Filme Online Subtitrate

14 Filme de Oscar 2023 disponibile în România

filme de oscar 2023

Iată ce filme nominalizate și/sau premiate la premiile Oscar 2023 poți vedea chiar azi pe platformele de streaming – Netflix, HBO Max, Disney+, SkyShowtime etc.

Everything Everywhere All at Once – 7 Oscaruri – pe FilmBox

everything everywhere all at once nominalizări premii oscar 2023

Everything Everywhere All at Once, un film SF de aventură, a condus Oscarurile din 2023 cu 11 nominalizări, dar și la premiile câștigate: cel mai bun film, cea mai bună regie, cea mai bună actriță, cel mai bun actor în rol secundar, cea mai bună actriță în rol secundar, pentru Jamie Lee Curtis, cel mai bun scenariu și cel mai bun montaj.

Filmul i-a încântat pe mulți, pe la fel de mulți i-a dezamăgit pe mulți, dar cu siguranță n-a lăsat pe nimeni indiferent. Dacă vrei să-ți faci singur(ă) o părere despre el, Everything Everywhere All at Once este pe FilmBox.

Living / A trăi (2022) – 2 nominalizări Oscar, pe HBO Max

living_filme noiLiving este o producție britanică nominalizată la 2 Oscaruri pentru cel mai bun actor în rol principal (Bill Nighy) și cel mai bun scenariu adaptat – scris de câștigătorul Nobelului pentru Literatură Kazuo Ishiguro și a intrat pe HBO Max de săptămâna trecută.

Filmul este un remake al capodoperei lui Akira Kurosawa, Ikiru, despre o persoană consumată de rutină, fără bucuria de a trăi, dar și fără sens. Spre finalul vieții, personajul nu a simțit rotunjimea unei vieți bine trăite. Cum poți remedia acest lucru când primești un diagnostic medical nefericit, în timpul puțin rămas?

Living nu e un film trist, ci mai degrabă este un memento pentru a ne trăi viața așa cum ne dorim, cu sens și cu bucurie în fiecare zi în care suntem aici, pe Pământ. Vezi aici trailerul filmului Living.

The Empire of Light (2023) – 1 nominalizare, pe Disney+

the empire of light_filme noiContinuăm lista cu filme de Oscar 2023 cu ultima producție a lui Sam Mendes (American Beauty, 1917), nominalizată la Premiile Oscar pentru imagine. O dramă emoționantă și foarte umană, așa cum ne-a obișnuit Sam Mendes, Imperiul luminii a avut premiera în cinematografele din România în februarie 2023 dar acum te poți bucura de el acasă, pe Disney+. ????

Într-un orășel de coastă, la începutul anilor 1980, puterea conexiunii umane în vremuri complicate își găsește expresia într-o poveste emoționantă și romantică. Empire of Light are o distribuție stelară, condusă de câștigătoarea premiului Oscar, Olivia Colman (The Favourite, The Lost Daughter), Micheal Ward (Blue Story, Top Boy) și câștigătorul premiului Oscar, Colin Firth (The King’s Speech, A Single Man).

Regizorul, dar și scenaristul, este Sam Mendes, câștigător al premiului Oscar, căruia i-ai văzut cu siguranță filmele American Beauty, 1917, Revolutionary Road, James Bond: Skyfall. Vezi trailerul The Empire of Light.

The Banshees of Inisherin – 9 nominalizări, niciun premiu ???? – pe Disney+

the banshees of inisherin_filme noiBanshees of Inisherin a primit nu mai puțin de 9 nominalizări la Oscaruri în 2023, printre care pentru cel mai bun film, cea mai bună regie, cel mai bun actorColin Farrell, două nominalizări pentru cel mai bun actor în rol secundar: Brendan Gleeson (în fotografia de mai sus) și Barry Keoghan, cea mai bună actriță într-un rol secundar – Kerry Condon, cel mai bun scenariu, cel mai bun montaj și cea mai bună coloană sonoră. De fapt, comedia Banshees a primit cele mai valoroase nominalizări, alături de Everything everywhere all at once. 

E unul dintre cele mai inovative și nebune filme noi europene pe care le-am văzut de ceva timp încoace. Și, în același timp, unul dintre filmele cele mai emoționante și delicate. Dar trebuie să îi acordați ceva răbdare până când filmul prinde aripi.

Un film despre despărțire, dar nu una romantică ???? Acțiunea se petrece pe o insulă irlandeză, cu o populație rarefiată de oameni plictisiți și fără evenimente interesante. În această viață destul de secetoasă, puținele prietenii sunt foarte valoroase, cu focus pe prietenia dintre Padraic (Colin Farrell) și Colm (Brendan Gleeson), dar și cea dintre Padraic și mini-măgărița Jenny. Pe cât sunt de apropiați și empatici unul cu altul, pe atât sunt de absurzi și chiar cruzi Padraic și Colm. În așa fel încât situația scapă de sub control.

Poate pentru că empatia nu există decât în combinație cu cruzimea, pentru că plicticoșenia nu poate apărea decât în contrast cu ceva interesant și tot așa. Cu toții avem parte de ambele perechi de mai multe ori într-o zi și chiar din partea aceleiași persoane. Un film profund, despre condiția umană, care atinge niște străfunduri neașteptate în noi.

Dacă ți-a plăcut In Bruges, cu aceeași actori în rolurile principale, musai să vezi și The Banshees of Inisherin.

All Quiet on the Western Front / Nimic nou pe frontul de vest (2022) – 9 nominalizări, 4 premii – NETFLIX

all-quiet-on-the-western-front-filme noi netflixUnul dintre cele mai dure filme Netflix și un candidat Netflix la Oscarurile din 2023: nominalizat pentru Oscarul pentru cel mai bun film, cel mai bun scenariu adaptat, cea mai bună imagine, plus încă alte 6 nominalizări pentru aspecte mai tehnice. În total 9 nominlizări, dar ceva mai puțin valoroase față de cele primite de The Banshees of Inisherin de mai sus. A câștigat însă 4 statuete, printre care cel mai bun film străin, cea mai bună muzică, cinematografie.

E un film anti-război adaptat după romanul celebru, cu același nume, semnat de Erich Maria Remarque, cu Daniel Bruhl în rolul principal. Povestea urmărește un soldat pe măsură ce experimentează ororile Primului Război Mondial.

E o dramă puternică, cu imagini impresionante și o cinematografie de nota 10. Singurul minus este imaginea grafică a războiului, puteam să înțelegem perfect mesajul filmului și fără atâta sânge, cadavre dezmembrate și aruncate prin copaci.

Elvis – 8 nominalizări Oscaruri 2023, niciun premiu – îl poți vedea pe HBO Max

elvis filme 2022

Austin Butler, actorul care îl interpretează incredibil pe Elvis Presley a trăit în pielea personajului timp de aproape doi ani. Asta și din cauza pauzelor de filmare impuse de pandemie. Chiar și după finalizarea filmărilor, Austin Butler nu se putea desprinde de personaj și muzica lui Elvis.

Elvis a primit 8 nominalizări la Oscarurile 2023, inclusiv pentru cel mai bun actor – Austin Butler, dar și pentru cel mai bun film, fără să concretizeze niciunul în final. Poți vedea Elvis în România pe HBO Max.

Top Gun: Maverick – 6 nominalizări, 1 premiu Oscar 2023 – pe SkyShowtime

top gun maverick filme 2022Sequel-ul Top Gun: Maverick a primit și el destule nominalizări la Oscar, printre care pentru cel mai bun film și cel mai bun scenariu adaptat, dar l-a câștigat doar pe cel pentru sunet :). Un veteran al Hollywoodului și al filmelor de acțiune, Tom Cruise este atât de dedicat misiunii de a face în continuare filme hollywoodiene de succes, încât poți fi sigur că asta va livra de fiecare dată când își va asuma un proiect.

Acțiunea se petrece la distanță de 30 de ani față de primul Top Gun. Și îi are în distribuție, pe lângă Tom Cruise, pe Miles Teller, Jennifer Connelly și Jon Hamm. Laudele noastre nu își mai au rostul, a fost aplaudat și apreciat în egală măsură de public, cât și de critică.

Până și Quentin Tarantino, regizorul Pulp Fiction, l-a apreciat: “Mi-a plăcut la nebunie Top Gun: Maverick. Mi s-a părut fantastic. …A oferit o experiență cinematografică adevărată, ceva ce aproape nu credeam că voi mai vedea vreodată. A fost fantastic.”

Top Gun: Maverick poate fi văzut pe platforma de streaming SkyShowtime.

Avatar: The Way of Water – 4 nominalizări, 1 singur premiu la Oscaruri 2023 – pe Disney+

avatar 2 Oscar 2023

Dacă nu l-ai văzut încă și te conving cele 4 nominalizări la Oscarurile din 2023, inclusiv pentru cel mai bun film, și premiul pentru efecte vizuale, e bine de știut că îl găsești pe Disney+.

Triangle of Sadness (2022) – 3 nominalizări, niciun premiu – pe HBO și HBO Max

triangle of sadness filme bune din 2022Triangle of Sadness este câștigătorul celui mai important premiu la Festivalul de Film de la Cannes, Palme d’Or 2022. Și cu asta am spus deja multe. În plus, a primit 3 nominalizări la premiile Oscar 2023: cel mai bun film, cea mai bună regie și cel mai bun scenariu.

După Forță Majoră și The Square, suedezul Ruben Östlund a revenit în 2022 cu un film la fel de nebun și acid la adresa vremurilor pe care le trăim. Comedia parodică Triangle of Sadness te va face să râzi în hohote, atunci când oglinda pe care ne-o pune tuturor în față nu te va îngrozi.

La bază, Triangle of Sadness este despre pături sociale. Este despre nevoia bogaților de a-și arăta acumulările bănești, de a se impune cu orice preț în fața celorlalți, în timp ce, cei mai puțin norocoși sunt obligați să mimeze aprecierea și solicitudinea față de prima categorie… Imigranți modești care, dacă s-ar afla în aceeași poziție de putere, ar abuza la fel de mult de ea…

Un cuplu de modele merge într-o croazieră pe un iaht luxos, împreună cu diverși bogătași. Haosul care urmează, bine condimentat cu grotesc cât cuprinde, te va încânta și îngrețoșa în același timp ????

Babylon – 3 nominalizări, niciun premiu la Oscaruri 2023 – SkyShowtime

babylon-oscaruri 2023Cu 3 nominalizări tehnice la Oscar, Babylon este un film de epocă, cu Brad Pitt și Margot Robbie, care înfățișează ascensiunea și declinul mai multor personaje în timpul tranziției din filmele mute la filmele cu sunet din a doua jumătate a anilor 1920 în Hollywood.

Blonde – 1 nominalizare Oscaruri 2023 – pe Netflix

BLONDE filme noi 2022Mult-așteptatul Blonde a fost o dezamăgire mare pentru noi. Un film lung cu multe pretenții și artificii artististice, din care singurul lucru bun este interpretarea lui Marilyn Monroe, de către Ana de Armas. Iar interpretarea Anei de Armas a primit, iată, o nominalizare la Premiile Oscar 2023. Dacă vrei să vezi filmul pentru a vedea ce treabă bună face în rolul lui Monroe, îl găsești pe Netflix.

O știi pe Ana din Knives Out, unde este tânăra pe care se bazează personajul lui Christopher Palmer pentru îngrijire. După colaborarea din Knives Out, Daniel Craig a recomandat-o ca Bond girl, așa că ați văzut-o și în ultimul film James Bond. Din distribuția Blonde fac parte și Adrien Brody și Bobby Cannavale.

Glass Onion (Knives Out 2) – 1 nominalizare Oscaruri 2023 – pe Netflix

Knives-Out-cele mai bune filme netflix 2022Knives Out 2 a reușit să obțină o singură nominalizare la Oscar – ceea ce nu e rău pentru o comedie: cea pentru cel mai bun scenariu adaptat. Dar nu a plecat cu statueta aferentă acasă. ????

Dar despre ce e vorba în noul Knives Out? Mai mulți prieteni, fiecare mai diferit decât celălalt, sunt invitați de un miliard excentric pe insula lui din Grecia, pentru un weekend de distracție. Detectivul Benoit Blanc (Daniel Craig) își face și el apariția, invitat pentru a descurca o crimă.

Daniel Craig e foarte bun și te intrigă cu personalitatea lui ciudată. În plus, ansamblul actorilor secundari strălucește: Edward Norton, Kate Hudson, Janelle Monae, printre alții.

Personajul lui Daniel Craig este o combinație greu de definit: pedant, dar foarte uman, extrem de inteligent, dar în același timp ridicol și inadecvat, cu o minte de olimpic la matematică, dar și corp de atlet olimpic, super elegant îmbrăcat și cu prezență de James Bond, dar în același timp cu outfituri caraghioase (are niște costume mortale, vei vedea), cu prezență de britanic, dar accent american. Într-un cuvânt, el e o enigmă în sine.

Black Panther: Wakanda Forever – 5 nominalizări, 1 premiu – pe Disney+

Wakanda Forever_globurile de aur 2023Un film din universul Marvel, așadar cu supereroi, în care Angela Bassett, care este de altfel nominalizată la Oscaruri pentru rolul ei secundar din această producție, este mama regină a tărâmului Wakanda, îndurerată de moartea fiului ei, T’Challa. Filmul a câștigat Oscarul pentru cele mai bune costume.

Poți vedea Black Panther: Wakanda Forever pe Disney+.

Pinocchio-ul lui Guillermo del Torro – Oscarul pentru cel mai bun film animat – îl poți vedea pe Netflix

pinocchio filme netflix noi_În 2022 s-au lansat două filme Pinocchio ???? Îți spunem asta doar pentru a nu le confunda. Pinocchio-ul de pe Netflix a fost nominalizat la Oscaruri pentru cea mai bună animație și merită văzut de copii (peste 7 ani), dar la fel de mult și de adulți. Asta pentru că este pur și simplu o bijuterie: de la animația stop-motion, la jocul actoricesc (de exemplu Ewan McGreggor și Cate Blanchett, dar sunt mulți alți actori buni), la muzică, etc – totul se împletește într-o experiență extraordinară care te va emoționa și inspira…

Acestea sunt filmele artistice nominalizate și câștigătoare la premiile Oscar 2023 pe care le poți vedea în România astăzi sau în zilele următoare, pe platformele de streaming din România. ????

Vezi și

Cele mai bune filme Netflix – 25 filme de top pe Netflix

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.