13 ore cu trenul în Ucraina aflată sub bombele rușilor. Experiența unui vlogger român: „Și la asta ne dau lecții”
România este pe ultimul loc în Uniunea Europeană când vine vorba despre starea în care se afla infrastructura feroviară, trenurile și timpii în care sunt parcurse distanțele. În unele cazuri, însă, România este depășită chiar și de țări sărace, corupte și aflate în plin război, așa cum e cazul Ucrainei.
Vloggerul român Cosmin Avram s-a convins singur de acest lucru. El a străbătut cu trenul distanțe mari în Ucraina, în urmă cu câteva luni, și a remarcat că, deși sunt departe de a fi la standarde înalte, trenurile vecinilor noștri din Nord sunt superioare celor din România. De altfel, lucru observat de Cosmin, în Ucraina, țară agresată și bombardată zilnic de Rusia, trenurile nu au întârzieri, deși în unele cazuri și rețeaua feroviară a avut de suferit.
Clipul postat pe pagina sa de You Tube, 13 ore cu trenul în ucraina pe timp de război – CFR: Vecinii ne dau lecții!”, a adunat 110.000 de vizualizări, iar vloggerul are 164.000 de urmăritori.
La începutul clipului, Cosmin se pregătește de un drum lung, spre Kiev, via Liov.
„Mă aflu în fața gării din Cernăuți pentru că de aici plecăm spre Kiev. Traseul o să fie foarte lung pentru că am decis să facem o escală într-un alt oraș, Liov. Avem de mers undeva la șase ore până acolo, rămânem o noapte, după care ne continuăm traseul. Gara este foarte veche, a fost construită în anul 1907. Nu sunt foarte mulți oameni în gară, iar din câte am văzut sunt patru trenuri care circulă. Facem șase ore și am plătit 50 de lei pe bilet la clasa I. Chiar sunt curios să văd cum arată în interior. Nu mi se pare mult având în vedere că face undeva la șase ore. Dacă era să merg direct în Kiev de aici făceam în jur de 11-12 ore, doar că aceasta era varianta cea mai avantajoasă pentru mine în aceste zile”, a spus el.
Clasa I fără priză
Urcat în tren, românul constată că nu are priză, deși și-a luat bilet la Clasa I. Așa cum se va vedea ulterior, trenul compensează altfel acest neajuns.
„Cam așa arată cabina. Aici avem un pat, văd că sunt pentru 4 persoane. Am zis că lucrez în aceste șase ore, că editez, doar că nu avem priză. La asta chiar nu m-am așteptat. Clasa I fără priză. Singura priză este aici, lângă baie, pe hol”, a adăugat el.
Dacă multe dintre trenurile care circulă în România sunt murdare, lucrurile par să stea cu totul altfel în Ucraina.
„Trenul este curat. În 10 minute ar trebui să plecăm și vor fi șase ore interesante, fără priză. Și am plecat la timp, niciun minut întârziere. Până acum trenul este foarte ok, puțin cam zgomotos, avem aer condiționat, singura problemă este că nu avem priză, iar doamna cu care sunt în compartiment are de mers 17 ore, asta în condițiile în care nu are și întârziere. Merge până în Odessa. Ocolesc foarte mult aceste trenuri acum, nu știu dacă este din cauza situației actuale sau pur și simplu așa este traseul. Din Cernăuți, în loc să te duci direct spre Odessa, ocolești. Faci un ocol prin Liov, iar de acolo alte câteva ore până în Kiev și din Kiev te duci în jos spre Odessa”, mai spune el.
La fel de curată i s-a părut și baia, care l-a surprins. „Haideți să vedem și baia. Este spațioasă, hârtie, săpun, dar ce-i drept, nu miroase urât. Avem aerisire peste tot. Te așezi pe toaletă, ai aerisire. Priviți aerisirea, foarte ingenioasă instalația, direct afară. Este pentru prima dată când văd asta.”
A continuat apoi: „Avem aer condiționat, alarmă de incendiu, lumină, văd umerașe. Abia acum am înțeles eu de ce în momentul în care trenul oprește în gară, toaleta este încuiată. Nu mi-am dat seama până acum. 17 ore până în Odessa, vă dați seama? Asta în condițiile în care facem 13 ore cu avionul până în Asia. Se pare că trenul nostru va deveni mai lung. Mai vin zece vagoane. Acum înțeleg de ce facem șase ore. Cred că avem mai bine de jumătate de oră de când stăm în gară.”
După cinci ore și jumătate, el a ajuns la o primă destinație. Aici, soldați înarmați până în dinți vegheau pentru a preveni orice atentat sau atac rusesc. „Gata, am ajuns. Cinci ore și jumătate. Cât este de mare gara, nu mă așteptam la așa ceva. O să filmez doar cu telefonul pentru că în această situație, filmatul trenurilor este un subiect ceva mai sensibil. Vedeți câtă lume așteaptă să urce în tren. Toți acești oameni merg către Kiev, după care Odessa. Dacă până acum soldații din Cernăuți nu aveau arme, aici sunt înarmați până în dinți”, a mai afirmat el.
Prețuri mici
Cosmin s-a cazat într-un hotel aproape de gară, 35 de euro pe noapte cu mic dejun inclus, un preț sensibil mai mic ca în România. Ce-i drept, salariile sunt mici, iar sărăcia, la fel ca și corupuția e mare în Ucraina.
„Parcă m-am cazat într-un castel. Prețul este mic din punctul meu de vedere, în condițiile în care am făcut cazarea pe loc, nu am rezervat dinainte. Bănuiesc că cererea nu este atât de mare, de aici și prețurile așa de mici. Cu toate că orașul este plin, foarte multă lume afară.”
La plecare, în gară a găsit aceeași forfotă. „În gară este o aglomerație de nedescris. Cred că acest lucru se întâmplă pentru că sunt foarte puține trenuri. Oameni care au fost pe front și s-au întors răniți, după prânz vine și ploaia. Gara este foarte mare și foarte importantă. Aici avem un spațiu pentru depozitarea bagajelor. Mii de oameni trec prin această gară zi de zi. Plecăm la 15.50 către Kharkiv.”
Trenurile sunt toate vechi, dar decente. „Am făcut bine că mi-am comandat biletul online de această dată. Priviți coada. Sunt trenuri inclusiv spre Herson, spre Donețk. Haideți să vă arăt gara. Aici ne îndreptăm spre un peron. Cam așa arată. Toate trenurile par vechi. Cred că și acesta este unul dintre motivele pentru care faci atât de mult cu trenul. Pe lângă faptul că și distanțele sunt lungi. Totuși, avem de parcurs 600 de kilometri. Ne așteaptă un drum foarte lung.”
Apă potabilă gratis în tren
Surprinzător, în tren se găsește apă potabilă gratis. „Am urcat în tren. Arată nou, arată ca celălalt, nu este mare diferență. Se pare că aici avem priză. De aici ne putem lua apă, este gratis. Putem cumpăra cafea și ceai. Trenul merge cu viteză, dar distanța este foarte mare, motiv pentru care facem 7 ore. Baia în aest tren este diferită. Este cât se poate de normală, arată bine. Nici în acest tren nu pot lucra pentru că priza pe care o avem în compartiment nu funcționează”, a adăugat el.
La final, el a ajuns la destinație, la Kiev, fără nicio întârziere. O lecție pentru CFR, în condițiile în care trenurile care străbat distanțe lungi, spre exemplu Cluj – București, au mai mereu întârziere.
„Am ajuns în gară fără pic de întârziere. Nici măcar un minut de întârziere. 600 de kilometri mers perfect. O lecție pentru CFR. Să mergi 600 de kilometri și să nu ai nici măcar un minut de întârziere. Asta da! Acum trebuie să caut hotel, am zis că fac asta în tren, dar până aici nu am avut semnal. Șapte ore fără internet. Asta da detoxifiere.”
Gara l-a impresionat din nou. În schimb, taximetriști au aceleași apucături precum mulți dintre cei de la Gara de Nord și încearcă să profite de pe urma străinilor, chiar dacă țara lor supraviețuiește doar datorită ajutorului primit din exterior.
„În sfârșit o gară mare, arată cum trebuie să arate. Este ora 11 fără un sfert noaptea și gara este aproape plină. Foarte multă lume. Poze cu soldați peste tot. Priviți cât este de mare gara. Nu găsesc taxi să mă ducă la hotel. Hotelul este la 3 kilometri și Uberul nu vrea să ia comanda, iar taxiul pentru 3 kilometri îmi cere 50 de euro. Tot Uberul m-a scos din încurcătură, cu 6 euro m-a adus. Sunt aproape de centru, această cameră a costat incredibila sumă de 38 de euro pentru două nopți”; a încheiat Cosmin Avram.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: