NOUTATIOPINII

Acest imbecil conduce România din umbră

oprea-idiot

Pe lângă faptul că UNPR se dovedește pe zi ce trece a fi un PSD chiar și mai sinistru și chiar și mai plin de ticăloși, se cuvine să analizăm un pic profilul personajului Gabriel Oprea. General de izmene reci – asta e o metaforă. Adevărul din spatele metaforei este că Gabriel Oprea este, ca și fratele său generalul Puiu Iordănescu, semianalfabet. Și este semianalfabet pentru că e idiot. Adică au existat, probabil, momente în viața lui în care a încercat să învețe toate literele și mai mult de 100 de cuvinte, doar că nu a putut. Lombroso nu se înșela chiar în toate privințele. Priviți-i fruntea cât creionul! E cartea de vizita cea mai bună; omul e un imbecil. Nu-l duce capul din spatele frunții mici. E o cauză pierdută.

Și totuși, acest imbecil conduce țara din umbră. Faptul că el e de fapt marele boss al Guvernului e demonstrat tocmai de folosirea coloanei oficiale și-a girofarului cum voiau mușchii dumisale, și ca să se ducă să se pișe (vorba unui polițist sub anonimat). Cum e posibil? Păi, nu prea e, dacă nu cumva ești în România.

Într-o democrație normală, să zicem că ar fi posibil, la limită. În sensul că imbecilul ar putea să fie votat. Ori el personal, ori măcar partidul său. Dar nici măcar asta nu se întâmplă. Nici măcar în România asta unde am votat toți infractorii, toți nenorociții, toți impostorii, toți escrocii, nu am decăzut într-atât încât să-l votăm pe dobitocul de Oprea. Și el știe că nu va fi niciodată posibil. Și nici partidul dumisale format din oameni mai proști chiar și decât el nu va fi votat niciodată. Și atunci?

Atunci intervine sistemul. Nu neapărat ăla de Securitate, dar și ăla, pentru că sprâncene-șmechere ăsta e șef peste securiști. Ei, sistemul din România spune că singurele tale merite, pentru a ajunge în vârf, trebuie să fie ambiția, tupeul și lipsa de scrupule. Fii așa, aici, pe tărâmul ăsta, și vei ajunge exact acolo unde ți-ai propus. Nu-ți trebuie nici inteligență, nici pricepere în vreun domeniu, nici măcar charismă. Doar consecvență în mârșăvie. Dar credeți că e ușor? Nu e. Nu e ușor deloc. Să fii ticălos și nesimțit MEREU (pentru că și cea mai mică scăpare te poate devia de la ruta ideală) este chiar foarte complicat, până și Hitler avea momentele sale de tandrețe și de nevoie de a fi uman. Gabi Oprea este doar unul dintre românii care au reușit, în pofida tuturor șanselor oferite de natura care l-a înzestrat cu un IQ de pârș adolescent. Acest nenorocit trebuie să dispară din viața publică, cu ocazia morții unui om de care se face în bună măsură vinovat, la care se adaugă mărturiile unor polițiști despre atitudinea sa de dictator part time, la seral.

Dacă mai există măcar o umbră de decență și bun-simț în România, e musai să cerem cu toții același lucru și pentru Oprea, și pentru Iliescu: afară de pe televiziuni, înăuntru la pușcărie și, de acolo, marș la Recycle Bin-ul istoriei! Căruia trebuie să-i dăm ”Empty” imediat ce i-am aruncat, pentru ca nici măcar în amintirile cele mai negre să nu ne rămână. (Mantzy)

VEZI SI: Marș în onoarea motociclistului mort

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.