A recunoscut TOT la DNA: A luat mită 1,3 milioane de lei
Gheorghe Tuluc, la data faptelor consultant şi ulterior consilier superior în cadrul Serviciului Finanţări Investiţii din Ministerul Mediului şi Pădurilor, a fost trimis în instanţă, cu acord de recunoaştere a vinovăţiei, într-un dosar în care este acuzat că ar fi primit mită aproximativ 1,3 milioane de lei.
Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Bacău au dispus sesizarea instanţei de judecată, cu acordurile de recunoaştere a vinovăţiei în cazul lui Gheorghe Tuluc, la data faptelor specialist (consultant) şi ulterior consilier superior în cadrul Serviciului Finanţări Investiţii din Ministerul Mediului şi Pădurilor, sub aspectul săvârşirii a trei infracţiuni de luare de mită în formă continuată, şi a altor două persoane pentru complicitate la luare de mită în formă continuată.
Procurorii anticorupţie notează în acordurile de recunoaştere a vinovăţiei că, în perioada 2011 – 2012, în contextul realizării proiectelor „Acumulare nepermanentă Corbeşti, judeţul Bihor”, „Creşterea siguranţei în exploatare a barajului şi lacului de acumulare Dridu, judeţul Ialomiţa” şi „Servicii pentru pregătirea şi execuţia designului sistemului de monitorizare, verificare, procurare, pregătire, instalare, activare şi testare pentru 2 locaţii Sinaia şi Săcele”, Gheorghe Tuluc ar fi primit de la trei oameni de afaceri suma totală de 1.293.900 lei, în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu privitoare, printre altele, la verificarea şi promovarea documentaţiilor tehnico-economice ale obiectivelor de investiţii ce erau finanţate din bugetul de stat sau credite externe, supervizarea calitativă şi cantitativă a lucrărilor realizate şi favorizarea societăţii unuia dintre oamenii de afaceri cu ocazia organizării unei licitaţii, în sensul că i-a pus la dispoziţie caietul de sarcini anterior publicării anunţului de participare la licitaţie.
„Sumele de bani ar fi fost primite prin intermediul unor firme controlate de rude ale inculpatului (printre care şi ceilalţi doi inculpaţi), în baza unor contracte fictive de consultanţă şi asistenţă tehnică în construcţii sau închirieri utilaje, încheiate cu oamenii de afaceri”, notează anchetatorii.
Potrivit DNA, în prezenţa avocaţilor, cei trei au declarat expres că recunosc comiterea faptelor reţinute în sarcina lor, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi sunt de acord cu felul şi cuantumul pedepselor aplicate, precum şi cu forma de executare a acestora, respectiv 3 ani închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei sub supraveghere, 2 ani şi 4 luni închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei sub supraveghere, şi 2 ani şi 2 luni închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei sub supraveghere.
Dosarele de urmărire penală privindu-i pe cei trei inculpaţi, împreună cu acordurile de recunoaştere a vinovăţiei, au fost trimise la Tribunalul Neamţ.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: