JUSTITIE

Academia Infractorilor SRI: „doctori” cu spaga in buzunar, diplome cumparate la kilogram! Mizerii de cea mai joasa speta…

Unui număr de 16 persoane care au obţinut titlul de doctor la Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul”a SRI le-a fost retras titlul în urma unei şedinţe de vineri, 15 martie 2019, a Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) .

Potrivit deciziilor semnate de academicianul Ioan Aurel Pop şi postate pe site-ul CNATDCU, au rămăs fără titluri de doctor: Romeo Oiță, Ana Maria Goleanu, Cătălin Ștefan Ibănescu, Florina T. Ștefănie (Vevera), Nae Gabriel Radu Cătălin, Ioan Șandru, Mihai Gogancea Vătășoiu, Marius Sticlaru, Dumitru Dumbravă, Adela Loredana Popescu, Cezar Adrian Tolescu, Ana Maria Oprea, Gabriel Naghi, Marius Alexandru Tudor, Sorin Gabriel Cozma și Ionel Goian.

Majoritatea titlurilor au fost retrase cu mai mult de jumătate din voturile membrilor consiliului CNADTCU în şedinţa din 28 februarie 2019.

Printre cei cărora le-a fost retras titlul de doctor se află generalul Dumitru Dumbravă, fost secretar general al Serviciului Român de Informații.

Printre cei cărora li s-a retras titlul de doctor figurează fiica și ginerele lui Gabriel Oprea, Tudor Marius Alexandru şi Oprea Ana Maria, dar şi Adela Loredana Popescu, fost secretară a fostului ministru de Interne.

Dumitru Dumbravă obţinuse tilul de doctor cu teza ce avea ca temă „Aspecte cu relevanță privind securitatea în spațiul cibernetic”, pe care o susținuse în 2012.

Tudor Marius Alexandru obţinuse titlul de doctor în 2015 cu o teză privind rolul României în contextul evoluţiei geopolitice de la Marea Neagră, iar Ana Maria Oprea în tot în 2015 cu o teză despre crima organizată transfrontalieră.

Adela Loredana Popescu a obţinut titlul de doctor în 2011, cu lucrarea „Restrângerea drepturilor omului în contextul luptei împotriva terorismului sub impactul accelerării procesului globalizării”.

Săptămâna trecută, Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul” anunța că a finalizat procesul de evaluare a Școlii Doctorale, concluzia fiind că se confirmă suspiciunile de plagiat în cazul a 30 de teze de doctorat, aceste rezultate fiind transmise Ministerului Educației, cu propunerea de retragere a titlului de doctor. Surse: Hotnews / DVP

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.