A RECUNOSCUT. Care este SECRETUL lui Arafat: „Nu e nicio rușine!”
Secretarul de stat și șeful DSU, Raed Arafat, le-a făcut o recomandare românilor. Acesta îi sfătuiește să folosească dezinfectantul după fiecare strângere de mână. De asemenea, Raed Arafat a spus că este probabil ca numărul de îmbolnăviri să crească după sărbători.
Secretarul de stat Raed Arafat, șeful DSU, are o recomandare pentru români. Acesta îi sfătuiește pe români să folosească dezinfectant după fiecare strângere de mână.
„Ai dat mâna cu cineva? Fără nicio rușine iei dezinfectantul și dai pe mână. Și îl dai și la persoana respectivă, dacă vrei să fii corect! La mine în birou așa fac.
Dau mâna cu cineva, iau dezinfectantul, dau eu și mai dau și la persoana respectivă. Așa e normal. De ce? Pentru că ne protejăm! Nu e nicio rușine!”, a declarat Raed Arafat, la Digi 24.
Numărul de îmbolnăviri va crește după sărbători
Totodată, Raed Arafat afirmă că este foarte probabil să existe o nouă creştere a numărului de îmbolnăviri cu Covid-19 după sărbătorile de iarnă, iar în acest context autorităţile vor lua măsuri în funcţie de situaţia care se va înregistra la un moment sau altul.
„E foarte probabil să vedem o oarecare creştere, e posibil acest lucru. Clar că e posibil să avem o creştere. Acuma cum va fi această creştere, ce va impune această creştere… dacă vedem că această creştere impune nişte măsuri suplimentare, o să se discute la nivelul CNSU-ului, cu Ministerul Sănătăţii, cu INSP-ul pentru aceste măsuri.
Dacă vedem că situaţia rămâne sub control şi creşterea e una lentă, acceptabilă, atunci poate că abordarea e alta. Dar aici, trebuie să vedem ce vor spune epidemiologii, ce va spune Ministerul Sănătăţii, după ce analizează situaţia şi vede rata de creştere, viteza de creştere, rata de infectare, sunt mai mulţi indici la care se uită epidemiologii”, a afirmat Raed Arafat, joi seară, la Digi 24.
Se pune iarăşi lacătul pe şcoli?!
Șeful DSU a fost întrebat dacă exclude posibilitatea ca într-o situaţie gravă din punct de vedete epidemiologic elevii să rămână din nou acasă.
„Noi nu putem exclude nimic la acest moment”, a spus Arafat.
Raed Arafat a susţinut că înţelege de ce nu se doreşte ca elevii să revină la şcoala online.
„Noi nu putem să spunem aici că sută la sută o chestie este exclusă, e foarte greu să vii să spui în astfel de situaţii că garantat e exclus ceva”, a declarat șeful DSU.
Sursa: capital.ro
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: