5 februarie 1953. Sârşitul cumplit al lui Iuliu Maniu

În zorii zilei de 5 februarie 1953 se stingea, într-o celulă a închisorii Sighet, liderul opoziţiei democratice anticomuniste din România, Iuliu Maniu, preşedintele Partidului Naţional Ţărănesc.

Născut la 8 ianuarie 1873 la Şimleul Silvaniei, Iuliu Maniu şi-a făcut studiile superioare în drept la Budapesta şi Viena. Între 1898 şi1915 a fost avocat al Mitropoliei Române Unite din Blaj, iar în 1906 devine deputat în colegiul Vinţul de Jos, comitatul Alba.

Va avea un aport important în evenimentele care au premergătoare unirii Ardealului cu Ţara, în 1918, participând ca delegat la adunarea de la Alba Iulia şi fiind ales preşedinte al Consiliului Dirigent, guvernul de tranziţie al Transilvaniei până la 4 aprilie 1920.
În 1926, Partidul Naţional Român din Ardeal, al cărui lider era, fuzionează cu Partidul Ţărănesc, Iuliu Maniu devenind preşedintele acestui partid, iar la 8 noiembrie 1928 devine preşedinte al Consiliului de Miniştri, PNŢ obţinând 77,7% din voturi. În 1930 va avea un rol determinant în readucerea pe tronul României a lui Carol al II-lea, fapt pe care îl va regreta amarnic, ca urmare a politicii iresponsabile a acestui aventurier.
În noiembrie 1937, va iniţia un pact de colaborare electorală cu Partidul “Totul pentru Ţară” (legionarii) şi cu Partidul Liberal – George Brătianu, reuşind astfel să învingă Partidul Naţional Liberal aservit intereselor lui Carol al II-lea.

În 1938, Iuliu Maniu se manifestă ca ferm opozant faţă de suspendarea regimului democratic şi instaurarea unei dictaturi personale de către Carol al II-lea şi camarila sa. În mai 1938 va depune mărturie în procesul lui Corneliu Zelea Codreanu, făcându-i acestuia o caracterizare deosebită: “Urmărind personalitatea domniei sale, m-am convins că e de o sinceritate, de o consecvenţă şi de o onorabilitate care sunt foarte rare în viaţa noastră politică”.

Va manifesta opoziţie faţă de egimul dictatorial al lui Ion Antonescu. A jucat un rol important în evenimentele de la 23 august 1944, sperând că anglo-americanii nu vor abandona România în mâna sovieticilor, iluzie amarnică, plătită cu viaţa. Se va manifesta ca un ferm opozant al manevrelor comuniştilor de a instaura, la adăpostul ocupaţiei sovietice, un regim de tipul celui de la Kremlin. PNŢ devine principalul obstacol politic în calea comunizării României, în jurul lui Iuliu Maniu strângându-se toate forţele politice româneşti, inclusiv legionarii şi ofiţerii armatei române.

Comuniştii i-au reproşat lui Iuliu Maniu suportul politic şi moral acordat legionarilor de-a lungul timpului. Realitatea a fost că Iuliu Maniu, departe de a fi un adept sau susţinător al Mişcării Legionare, a nutrit sentimente de preţuire pentru întemeietorului acesteia şi a văzut în potenţialul numeric, organizatoric şi ideologic al acestei organizaţii un un aport semnificativ la lupta anticomunistă a poporului român. El va justifica deschiderea faţă de militanţii Mişcării Legionare prin această declaraţie din ziarul Dreptatea, în septembrie 1944: “Sunt acum mai mult de doi ani de când câţiva membri autorizaţi ai Conducerii Mişcării Legionare mi-au adus la cunoştinţă decizia lor de a revizui orientările de politică internă şi externă a grupării lor. Ei au recunoscut că au ajuns la convingerea, datorită experienţei dictaturilor ce s-au succedat începând cu fostul rege Carol al doilea şi până în zilele noastre, că regimul dictatorial şi totalitar nu corespunde temperamentului poporului român şi că actualele evenimente sociale şi economice din România nu fac decât să întărească această opinie. Aceste declaraţii ale conducătorilor Mişcării d-voastră erau dealtcum în acord cu declaraţia categorică ce mi-a făcut-o întemeietorul Mişcării, Corneliu Codreanu, cu ocazia penultimei întrevederi ce am avut-o cu el când mi-a spus ceea ce îl lega de Germania nu erau principiile naţional-socialiste, ci credinţa că în războiul mondial ce se va declanşa, Germania va ieşi învingătoare şi deci va trebui să existe în România o mişcare ce-ar putea servi de cadru protector pentru armonizarea intereselor ei cu exigenţele eventualului învingător. Însă acum este clar că Germania va fi învinsă. Dictatura, starea de asediu şi cenzura au făcut imposibil ca aceste opinii ale conducerii D-voastră să poată fi exprimate, să poată fi public manifestate şi în consecinţă, a trebuit să suportaţi o atmosferă grea ce s-a creat în jurul D-voastră.”

În iulie 1947, PNŢ este scos în afara legii, iar Iuliu Maniu, Ion Mihalache şi ceilalţi lideri sunt arestaţi, judecaţi şi condamnaţi. Iuliu Maniu avea 75 de ani la data arestării, şi va primi o condamnare de Maniu este condamnat la închisoare pe viaţă sub acuzaţia de înaltă trădare şi spionaj în favoarea anglo-americanilor. Sentinţa a fost dată în data de la 11 noiembrie 1947, Iuliu Maniu fiind este încarcerat mai întâi în penitenciarul Galaţi, iar din august 1951, la Sighet. Moare la 5 februarie 1953, grav bolnav şi lispit de orice asistenţă medicală, fiind aruncat într-o groapă anonimă, motiv pentru care rămăşiţele sale pământeşti nu au putut fi identificate nici până astăzi.

Actul său de deces a fost eliberat abia în 1957, când un decret secret al stăpânirii comuniste reglementa eliberarea certificatelor pentru mii de decese survenite în închisorile şi lagărele de exterminare timp de 10 ani şi care nu erau consemnate în nici un fel în registrele de stare civilă.