ALERTA Acordul AUKUS, ”presiune politică fără precedent” pentru România
Analistul Dan Dungaciu a explicat ce efecte va avea acordul AUKUS asupra României.
Analistul Dan Dungaciu a vorbit, în exclusivitate pentru DC NEWS, despre acordul făcut între Marea Britanie, Australia şi SUA privind submarinele nucleare, numit AUKUS, şi despre efectele economice ale acestuia în România.
„Efectele economice vor fi pe termen foarte lung. Una este să semnezi un contract, dar submarinele nu se află ca în mall-uri sau ca în magazinele alimentare, te duci la raft și îți iei un submarin sau un avion, sau mai știu eu ce sistem anti-rachetă. Lucrul acesta durează și pentru noul contract semnat cu americanii, sigur că ne așteptăm ca în ani buni să vină submarinele, deci efectele economice pot să fie, nu le contest, chiar dacă nu aș vedea neapărat o legătură nemijlocită.”, a declarat analistul Dan Dungaciu.
Dan Dungaciu: Trebuie să ne gândim la un cataclism strategic
Totuși, efectele politice vor fi mult mai importante, susține Dan Dungaciu. România ar putea simți „o presiune politică fără precedent”, potrivit analistului.
”Problema României pe termen scurt vor fi efectele politice și efectele strategice, pentru că în termenii aceștia trebuie să ne gândim la un cataclism strategic. De ce spun asta? Pentru că marea întrebare pe care noi am evitat-o și încercăm să o evităm cu disperare în sfera de politică externă este pe cine iubești mai mult, pe mama sau pe tata, adică America sau Uniunea Europeană, securitatea sau banii. Este aceeași întrebare care și-au pus-o australienii, doar că acolo elementele mama și tata erau America și China. China dădea banii, America dădea securitatea. Deci noi în România vom simți o presiune politică cred că fără precedent.”, a declarat analistul Dan Dungaciu
Ce este AUKUS
Statele Unite, Marea Britanie şi Australia au semnat un parteneriat de securitate (AUKUS) în zona Indo-Pacifică, pentru a ajuta Australia să se doteze cu submarine nucleare de fabricaţie americană. SUA, Marea Britanie şi Australia au semnalat că nu este vorba de staţionarea de arme nucleare pe teritoriul australian, ci de utilizarea sistemelor de propulsie nucleară pentru submarine militare. Franţa este profund nemulţumită că, în contextul noului acord, Australia va renunţa la un contract pentru achiziţionarea de submarine militare franceze. Preşedintele Emmanuel Macron a decis chemarea pentru consultări a ambasadorilor Franţei din SUA şi Australia. Ambasadorul din Marea Britanie nu a fost rechemat.
Sursa: dcnews.ro
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: