POLITICA

A SEMNAT. Klaus Iohannis, decizia momentului privind pensiile! Se TAIE aceste pensii

Preşedintele Klaus Iohannis a luat decizia aşteptată cu sufletul la gură! Miercuri, şeful statului a semnat decretul de promulgare a legii care taie aceste pensii.

Este oficial! Eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor a devenit realitate. Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea votată în Parlament în urmă cu o săptămână.

Pensiile speciale ale parlamentarilor sunt istorie
“Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat miercuri, 24 februarie a.c., decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor (PL-x 100/16.02.2021)”, se arată în comunicatul oficial al Administraţiei Prezidenţiale.

Pe data de 17 februarie, parlamentarii au votat pentru eliminarea acestor pensii speciale cu 357 de voturi “pentru”, 0 abţineri şi 0 voturi “contra”. Parlamentarii UDMR au fost prezenţi în sală, însă nu au votat.

“De la data intrării în vigoare a prezentei legi încetează plata indemnizaţiilor pentru limită de vârstă acordate în baza prevederilor art. 49 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor”, prevede actul normativ.

Impactul bugetar al acestor pensii speciale, primite de foştii deputaţii şi senatorii din Parlamentul României, era de circa 1 milion de euro lunar. De aceşti bani beneficiau un număr de 827 de foşti parlamentari, potrivit g4media.ro.

Pensia medie a unui fost parlamentar este de 5.741 de lei, însă cea mai mare pensie specială se apropie, anul acesta, de 15.000 de lei lunar (este vorba despre persoanele care au activat cel puţin 12 ani, adică trei mandate, în Parlamentul României).

Avocatul Poporului nu a contestat legea la CCR
Marţi, Avocatul Poporului, Renate Weber, spunea că nu a sesizat Curtea Consituţională cu privire la legea ce elimină pensiile speciale ale parlamentarilor.

„Nu am sesizat Curtea Constituțională. Termenul a expirat ieri. Nu am identificat niciun motiv de neconstituționalitate”, spunea Renate Weber pentru Digi24.

Weber spune că a primit petiția Asociației Foștilor Parlamentari în care i se cerea să conteste la Curte legea care elimină indemnizația pentru limita de vârstă a parlamentarilor.

Asociația Foștilor Parlamentari susținea că este „discriminatoriu” ca cei care aplică legea, cum ar fi magistrații, să primească pensie specială, iar parlamentarii, cei care „crează legea” să nu primească o indemnizație pentru limită de vârstă.

O excepție de neconstituționalitate la Curtea Constituţională mai poate fi ridicată acum doar în instanță.

Sursa: capital.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.