Abuzuri de nedescris! Doi copii băgati în spital de „mascații” Poliției după ce au greșit adresa
Cazul descinderii cu mascați la o femeie cu doi copii scoate la iveală abuzuri de nedescris. Deși polițiștii susțin, acum, că au avut mandat și nu au intrat, din greșeală, la acea adresă, așa cum s-a spus inițial, oameni ai legii chestionați de evz.ro susțin că s-a produs o gravă eroare care le poate provoca micuților traume pe viață.
Un scandal monstru a izbucnit în timpul unei percheziții a mascaților în casa unei femei din Brașov. Doi copii de 8 și, respectiv, 10 ani au fost traumatizați în timpul descinderii în timpul căreia polițiștii cu cagule spărgeau ușa și strigau la mama lor. După acţiunea în forţă, din cauza sperieturii, copilul cel mare a făcut un atac de panică, iar la fața locului a fost chemat un echipaj SMURD pentru a-i acorda îngrijiri medicale micuțului.
La început, polițiștii au spus că au greșit adresa, iar ulterior au revenit cu un comunicat în care spun că aveau mandate și pentru acea locuință.
„Poate au obținut mandatul după aceea..Indiferent dacă au avut sau nu mandat nimeni nu dă dreptul unor polițiști să traumatizeze copiii. Mandatul nu îți dă dreptul să nenorocești un copil pe viață”, a declarat, în exclusivitate pentru evz.ro, Iulian Surugiu, președintele Sindicatului Național al Agenților de Poliție (SNAP).
Liderul de sindicat a precizat că „s-a greșit flagrant în acest caz”.
„Procedura spune clar că polițiștii desemnați să facă verificări în baza mandatului dat de procuror sau judecător trebuie să știe exact cine se află la adresa respectivă. Cu atât mai grav este dacă știau că acolo sunt copii. În aceste situații, trebuie să iei măsuri. Se aplează la altă metodă decât intratul cu forța. Se încearcă un dialog amiabil și, în plus, trebuie adus un psiholog sau un reprezentant de la Direcția pentru Protecția Copilului”, susține președintele SNAP.
Percheziţia începută în jurul orei 7.00, autorizată de Tribunalul Brașov, îl viza pe un brașovean învinuit de constituire de grup infracțional și infracțiuni informatice.
Au urmat clipe de groază pentru mama și cei doi copii ai ei, de 8 și 10, care s-au trezit cu mascații în casă. Strigătele mascaților i-au trezit din somn pe micuți care s-au refugiat plângând în camera mamei lor. Au urmat bătăi violente în ușa de la intrare. Iar apoi cagulații au năvălit în casă.
„Nu știam ce să fac, le-am dat actele, le-am spus că este o greșeală, dar tot insistau cu mandatul de percheziție, copiii plângeau. Cei mici erau foarte speriați. Am chemat Ambulanța au făcut atac de panică. Nu sunt absurdă, înțeleg urgența, dar totuși, ce Dumnezeu, suntem oameni…intră și ne omoară, iar apoi își cer scuze. Nu au ascultat nimic. M-am prezentat, le-am spus cum mă cheamă, ei nimic strigau continuu ‘Unde-i, unde-i?’ și-mi fluturau hârtiile alea de nici nu apucam să văd pe cine caută”, a declarat mama copiilor, citată de brasovstiri.ro.
În timpul percheziției, însă, a apărut o confuzie. În primă fază s-a spus că mascații au greșit adresa, cea căutată fiind la circa 30 de metri mai departe. Apoi, polițiștii au revenit și au precizat că aveau, de fapt, mandate și pentru casa femeii care ar fi concubina interlopului pe care anchetatorii îl aveau în vizor.
În procesul verbal întocmit la fața locului, mama a menţionat că cei doi copii s-au speriat din cauza modului în care a avut loc intervenţia.
Descinderea care a speriat copiii a fost una dintre cele 20 de percheziții care au avut loc în județele Brașov,Vâlcea și Brăila.
Iată ce a transmis IPJ Brașov:
„În această dimineață, polițiști din cadrul BCCO Brașov, sub coordonarea procurorilor DIICOT-ST Brasov,în colaborare cu polițiști din cadrul SCCO Vâlcea, SCCO Brăila și cu sprijinul IPJ Brașov-Serviciul Criminalistic, luptători din cadrul SAS Brașov, au efectuat 20 de percheziții în județele Brașov,Vâlcea și Brăila. În cauză sunt efectuate cercetări cu privire la o grupare infracțională organizată, care în perioada august 2018-decembrie 2019 a acționat pe teritoriul SUA, grupare specializată în săvârșirea de infracțiuni informatice.
De asemenea, în aceeași cauză, concomitent au fost efectuate percheziții în Ungaria și Germania.
În Brașov au fost efectuate 18 perchezitii domiciliare, pentru care exista mandate de perchezitie domiciliară la persoanele suspecte, precum și în imobile unde existau indicii că persoanele cercetate ar locui fără forme legale”.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: