platforma Pipera stau marturie. Dar mai exista o constiinta unica, un concept centralizator pentru muncitor?

Atata timp cat toti suntem nevoiti sa muncim pentru a ne asigura traiul zilnic, notiunea si constiinta de muncitor vor exista. Daca aceasta constiinta se va articula politic intr-un efort colectiv, asa cum au fost luptele pe care le sarbatorim de 1 Mai, este o alta problema.

Se face de multe ori aceasta greseala de a identifica muncitorul doar cu muncitorul din fabrici si uzine, adica de a echivala muncitorul doar cu un segment industrial foarte precis. E adevarat ca in urma reorganizarii productiei capitaliste la nivel global, acest tip de muncitor s-a transformat si el.

Dar muncitorii suntem cei mai multi dintre noi, toti aceia care suntem dependenti de castigarea unui salariu, mai mare sau mai mic, pentru a supravietui. Muncitori sunt corporatistii pe care i-ati invocat, dar si doctorii, si functionarii si soferii de autobuz si profesorii de liceu si jurnalistii.

Mai poate exista, sau mai exista o miscare muncitoreasca in care sa se regaseasca marile mase de muncitori de toate felurile, de la cel care face mobila pentru Ikea, la programatorul care castiga 1.000 de euro la Oracle? Ce s-a intamplat in Occidentul capitalist? Miscarea sindicala mai exista, mai are putere? Ce se intampla in Romania din acest punct de vedere?

Din pacate, nu a existat niciodata o miscare asa de ampla, tocmai pentru ca muncitorii sunt fragmentati in functie de pozitia lor in raport cu capitalul. Iar tendinta este de a continua aceasta fragmentare astfel incat sa nu mai existe nici un fel de solidaritate intre muncitori, nici macar intre cei cu pozitii relativ apropiate.

Miscarea sindicala a fost infranta pentru ca a fost constant atacata de stat sub presiunea clasei capitaliste din anii 1970 incoace, nu doar in vest ci peste tot in lume. Totodata, miscarea sindicalista nu a fost capabila sa reziste acestor atacuri tocmai pentru ca a ramas fidela unor politici social democrate perdante, care in fapt cautau un compromis cu angajatorii, nu consolidarea intereselor muncitorilor.

Astazi, cu cateva exceptii, peste tot sindicatele sunt niste institutii mai degraba conservatoare si retrograde. In Romania lucrurile nu au stat diferit. Intai sindicatele au fost subordonate Partidului Comunist, iar dupa 1989 fiecarui partid aflat la putere.

Acestea au functionat mai degraba drept mecanisme de reproducere a liderilor de sindicat decat de aparare a drepturilor muncitorilor. Sindicalizarea muncitorilor este insa extrem de importanta insa si de aceea aceste institutii trebuie regandite si reinvigorate cat mai curand.

Trebuie precizat totusi ca solidaritatea dintre muncitori astazi intampina un obstacol major tocmai datorita modului in care munca a fost transformata in ultimele decenii.

Se casca din ce in ce mai mult o falie intre cateva slujbe decente si relativ bine remunerate si restul slujbelor care inseamna conditii foarte proaste de munca, salarii mici, contracte temporare sau la negru, fara beneficii sau asigurari. Dar, asa cum am spus mai sus, si acestea tind sa fie destul de rare si inaccesibile pentru cei mai multi.

Astfel, muncitorii sunt fortati sa se lupte intre ei pentru a gasi un loc unde sa munceasca. In loc sa lupte colectiv impotriva exploatarii, muncitorii sunt nevoiti sa se lupte intre ei pentru privilegiul de a fi exploatati.

Citeam un reportaj intr-un ziar britanic, parca, despre tinerii chinezi care muncesc in ramuri capitaliste bine platite, in banci sau in companii tehnologice. Castiga bine, sa zicem pana in 1000 de euro, dar totusi se considera „diao”, ratati, pentru ca muncesc mult, nu au timp, nu-si pot face prietene, isi dau seama ca e greu sa depaseasca nivelul la care au ajuns, nu au perspective. In acelasi timp castiga mult mai mult decat au castigat parintii lor, sau decat ar fi sperat sa castige intr-o China complet comunista. Ei reprezinta o clasa cu enorme frustrari. La ce va duce aceasta frustrare, in timp?

Frustrarea aceasta e reala si nu poate fi desconsiderata, dar ganditiva la frustrarea cuiva care castiga 100 de euro sau mai putin. Cred ca aceasta este o intrebare cheie: cum se va exprima frustrarea crescanda acumulata de oamenii care muncesc pe salarii mici in conditii proaste, pe fondul unei cresteri aproape fara precentent in modernitatea capitalista a inegalitatilor la nivel global.

Studiul Oxfam de anul acesta a aratat ca 85 de oameni detin la fel de mult precum jumatatea cea mai saraca a planetei. Vom asista la o re-mobilizare globala a celor care muncesc pentru a-si cere drepturile, sau frustrarea va fi deturnata si mobilizata de forte conservatoare sau chiar fasciste impotriva membrilor cei mai vulnerabili ai societatii?

Din pacate, a doua varianta pare deocamdata cea mai plauzibila peste tot in lume. De aceea 1 Mai este o zi importanta, chiar daca acest fapt nu mai este aparent: este un prilej de a ne reaminti ca luptele muncitorilor pot avea succes, ca solidaritatea este posibila, ca frustrarea si mizeria zilnice pot fi invinse.  – Sursa: Ziare.com

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal: