INTERNATIONALSTIRI

A inceput INVAZIA: zeci de mii de migranti fac prăpăd la portile Europei și vor să intre!

Situația continuă să se agraveze la frontiera între Grecia și Turcia, după ce Ankara a dat liber refugiaților să părăsească Turcia. În timp ce unii migranți sunt masați la frontiera Turciei cu Grecia, bărci încărcate cu oameni ajung deja pe insula Lesbos.

Alte mii de migranți suplimentari au încercat duminică să forțeze frontierele grecești în încercarea de a ajunge în inima Europei. Autoritățile din Grecia, deja aflate în stare de alertă maximă, au informat, într-un comunicat, că, în perioada sâmbătă 29 februarie, ora 6, și duminică, la aceeași oră, „9972 de intrări ilegale au fost împiedicate în regiunea Evros”.

Agenția europeană responsabilă cu controlul frontierelor externe ale spațiului de liberă circulație al UE, Frontex, a ridicat nivelul de alertă la maximum pentru toate frontierele cu Turcia. „Am primit o solicitare de asistență suplimentară din partea Greciei. Am luat deja măsuri pentru redistribuirea echipamentelor tehnice și a agenților suplimentari în Grecia ”, au precizat reprezentanții agenției care are sediul la Bruxelles, Belgia.

Migranții sunt în principal de naționalitate siriană, afgană și irakiană și au sosit din Istanbul. Printre ei se află femei și copii care au mers în șir indian pentru a ajunge la punctul de trecere a frontierei din Pazarkule (Kastanies, în partea greacă).

Reporterii AFP au văzut un grup de bărbați care se pregătea să arunce cu pietre în direcția unei mașini a poliției de frontieră greacă, care patrula de cealaltă parte a graniței.

Sâmbătă, ONU a cifrat la 13.000 numărul migranților masați de-a lungul frontierei între Grecia și Turcia.

Pe de altă parte, pe insula Lesbos, încă de la ora 6.30, au ajuns două bărci, una cu 74 de persoane (din care 36 copii) și alta cu 53 de persoane (din care 33 copii), în nordul insulei.

Alte două bărci au ajuns apoi în sud, a declarat Leon Theologos de la Înaltul comisariat al ONU pentru refugiați, HCR.

„Este a patra barcă pe ziua de azi și este abia 8 dimineața”, a declarat acesta ulterior.

Condițiile meteo erau favorabile duminică pentru traversarea Mării Egee. Alți 180 de migranți au sosit pe insula Lesbos vineri și sâmbătă, trecând frontiera maritimă între Turcia și Grecia.

Potrivit HCR, o barcă a ajuns duminică dimineață și pe insula grecească Samos.

Turcia a declarat vineri că și-a deschis granițele cu Europa pentru a lăsa migranții care doresc să ajungă acolo, în ciuda unui pact încheiat în 2016 între Ankara și Bruxelles în baza căruia guvernul turc s-a angajat să combată trecerile ilegale.

Uniunea Europeană și-a exprimat „îngrijorarea” sâmbătă, spunând că este gata să acorde ajutor suplimentar Greciei și Bulgariei, frontaliere cu Turcia, care s-au baricadat în fața valului de refugiați.

Sâmbătă, autoritățile grecești au folosit gaze lacrimogene pentru a-i împiedica pe migranți să treacă frontiera. Violențe au izbucnit după ce migranții au aruncat cu pietre în forțele de ordine grecești.

Turcia a luat decizia de a deschide frontierele pentru migranți în încercarea de a obține un sprijin occidental în Siria, unde Ankara a suferit pierderi în această săptămână.

Joi, 33 de militari turci au fost uciși în urma unor atacuri aeriene atribuite de Ankara regimului sirian susținut de Vladimir Putin.

Ca răspuns, Turcia și-a multiplicat loviturile cu artilerie și cu drone împotriva pozițiilor regimului de la Damasc.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.