15 ani de la ultima mineriada: Cum a evitat Romania un “RAZBOI civil” (FOTO+VIDEO)

În urmă cu 15 ani se semna “Pacea de la Cozia”, între Miron Cozma şi premierul de atunci, Radu Vasile, punându-se astfel capăt celei din urmă mineriade din România postdecembristă, cea de a 5-a la număr.

Anterior, la 4 ianuarie 1999, mai mult de 15.000 de mineri din Valea Jiului au declanşat un protest contra guvernului care nu a aprobat creşteri salariale pentru muncitori şi în plus a decis închiderea unor mine. Autorităţile refuză solicitările greviştilor şi îi tratează sfidător. Mai mult, în 15 ianuarie, Judecătoria din Petroşani declară greva minerilor ilegală, fapt ce i-a nemulţumit şi mai tare pe aceştia.

Peste câteva zile, mai precist în 18 ianuarie, Miron Cozma, unul dintre liderii sindicali ai ortacilor, decide pornirea în marş spre Bucureşti, încurajat şi de formaţiunile de opoziţie, mai cu seamă de Partidul Democrației Sociale din România (astăzi PSD) şi Partidul România Mare. Pentru a opri coloana de mineri, jandarmii instaurează baricade pe şoselele din defileul Jiului, inclusiv prin detonarea pereţilor de stâncă. Minerii reuşesc să treacă de aceste bariere, fapt ce a dus la măsuri extreme din partea guvernului. Pentru a nu încuraja şi alţi localnici să vină spre capitală, s-a decis închiderea temporară a traficului feroviar pe Valea Oltului, ministru al transporturilor fiind atunci actualul preşedinte Traian Băsescu.

Ca urmare a crizei, ministrul de interne, Gavril Dejeu, demisionează în 19 ianuarie.

Unul din punctele culminante ale mineriadei a avut loc în 21 ianuarie, când coloana de mineri a fost aşteptată în comuna Costeşti din judeţul Vâlcea de 2.000 de jandarmi şi poliţişti. În urma confruntărilor, peste 1.500 de jandarmi, marea majoritate militari în termen, au fost făcuţi prizonieri de protestatari. Printre aceştia s-a numărat şi prefectul de Vâlcea, Nicolae Curcăneanu.

Președintele Emil Constantinescu a convocat sesiunea extraordinară a Parlamentului și a solicitat liderilor partidelor parlamentare să-și exprima poziția față de evenimentele în curs. În timpul nopții de 21-22 ianuarie 1999 a fost emisă ordonanța de urgență care instituie starea de urgență pe întreg teritoriul României, începând cu ora 14 a zilei de 22 ianuarie. Constantin Dudu Ionescu este numit ministru de interne și se produce înlocuirea unor cadre de comandă ale acestui minister.

Văzând că situaţia degenerează, premierul ţărănist Radu Vasile acceptă până la urmă dialogul şi se întâlneşte cu liderii minerilor la mânăstirea Cozia, în 22-23 ianuarie 1999. În urma acestei întâlniri a fost încheiată „Pacea de la Cozia”, un acord în care Guvernul convenea respectarea revendicărilor minerilor, neînchiderea minelor Dâlja şi Bărbăteni şi neînceperea urmăririi penale împotriva liderilor sindicali.

Cu toate acestea câţiva dintre conducătorii mineriadei, inclusiv Miron Cozma, vor fi condamnaţi ulterior la executarea unor pedepse cu închisoarea. Unul dintre liderii ortacilor, Ionel Ciontu, va deceda în perioada de detenţie.

În vara anului 2013, la moartea fostului premier Radu Vasile, Miron Cozma declara că înţelegerea de la Cozia a fost crucială pentru viitorul României, care în 1999 ar fi fost în pragul unui “război civil”. “Cred că acel moment a fost un moment de cotitură pentru România, pentru că se putea ajunge în situația respectivă chiar într-un război civil. Eu ar trebui să vorbesc cel mai rău de Radu Vasile, pentru că el m-a arestat la 17 februarie 1999, din nou. Guvernul lui m-a arestat. Însă trebuie să recunosc ‘Pacea de la Cozia’ a însemnat mult pentru România. Imaginați-vă ce ar fi însemnat un conflict, imediat după Costești, cu Armata. Pentru că președintele Constantinescu a scos Armata. Deci pe noi ne așteptau TAB-urile Armatei și soldați înarmați, dacă treceam mai departe de Vâlcea”, a spus la vremea respectivă Miron Cozma.

Deşi Corneliu Vadim Tudor, iar apoi ulterior şi Miron Cozma, fost membru PRM, susţin că mai mulţi mineri au fost ucişi în timpul confruntărilor cu forţele de ordine, acest lucru nu a fost confirmat oficial niciodată şi nici nu au existat familii sau apropiaţi care să reclame moartea vreunui grevist. Sursa: FrontPress.ro