GENERAL

A murit sau nu Ion Dichiseanu cu zile?! Carmen Harra face declarații

Toată lumea s-a întrebat acest lucru, după ce i-a fost declarat decesul maestrului. Asta pentru că, potrivit familiei, Ion Dichiseanu a murit din cauza unei erori medicale. Marele actor a mers la spital pentru că avea senzația că are probleme la plămâni și a făcut o radiolografie, iar analizele au fost interpretate greșit! Medicii l-au îndrumat să facă o bronhoscopie, unde i-a fost prelevată și o biopsie.

Se pare că în timpul acestei proceduri maestrul s-a infectat cu o bacterie periculoasă, care în cele din urmă i-a cauzat moartea.
Fiica lui Ion Dichiseanu face declarații șocante despre medicii care l-au îngrijit pe actor: „Vreau să dovedesc că a fost malpraxis”! De ce ar fi murit, de fapt, actorul

Carmen Harra i-a analizat cifra destinului marelui actor Ion Dichiseanu și spune că nu a fost vorba despre nicio cumpănă peste care acesta nu a reușit să treacă, ci a trăit exact atât cât i-a fost scris să trăiască.

„Am analizat numerologia lui Ion Dichiseanu și arată că a trăit exact cât i-a fost dat și a fost un om longeviv”, a declarat Carmen Harra, pentru impact.ro.

Carmen Harra l-a cunoscut pe Ion Dichiseanu. Ce impresie i-a făcut marele actor
Aceasta a rămas profund impresionată de felul în acre se îmbrăca și se purta maesrtul Ion Dichiseanu. Nu l-a văzut doar la televizor, ci a avut ocazia de a-l cunoaște în persoană, iar amitirile cu el sunt printre cele mai frumoase pe care le are.

„Cu Ion Dichiseanu am fost în multe turnee prin România, pe vremea când aveam 20 de ani. A fost un om senzațional, extrem de talentat și de elegant, un adevărat star de Hollywood. Îmi amintesc un moment comic dintr-un turneu.

Toți artiștii călătoream într-un autocar imens. Draga Olteanu Matei – Dumnezeu să o odihnească! – avea un monolog pentru care avea nevoie de o gâscă sau de o găină, iar după fiecare spectacol, oamenii îi lăsau păsările cadou. Și așa s-a umplut autocarul de toate orătăniile care își făceau nevoile pe unde apucau, măcăneau și cotcodăceau. Iar Ion Dichiseanu, îmbrăcat mereu la patru ace și parfumat, se uita lung la Draga și la păsările pe care ea le colecționa. La un moment dat, a apărut în autocar și un purceluș… Sunt amintiri frumoase!” , a mai spus aceasta pentru acceași sursă citată.

Sursa: wowbiz.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.