JUSTITIE

Achitați, după ce au fost batjocoriți public, în cătușe. Fabrica de abuzuri și șantaje de la DNA Brașov

Fostul șef al CJ Brașov, Aristotel Căncescu, îi acuză pe procurorii DNA Brașov de o serie de anchete făcute la comanda Laurei Codruța Kovesi, apoi de presiuni asupra suspecților și asupra martorilor pentru a-i livra „între coperți” pe cei vizați. Într-un memoriu intrat în posesia EVZ, el relatează cum s-a ales cu patru dosare penale în perioada în care fosta șefă a DNA i-a „trasat” sarcini procurorului șef David Cornel Deca de la structura teritorală Brașov să îl ancheteze pe el și pe primarul de atunci, George Scripcaru.

Aristotel Căncescu face referire la o ședință de lucru supervizată de fosta șefă a DNA Laura Codruța Kovesi în vara anului 2014, la Cheile Grădiștei, la care au participat ofițeri SRI și procurori din subordinea DNA Central. Discuția este anterioară celei în care fosta șefă a DNA a fost înregistrată audio, vorbind despre „decapări” și de faptul că procurorii anticorupție stau „cu curul pe dosare”. Atunci, Laura Codruța Kovesi spune textual: „Și am avut o discuție la Cheile Grădiștei și tot nu am auzit ce s-a întâmplat. Poate așa, că suntem toți, ne lămurim ce s-a întâmplat”. Aristotel Căncescu relatează în memoriul său despre ce anume este vorba, document pe care îl reproducem întocmai.

Către Secția de investigare a magistraților,

Subsemnatul, Căncescu Aristotel Adrian, domiciliat în Brașov, (…) fost senator în Parlamentul României două mandate (1992- 2000), fost președinte al Consiliului Județean Brașov patru mandate (2000-2014), doresc să vă sesizez abuzurile pe care DNA le comite din 2014 în Brașov, de când Deca David Cornel ocupă funcția de procuror-șef.

În Brașov avem numeroase cazuri de persoane care au defilat cu cătușe la mâini , persoane c are au ocupat funcții importante și c are au f ost în cele din urmă achitate prin sentințe definitive.

Vezi:

● Vasile Lața, fost primar al municipiului Săcele, ținut nevinovat 8 luni în arest și apoi achitat definitiv

● Dan Tache, fost director ROMARM, ținut 4 luni în arest și apoi achitat definitiv

Aceste achitări nu i-au impresionat pe cei din DNA Brașov, nu și-au pus „cenușe în cap”, ba chiar au continuat abuzurile cu și mai multă abnegație.

În vara anului 2014, în cadrul ședinței de lucru a DNA și SRI de la Cheile Grădiștei- județul Brașov, șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, a trasat sarcină expresă domnului Deca David Cornel să se „ocupe” de mine și de primarul Brașovului George Scripcaru. Nu a întrebat dacă există ceva concret de care putem fi acuzați, a întrebat direct: „Ce faceți cu ăștia?”

Când cei din DNA Brașov au ridicat din umeri a venit reacția violentă a șefei DNA: „Te pomenești că or fi și ăștia niște îngeri!”

Ce a urmat era previzibil.

În data de 6 Octombrie 2014, în urma unei percheziții, am fost reținut 24 de ore pentru așa zise fapte vechi de 10 ani.

Din referatul procurorilor, care a dus apoi la arestarea mea preventivă pentru 60 de zile, aproape nimic nu se mai găsește în rechizitoriul din decembrie 2014.

Deci nu s-a urmărit decât reținerea mea, iar majoritatea acuzelor erau fantasmagorice.

Martorii aduși la DNA Brașov au fost șantajați și amenințați că-și pierd libertatea, locul de muncă, casa sau pensia , dacă nu „ zic ceva” despre mine , de spre primarul George Scripcaru, despre fostul președinte Traian Băsescu sau despre fostul premier, Călin Tăriceanu.

Unul dintre martori- Popescu Aurelia, fost director CJ Brașov- a și decedat din cauza DNA. Au fost găsiți inculpați care aveau abateri și infracțiuni cărora li s-a promis libertatea în schimbul unor declarații incriminatoare la adresa mea și a lui Geoerge Scripcaru. Ținând cont că trei comisari DNA și un procuror au dosare penale pentru falsificare de documente alături de 12 angajați SRI Brașov, cu dosar penal la Parchetul Cluj și că dosarele care mi-au fost instrumentate sunt pline de falsuri și transcrieri greșite , rog instituția dumneavoastră să verifice activitatea DNA Brașov.

Pot pune la dispoziția dumneavoastră documente care confirmă toate aceste abuzuri.

Atașez alăturat o listă cu persoanele care pot confirma aceste lucruri și o listă cu persoane care au fost amenințate sau șantajate de angajați DNA Brașov.

Cu stimă,

Căncescu Aristotel Adrian,

Brașov, 27 Februarie 2019

Plângere penală pentru represiune nedreaptă

Aristotel Căncescu a formulat la SIIJ și o plângere penală împotriva procurorului șef al DNA Brașov Cornel David Deca, a procuroarei Felicia Vlad de la aceeași unitate teritorială de parchet și a specialiștilor antifraudă Iuliana Lungu și Marius Renea. Acuzațiile aduse de Căncescu vizează posibile fapte de represiune nedreaptă (pentru trimiterea sa în judecată de către DNA, deși se știa că este nevinovat), abuz în serviciu (pentru refuzul de a dispune efectuarea unei expertize financiar-contabile de către experți atestați) și influentarea actului de justiție (pentru amenințarea martorilor audiați), potrivit LuJu.ro.

În aceeasi plângere, Aristotel Căncescu notează că în paralel cu execuția sa, procurorii de la DNA Brașov ar fi uneltit și pentru „decaparea” președintelui Senatului Călin Popescu Tăriceanu, într-un dosar separat de cel având ca obiect mărturia mincinoasă, cauză în care acesta din urmă a fost achitat în primă instanță de Înalta Curte. Era vorba despre o anchetă legată de vânzarea unui post de radio, în legătură cu care Fiscul nu constatase nereguli.

„Niciodată organul fiscal nu a contestat forma tranzacțiilor, respectiv vânzarea de licențe, faptul că acestea au fost cesionate efectiv, ci au contestat doar prețul la care acestea au fost cesionate. Stabilirea prețurilor corecte de piață (…) nu este o evaziune fiscală și se face exclusive prin mijloace fiscal. Fiind vorba de tranzacții reale, nu s-a pus problema fictivității operațiilor, ci doar de modificare a prețurilor, astfel că în niciun caz nu poate fi vorba de evaziune fiscală!

Pe tot parcursul urmăririi penale majoritatea martorilor au fost interogați dacă au cunoștință despre o posibilă implicare în „afacerea cu lițențe” a domnului Călin Popescu Tăriceanu, (cu care am o relație de prietenie de peste 30 de ani) încercând să justifice o eventuală începere a unei cercetări penale împotriva acestuia. (…)

În concluzie, consider că urmărirea penală în dosarul mai sus menționat efectuată de DNA – Serviciul Teritorial Brașov nu s-a desfășurat în condițiile legii, martorii audiați au fost amenințați (a se vedea declarația martorului Matei Gavril – înregistrare existent la DNA Brașov) principalele probe folosite pentru inculparea subsemnatului fiind niște puncte de vedere întocmite de către personae detașate în DNA cu acest scop. De asemenea, mi s-a refuzat dreptul legal la opinia unui expert judiciar independent”, notează Aristotel Căncescu.

„Metodele” lui „Portocală”: înjurături, presiuni, amenințări

Vlad Cosma a fost audiat, ieri, la Înalta Curte în procesul în care Sebastian Ghiță și fostul primar al Ploieștiului, Iulian Bădescu, au fost achitați în priimă instanță pentru acuzațiile de corupție aduse de procurorii DNA Ploiești. Vlad Cosma a dat detalii cu privire la modalitățile în care fostul procuror Mircea Negulascu, zis „Portocală”, obișnuia să obișnuia să fabrice dosare: înjurături, presiuni, amenințări. „Procurorul Negulescu înjura martorii când le lua declarațiile. În permanență folosea un limbaj trivial la adresa martorilor și a inculpaților Ghiță și Bădescu. Cu toate că am știut acest lucru, inclusiv în dosarul meu, mi-a fost frică să mă apăr. Nu am putut să mă apăr și să spun ceea ce văd și ceea ce știu”, a declarat Vlad Cosma.

Procurorul Deca îl avea în vizor și pe Victor Ponta

Procurorul şef de la DNA Braşov, Cornel David-Deca, este acuzat că ar fi făcut presiuni asupra unui inculpate, Iuliu Tiberiu Șerban, pentru a-l determina să facă un denunţ împotriva fostului premier Victor Ponta. Cazul se referă la un dosar disjuns din cauza „Banca Romexterra”, în care, Dorin Lazăr Maior, fostul preşedinte al Blocului Naţional al Revoluţionarilor, a fost condamnat definitiv în 2013 pentru presupuse fapte de șantaj. Iată ce a declarat în instanță Iuliu Tiberiu Şerban: „Procurorul Deca mi-a cerut să intervin pe lângă inculpatul Costin, pentru ca acesta să facă împreună cu mine denunțul împotriva domnului Ponta, omul politic. (…) Eu i-am spus procurorului Deca că nu am fost implicat în nicio chestiune politică, în niciun partid politic și acesta mi-a replicat că mă arestează pentru atitudinea mea”.

Tergiversări CSM în cazul înregistrărilor cu „decapările” de la DNA

Secţia pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a tot amânat discuţiile pe marginea raportului întocmit de Inspecţia Judiciară cu privire la săvârşirea unor abateri disciplinare de către fosta şefă a DNA Laura Codruţa Kovesi.

Potrivit IJ, în cazul lui Kovesi, una dintre abaterile disciplinare se referă la manifestări care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului Justiţiei săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu. În cadrul unei şedinţe de lucru, fosta şefă a DNA ar fi avut astfel de manifestări aşa cum rezultă din înregistrări audio apărute în spaţiul media la data de 18 iunie 2017.

„În concret, procurorul-şef al DNA s-a exprimat în sensul combaterii efectelor negative în planul imaginii şi credibilităţii instituţiei, generate de decizia CCR 68/2017, prin instrumentarea urgentă a unor dosare «cu miniştri», de impact mediatic, şi-a exprimat dezacordul cu privire la caracterul legal, definitiv şi general obligatoriu al deciziei CCR 68/2017 şi a folosit exprimări inadecvate la adresa Curţii Constituţionale şi a unui judecător al Curţii, inducând ideea în cadrul opiniei publice că unul dintre criteriile în funcţie de care se prioritizează soluţionarea dosarelor este impactul mediatic al acestora şi calitatea oficială a persoanelor cercetate”, arată Inspecţia Judiciară. De asemenea, Kovesi a folosit faţă de colegii procurori un ton superior şi agresiv, inadmisibil în raport cu standardele minimale de etică şi deontologie ale unui magistrat, de natură a genera în rândul opiniei publice un sentiment de indignare şi un dubiu legitim cu privire la respectarea principiilor supremaţiei Constituţiei şi a legilor, precum şi a imparţialităţii procurorilor, susţine Inspecţia Judiciară.

„Laşi”, „bârfitori”, „infractori”

Acţiunea a vizat şi „atitudinile nedemne în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu faţă de colegi, celălalt personal al instanţei sau al parchetului în care funcţionează, inspectori judiciari, avocaţi, experţi, martori, justiţiabili ori reprezentanţii altor instituţii”. Prin intermediul unei corespondenţe electronice (email) a adoptat o atitudine nedemnă, folosind la adresa procurorilor cuvinte şi expresii cu un conţinut vădit denigrator, insultător şi ameninţător, respectiv „laşi”, „bârfitori”, „infractori”, făcând cunoscut acestora faptul că „există deja un cerc de suspecţi”, cu referire la un dosar penal, încălcând astfel obligaţia de rezervă şi normele de conduită ataşate profesiei de magistrat, explică IJ.

Kovesi: Să „decapaţi” instituţional în dosarul ăla

Mai multe înregistrări în care fosta șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, ar da ordine procurorilor din subordinea sa „să ajungă la premier” și și-ar arăta anumite nemulțumiri, au apărut în presă.

„Uncheşelu (procurorul Jean-Nicolae Uncheşelu, care l-a trimis în judecată pe Victor Ponta în dosarul Turceni-Rovinarii – n.r.), ştiţi ce-mi doresc: să «decapaţi» instituţional în dosarul ăla cu casele şi să ajungem la domnul premier care a semnat contractele alea. (…) Şi-am avut o discuţie la Cheile Grădiştei şi tot nu am auzit ce s-a întâmplat. Poate aşa, că suntem toţi, ne lămurim ce s-a întâmplat. Doamne, m-am uitat şi eu pe datele statistice, unde parcă toată lumea ne bănuia de dimineaţa până seara şi am făcut aşa un pic o… (…) DNA-ul aşa, adică anul trecut pe vremea asta erau 673 de persoane învinuite la 270. Adică e o discrepanţă foarte mare. Posturi în plus avem, poliţişti în plus avem, specialişti în plus avem, dosare avem. (…)

La fiecare ştiţi ce aveţi în lucru. Dar altceva mă îngrijorează, că la asta cu dosarele vechi, fiecare ştiţi ce aveţi. Mă îngrijorează de ce nu-i înhăţăm! De două luni, unii din ei liberi, nu iese niciun rechizitoriu. Numa unii şi aceiaşi fac dosare. Unii s-au încurcat cu legea şi-au făcut trei rechizitorii anul trecut, mamă, ce mult am lucrat, suntem tari. Cu trei rechizitorii nu facem treabă”, ar spune Codruţa Kovesi, potrivit înregistrării.

„Stăm cu curul pe dosare”

„Dar sunt unii care nu fac nimic. Noi nu am putut trimite în judecată un inculpat, din 8000 de dosare, dacă voi din sala asta mă convingeți, plec și nu mai zic nimic. Unii și aceiași sunt înjurați de dimineața până seara și alții stau la umbreluța noastră. Lasă că șefa se descurcă, Uncheșelu se descurcă, Dumitriu se descurcă și așa mai departe. Și vă mint, și liniște, e frumos la DNA, nu?! Salarii mari, nu ne întreabă nimeni când venim, când plecăm, stăm cu curul pe dosare, nu ne întreabă nimeni de ele, păi nu se poate”, se aude pe înregistrări.

„După decizia CCR mi-aş fi dorit să ieşim cu un dosar cu ministru”

„După decizia CCR mi-aş fi dorit să ieşim cu un dosar cu un ministru, să presăm, sau măcar pe un dosar important. Ne e teama că CCR a zis că am derapat. Îşi bat alţii joc de munca noastră, noi să stăm doar să încasăm. Nu degeaba tot zic că e important să ieşim. (..) Dacă simt că nu mai avem curaj o să se urce cu picioarele pe noi. (…) 3,4 dosare importante. Noi, de la începutul anului, ne-am luat-o în freză şi cu OUG 13 şi oamenii neau apărat”, ar fi spus Kovesi.

ÎCCJ a decis: Dosarul „Evenimentul Zilei”, retrimis la DNA

Înalta Curte de Casație și Justiție a admis, luni, contestațiile jurnalistului Dan Andronic în dosarul în care acționarul majoritar al cotidianului Evenimentul Zilei este trimis în judecată alături de fostul ministru al Turismului, Elena Udrea.

Înalta Curte de Casație și Justiție a decis ca dosarul în care sunt vizați Elena Udrea și jurnalistul Dan Andronic să fie retrimis la DNA pentru refacerea rechizitoriului. Ca urmare a deciziei CCR privind protocoalele secrete, mai multe probe din dosar au fost eliminate. În acest context, instanța le-a solicitat procurorilor să refacă dosarul. Pentru că au avut la dispoziție doar 5 zile, procurorii DNA au cerut judecătorilor să retrimită definitiv dosarul la DNA pentru a reface întreg rechizitoriu.

Completul de la ÎCCJ a decis că Dan Andronic avea dreptate când a susținut că percheziția informatică efectuată de DNA a fost ilegală. „Desfiinţează, în parte, încheierea contestată şi rejudecând: Admite excepţia invocată de inculpaţii Andronic Dan Cătălin și Udrea Elena Gabriela şi, în temeiul art. 102 alin.2-4 C. proc. pen., exclude din materialul probator corespondenţa electronică tip email primită/transmisă de către Andronic Dan Cătălin şi documentele stocate pe hard diskuri în legătură cu activităţile desfășurate în vederea achiziționării şi administrării S.C. Editura Evenimentul şi Capital S.R.L.(…)”.

În aceste condiţii, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie din DNA are la dispoziţie 5 zile să precizeze dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată a inculpaţilor Andronic Dan Cătălin și Udrea Elena Gabriela sau solicită restituirea cauzei. – Sursa: Evenimentul Zilei

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.