23 august 1944 – Preliminariile Trădării (1)
În vara anului 1944, opoziția împotriva mareșalului și mai ales a războiului purtat alături de Germania împotriva URSS, se coagulase, alcătuită fiind, atât din forțe de dreapta, cât și din cele de stânga sau extremă stângă. Nucleul acesteia l-a constituit camarila regală, care din această perioadă a trecut de la vorbe la fapte prin oamenii săi, regele Mihai I angajând discuții și tratative în scopul realizării unei coaliții de forțe, care să efectueze lovitura de stat, să-l aresteze pe Mareșal și să întoarcă armele împotriva Germaniei. Începutul comunicării dintre Palatul Regal şi opoziţia de stânga datează din august 1943, iniţiativa aparţinând reprezentantului P.C.D.R. Lucreţiu Pătrăşcanu. Prin generalul Octav Ulea, maestrul de ceremonii al Casei Regale şi vărul său, Pătrăşcanu a transmis Mareşalului curţii, Ioan Mocsonyi-Stârcea că doreşte să-l contacteze pentru a transmite din partea conducerii P.C. regelui Mihai, probleme extrem de importante legate de existenţa şi salvarea poporului român. Acesta şi-a dat acordul şi după o primă întrevedere în doi, care a durat de la orele 21.30 până către miezul nopţii, imediat a doua zi a avut loc o întâlnire la care, pe lângă Lucreţiu Pătrăşcanu şi Mocsonyi-Stârcea, a participat şi generalul Constantin Sănătescu, şeful Casei Regale. Desfăşurate într-o conspirativitate adecvată, în cadrul primelor întâlniri s-au purtat discuţii generale privind poziţia fiecăreia dintre părţi faţă de evenimentele politico-militare la zi, precum şi a căilor şi modalităţilor preconizate pentru salvarea ţării.
După vreo şase săptămâni de aşteptare, prin Ralea a sosit răspunsul Moscovei primit de Pătrăşcanu. La primele trei întrebări, răspunsul era categoric afirmativ, adică favorabil. La a patra, era ceva mai vag: „Această chestiune va fi rezolvată la pace, în cadrul planului de reconstrucţie economică pentru Sud-Est”. Argentoianu a adus acest răspuns la cunoştinţa regelui prin generalul Sănătescu. Atunci s-a decis să aibă loc întrevederea cu şefii comunişti la Sinaia. Argentoianu i-a primit la dejun, în vila sa, apoi au plecat cu toţii la casa unei terţe persoane, unde a avut loc conversaţia dintre rege şi reprezentanţii comunişti. Aceasta a fost începutul acţiunii pentru trecerea României de partea Aliaţilor. Momentul stabilit de comun acord a fost acela al unei ofensive ruse în Moldova, când nemţii vor fi puşi pe fugă. Şi aşa a fost.[1]
Începând cu aprilie 1944, concomitent cu celelalte acţiuni de coagulare într-o alianţă unită a tuturor forţelor antifasciste, comunicarea dintre reprezentanţi P.C. şi ai Palatului şi cu ceilalţi reprezentanţi ai opoziţiei, s-a concretizat în abordarea unor măsuri concrete politice şi militare pentru pregătirea loviturii de palat şi întoarcerea armelor împotriva Germaniei. Astfel, la sfârşitul lunii aprilie şi începutul lunii mai, Lucreţiu Pătrăşcanu a intrat în contact cu generalul Constantin Sănătescu, pentru a discuta şi a se pune de acord asupra planului de acţiune, de principiu. În această privinţă, reprezentantul P.C. mărturisea mai târziu: „În aprilie 1944, regele l-a trimis (sic!) pe Buzeşti şi Stârcea pentru a sta de vorbă cu mine ca reprezentant al P.C.D.R., privitor la acţiunea pregătitoare a răsturnării lui Antonescu. Planul loviturii de stat eu l-am discutat cu generalul Sănătescu, trimis de rege în mai 1944 în casa Safianu.[2] Acolo am discutat trei ipoteze şi ne-am oprit apoi asupra celei realizate, adică a loviturii de la Bucureşti. Planul celor trei ipoteze a fost elaborat de mine şi generalul Sănătescu cu aceste ocazii”.[3] În continuare, Pătrăşcanu arăta că, ulterior, s-a stabilit o comisie militară pentru soluţionarea problemelor de ordin militar. „La a doua întâlnire, relata el, – au fost trimişi Buzeşti şi Stârcea – tot din partea fostului rege. Apoi s-a constituit o comisiune cu câţiva generali: Sănătescu, Mihail, Dămăceanu, Răşcanu, la care a participat apoi şi Bodnăraş în mod regulat”.[4]
Cum stabilirea şi detalierea unui plan politic şi militar comun, nu era o sarcină deloc uşoară, dat fiind concepţia politică şi apartenenţa de clase diferite ale celor ce le înfăptuiau, s-au impus mai multe întruniri, la care discuţiile au fost destul de aprinse pentru atingerea ţelului, trebuind să se facă concesii reciproce, fie ele chiar vremelnic. Astfel, la sfârşitul lunii mai 1944, când din partea cercurilor Palatului s-a propus o nouă variantă de plan, prin care se preconiza ca ieşirea României din război să fie facilitată de instaurarea, cu consimţământul Germaniei, a unui guvern intermediar (planul Gigurtu), Pătrăşcanu s-a opus unei asemenea propuneri, socotind-o utopică. El consemnează că la următoarea şedinţă, cercurile palatului au abandonat această poziţie. Este vorba de cea mai importantă întâlnire, cea din noaptea de 13 spre 14 iunie 1944, din casa conspirativă a P.C. din Calea Moşilor nr.103, la care au participat: din partea palatului regal, generalul Constantin Sănătescu şi Stârcea; din partea P.C., Lucreţiu Pătrăşcanu şi Emil Bodnăraş, apoi generalul Gheorghe Mihail, colonelul Dumitru Dămăceanu, Mircea Ioaniţiu şi Grigore Niculescu-Buzeşti, de la Ministerul Afacerilor Externe, apropiat al Palatului Regal, aflat însă în permanent contact şi cu Iuliu Maniu. Consemnăm, în mod special, cooptarea lui Emil Bodnăraş, în complot, ca specialist militar. În această şedinţă, până să se ajungă la un consens privind abandonarea planului, Gigurtu şi adoptarea planului răsturnări prin forţă a guvernului Antonescu, s-au purtat discuţii în contradictoriu extrem de aprinse, care au durat de la orele 22 seara, până către ora 01 în miez de noapte. În final, planul de acţiune pe cale militară a fost acceptat.
La 15 iunie, într-o nouă întrunire, generalul Sănătescu a făcut cunoscut participanţilor că regele Mihai şi-a dat acordul pentru planul propus. Odată aprobat de rege, în aceeaşi şedinţă din 15 iunie, planul este supus unor completări şi detalieri, mai ales în privinţa măsurilor de ordin militar. Legat de aceasta, Lucreţiu Pătrăşcanu relata: „Comisia care ţinea atunci şedinţa în casa Safianu, a început de îndată să discute propunerea pe care o făcusem încă de la sfârşitul lunii aprilie 1944 lui Sănătescu – să se încerce lovitura de stat la Bucureşti, cu forţele de care dispunem. Acest plan a şi fost prelucrat şi executat în urmă”.[5] S-au analizat forţele de care dispunea Wehrmachtul în România (apreciate la cifrele de 460.000 militari pe front, 157.000 în spatele frontului şi 59.681 în zona etapelor) şi s-a făcut o informare asupra numărului de militari români de care dispunea Comandamentul Militar al Capitalei. Au fost apoi detaliate măsurile tehnice pregătitoare în perioada următoare pentru ducerea la îndeplinire a planului. O atenţie deosebită s-a acordat atragerii unor comandanţi de mari unităţi pe front de partea „complotiştilor”, fiind însărcinat cu această sarcină generalul Sănătescu. La aceeaşi şedinţă s-a luat hotărârea ca despre o parte a problemelor stabilite să fie înştiinţate marile puteri aliate prin canalele diplomatice Stockholm şi Ankara. În acest sens, mai târziu, în septembrie 1944, într-o şedinţă a Consiliului de Miniştri, Gh. Niculescu Buzeşti amintea că la 22 iunie 1944, la două zile după crearea Blocului Naţional Democrat, a înaintat aliaţilor, prin Ankara şi Stockholm, propunerile în numele acestui bloc.[6] Aliaţii erau înştiinţaţi despre constituirea Blocului Naţional Democrat (B.N.D.) şi că în numele acestui bloc democrat şi cu „acordul unanim al ţării”, a fost alcătuit „un plan de scoatere a României din război”, plan ce prevedea „înlocuirea actualului regim printr-un guvern care va proclama ieşirea României din război şi încheierea unui armistiţiu cu cele trei puteri aliate principale”.[7] Se menţiona că „se va da ordin marilor unităţi române de pe front să permită trupelor sovietice să treacă şi apoi să continue lupta împreună cu armatele aliate, până când ţara va fi complet eliberată de sub jugul german, inclusiv Transilvania răpită prin acordul (Dictatul – n.n.) de la Viena.”[8]Se arăta apoi că pentru zona interioară au fost hotărâte măsurile necesare şi că ele se bazau pe mijloacele de care forţele politice pregătitoare ale acţiunii dispuneau în acel timp, forţe care erau considerate ca nefiind suficiente şi drept consecinţă, se solicita puterilor aliate sprijinul prin bombardamente de aviaţie a căilor de afluire a trupelor germane spre şi pe teritoriul românesc. În legătură cu alegerea momentului începerii acţiunii, aliaţii erau informaţi că acesta se baza în mod indispensabil, pe lângă factorul intern, de declanşarea unei puternice ofensive sovietice la aripa de sud a frontului sovieto-german, care trebuia să se producă cel mai târziu la 24 de ore după schimbarea guvernului din România. Punerea în aplicare a prevederilor planului era strâns legată de confirmarea sprijinului solicitat aliaţilor. Ca să capete un caracter oficial, comunicarea trimisă aliaţilor purta menţiunea că era transmisă din împuternicirea regelui. Din păcate, la această comunicare, reprezentanţii diplomatici ai aliaţilor de la Cairo, din motive greu de înţeles, nu au dat nici un răspuns până la 23 august 1944.
În perioada următoare, între reprezentanţii B.N.D. şi ai palatului au avut loc mai multe întâlniri conspirative, care au dezbătut şi pus la punct măsurile politice şi militare ale programului loviturii de stat. O problemă majoră dezbătută a constituit-o cea referitoare la natura şi componenţa guvernului ce urma să succeadă celui antonescian. Această chestiune a stat în centrul atenţiei până la ultimele întruniri ale conspiraţiilor, din zilele premergătoare loviturii de stat. Au fost propuse şi discutate mai multe variante: guvern politic prezidat de Iuliu Maniu; guvern militar cu reprezentanţi ai partidelor din Blocul Naţional Democrat, ca miniştrii fără portofoliu; guvern de militari.[9]
– Va urma –
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal:
