GENERAL

Aceste pensii vor crește cu 20%! Decizie FARA PRECEDENT luată de Guvern

Mai multe pensii ar urma să fie majorate cu 20 de procente, arată un proiect al ministrului Justiției, Cătălin Predoiu. Acesta a explicat de ce s-a luat această decizie și spune că este menită să elimine inechitățile din sistem.

Aceste pensii vor crește cu 20%! Decizie fără precedent luată de Guvern! Se vor elimina inechitățile din sistem
Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, are un proiect de lege care prevede ca foștii magistrați că beneficieze de o creștere a pensiei cu aproape 4.000 de lei. Proiectul spune că această creștere de 20% este motivată de valoarea sectorială de referință.

Cătălin Predoiu a declarat că a fost obligat să ia o astfel de măsură pentru a respecta decizia Curții Constituționale a României (CCR). De asemenea, ministrul Justiției spune că în acest mod se elimină inechitățile din sistem, notează adevărul.ro.

Valoare sectorială de referință de 605 lei
Înainte de 1 ianuarie 2022, salariul magistraților se calcula la o valoarea sectorială de referință de 465 de lei, însă de la începutul acestui an, valoarea a fost majorată la 605 lei.

Potrivit consilierului local de la Primăria Hunedoara, Claudiu Ionescu, cel care a scos la iveală majorarea pensiilor, salariile și pensiile magistraților vor crește cu 20 de procente.

„Am întrat in posesia ordinului prin care ministrul Predoiu recompensează magistraţii, aceştia urmând sa primească o mărire considerabila a salariului. Daca până acum salariul lor se calcula de la o Valoare Sectoriala de Referinţă de 465 lei, începând cu 01.02.2022, magistraţii vor avea un VRS de 605 lei. O creştere de 20%. Adică de la 20.000 lei net… la 24.000 lei. Si pensionarii magistraţi vor avea aceeaşi creştere, având o lege avantajoasa, recuperând cu vârf îndesat impozitarea cu 10%, aplicata din 1.01.2022. Un ordin de ministru dat hoţeşte, la sfârşit de an, să nu afle …prostimea. Asta în timp ce la toate televiziunile, ni se spune ca nu sunt bani şi în timp ce tot Sistemul de Apărare e plătit cu un VRS de doar 197 lei, diferenţa fiind de 3 ori mai mare.

Va miraţi de ce noi nu avem nicio şansă in instanţă, când ne cerem drepturile, aceleaşi drepturi pe care magistraţii si le câştiga pe banda rulantă…tot în instanţă. Eu mă gândesc ca PNL-istul Predoiu s-a gândit că magistraţii nu au cu ce să-şi plătească gazul si curentul şi nu au bani de pâine. O adevărată revoluţie socială, în interesul celor năpăstuiţi de soartă. Ruşine guvernanţilor şi ruşine magistraţilor…care se lasă cumpăraţi”, notează consilierul local pe pagina sa de Facebook.

Sursa: capital.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.