Acum 25 de ani au fost răpuşi de gloanţe primii timişoreni în timpul Revoluţiei anticomuniste
Acum 25 de ani, în 17 decembrie 1989, Nicolae Ceauşescu a dat ordin să se tragă în protestatarii anticomunişti din Timişoara, fiind înregistraţi primii morţi căzuţi pentru libertate.
Practic data de 17 decembrie 1989 a însemnat pentru Timişoara ziua în care primii martiri ai Revoluţiei au căzut seceraţi de gloanţele regimului comunist. Ceauşescu convoca şedinţa Comitetului Politic Executiv, unde înalţii demnitari au fost cu toţii de acord să tragă în demonstranţii de la Timişoara cu muniţie de război.
După atacarea sediului Partidului Comunist Român, Ministrul Apărării de atunci, generalul Vasile Milea, anunţă Bucureştiul că judeţul Timiş este în stare de necesitate şi cere intervenţia în forţă a armatei. Conform martorilor, în jurul orei 16 se trage primul foc de armă asupra manifestanţilor strânşi în Piaţa Libertăţii.
În acest timp, la Bucureşti, cuplul dictatorial Elena şi Nicolae Ceauşescu acuză autorităţile locale că n-au reuşit să reprime protestul încă din prima zi. La Timişoara sosesc după-amiază 11 ofiţeri superiori din conducerea Miliţiei, Securităţii şi Armatei, toţi sub comanda lui Ion Coman, secretarul Comitetului Central al PCR. Este declanşată operaţiunea Radu cel Frumos, ce cuprinde acţiuni specifice stării de război.
După ora 20, oraşul devine un adevărat infern. De la Piaţa Libertăţii până la Operă, pe Calea lipovei şi Calea Girocului, se trage în plin. Taburile blochează intrările în oraş şi toată noaptea se aud numai împuşcături.
59 de timişoreni au murit atunci, câteva sute au fost răniţi. 40 de cadavre au fost transportate şi incinerate în Bucureşti pentru a şterge urmele. Represaliile nu au reuşit însă decât să îi îndârjească pe timişoreni, care au continuat să iasă în stradă şi zilele următoare.
Ziua de 17 decembrie a fost declarată zi de doliu printr-o decizie a Consiliului Local Timişoara. Astfel toate instituţiile din oraş au arborat drapelul României în bernă sau alăturat unei panglici negre de doliu.
Potrivit statisticilor oficiale, evenimentele din 1989 s-au soldat la nivel naţional cu 1.104 de morți și 3.321 răniți (221 civili și 663 militari). Pe 22 decembrie, la ora când cuplul dictatorial fugea din Bucureşti, erau înregistraţi 126 morți și 1.107 răniți. În Timişoara, în perioada 16 – 21 decembrie au fost înregistraţi 73 de morți și 296 răniți. După 22 decembrie alţi 20 de oameni au murit în oraşul de pe Bega şi alţi 77 au fost răniţi.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: