2023, annus horribilis!

Predicțiile pentru derularea viitoare a unor evenimente ce azi se află în plină desfășurare sunt un exercițiu dificil. În lumea geopoliticii, mai ales într-o perioadă de transformare globală seismică, acestea sunt imposibil de realizat cu acuratețe. Războiul din Ucraina este elementul definitoriu al anului 2022; dacă n-am fi avut conflict aici, în mod cert s-ar fi deschis un front în altă parte! Ce vedem la granița României este, în esență, un război între viitorul multipolar și trecutul unipolar. Nu era Ucraina, la fel de bine bătălia asta se dădea în Taiwan, Iran, Coreea sau chiar Venezuela.

Să privim spre Asia de Sud-Est, o zonă unde bătălia se dă (deocamdată) doar pe tărâmul economiei și al politicii. În schimb, puțin mai la vest, Asia propune o regiune deprimată și neglijată, dar extrem de importantă, care acționează ca un sac de box pentru o competiție (pentru putere) înte Eurasianism și Occident.

Seism în NATO
Anul 2023 va aduce noi semne clare de perturbare a Alianței Atlantice. Mici cutremure, de genul celui în care Turcia refuză să voteze pentru primirea Suediei, sau mai mari, cu aceeași națiune otomană ridicându-se împotriva grecilor, altfel „parteneri” în această alianță.

Altfel, econonimic vorbim, așa cum stau lucrurile în prezent, Europa nu-și mai poate permite să primească instrucțiuni de la Washington atunci când averile și interesele sale sunt măcar în contradicție cu cele americane, dacă nu direct amenințate. Cazul „Ucraina” este bolovanul agățat de SUA de gâtul UE, factura pe care europenii sunt obligați s-o plătească, deși mizeria a făcut-o Unchiul Sam.

Indiferent de ce mesaj livrează trompetele Washingtonului de la Bruxelles, un lucru e cert și oamenii de rând, iar mai nou companiile îl știu – bogăția și privilegiile extreme de care Europa s-a bucurat în ultimii 20 de ani au fost derivate din resurse asiatice, achiziționate la prețuri preferențiale, după negocieri directe și de către fiecare cancelarie occidentală în particular. Germania a intuit cel mai bine ce trebuie să facă pentru a-și duce economia/industria la un nivel nemaiîntâlnit și nu a greșit cu nimic când, după NordStream 1, a comandat și un al doilea gazoduct, NordStream 2. Greșeala Berlinului a fost că nu a luat în seama iminentul act de sabotaj ce era pus la cale.

Corporații vs. guverne
Iată de ce mulți analiști consideră că 2023 va fi un an teribil (din punct de vedere socio-economic), care-i va reaminti UE că dorința sa de a rămâne prosperă – și de a continua să crească economic – este strâns legată de Est și de promisiunea „Eurasiei”. În fond și la urma urmei, Asia și Europa sunt conectate pe uscat, spre deosebire de vastul Ocean Atlantic care separă aliații actuali.

Așadar, să ne așteptăm ca 2023 să scoată la suprafață animozitățile dintre națiunile europene. Cele care vor dezvoltare și prosperitate vs. cele care continuă să mai creadă în „visul american”. Se apropie cea mai teribilă bătălie, „Armaghedonul economic”: eurasianism versus atlanticism, și se va da pe toate coridoarele marilor cancelarii! Poate pentru prima dată în istorie, o să vedem că lumea afacerilor (corporațiile, în special cele din industrie și comerț) va fi în contradicție (luptă pe față) cu clasa politică.

Fost ministru de Externe al Austriei, Karin Kneissl prezice un 2023 marcat de criza energetică: „Corupția este larg răspândită în interiorul UE și al instituțiilor sale. Este de așteptat o slăbire masivă a monedei euro. Acest lucru va face ca importurile de energie, deja limitate, să fie și mai scumpe, mai ales că sunt încă decontate în dolari. Povara asupra firmelor din domeniu va duce nu numai la pierderea puterii de cumpărare și recesiune, ci și la tulburări sociale. Mă aștept ca aceste proteste să fie mai puternice decât mitingurile pentru salarii mai mari sau cele pentru climă, din trecut”.