Acum 70 de ani mareșalul Ion Antonescu a fost executat cu Tricolorul pe piept strigând ”Trăiască România!”

Acum 70 de ani mareșalul Ion Antonescu a fost executat cu Tricolorul pe piept strigând ”Trăiască România!”. Față de unii ”pigmei” politici de astăzi există o distanță de la cer la pământ privind curajul și patriotismul românesc exprimat de un șef de stat român. Ion Antonescu a decupat de pe o carte bisericească bucăţi din tricolor pentru a le pune în piept, lui şi colegilor săi. Pe data de 1 iunie 1946, Ion Antonescu cădea răpus de gloanţele plutonului de execuţie în curtea închisorii Militare Jilava. La ieşirea din celulă, fostul şef al statului a fost împărtăşit de confesorul puşcăriei, preotul Teodor Totolici. Am aflat de la fiul părintelui cum, înainte de a părăsi clădirea închisorii, mareşalul a decupat o bucată din tricolorul de la o carte de religie, şi-a prins-o cu un ac de gămălie în piept, apoi s-a îndreptat însoţit de asistenţă în Valea Piersicilor din curtea unităţii de detenţie, acolo unde avea să aibă loc ducerea la bun sfârşit a executării sentinţei.

Am stat de vorbă cu Mihail Totolici, un copil ce a intrat în anii ’40 în închisoarea Jilava. Fiul preotului Teodor Totolici avea pe atunci 16 ani. Faptul nu a constituit o pedeapsă pe care a trebuit să o suporte, acest lucru a fost posibil doar pentru că tatăl său era confesorul închisorii. Acesta era preotul ce se îngrijea de “sufletele” ajunse acolo. După cum se ştie, printre deţinuţi s-a aflat în 1946 şi Mareşalul Antonescu. Mihail Totolici (83 de ani), cel cu care am stat de vorbă, a primit informaţii importante de la tatăl său, care a trecut la cele veşnice în 1978. Sunt informaţii pe care le dezvăluie în premieră prin intermediul Jurnalului Naţional, informaţii referitoare la atitudinea şi comportamentul Mareşalului în momentele dinainte de ieşirea din celulă în vederea execuţiei, acolo unde aparatul de filmat nu a mai ajuns. Sunt frânturi, momente pe care nicio cameră nu le-a surprins, titreaza Jurnalul.ro

Filmul execuţiei îl ştie toată lumea, l-a inclus şi Sergiu Nicolaescu într-unul din controversatele lui filme: “Oglinda”. Pe genericul său, ca şi pe cel al peliculei care circulă astăzi în mediul virtual, figurează la loc de “cinste”, ca participant la execuţie, şi numele Teodor Octavian Totolici, confesorul închisorii Jilava, pe atunci preot în comuna Jilava. Mihail spune că numele tatălui său este trecut greşit, chiar şi în actele oficiale de la acel moment, în special în procesul verbal al execuţiei. Pe părintele său nu-l chema şi Octavian. “În afară de această inadvertenţă legată de numele său, o altă informaţie eronată, inclusiv în filmul lui Nicolaescu, este aceea că Mareşalul Antonescu a respins împărtăşania. Da, este adevărat că unul dintre Antoneşti a făcut acest lucru, dar nu Ion, ci Mihai, condamnat şi el alături de Mareşal. Mihai Antonescu, fiind cel mai tânăr, nu a putut accepta ceea ce avea să i se întâmple şi poate de aceea a recurs la acel gest de frondă faţă de reprezentantul bisericii. Asta e ce mi-a zis taică-meu. Tata se aştepta ca Ion Antonescu să primească împărtăşania, poate nu se gândea că Mihai (Ică) Antonescu să refuze. Însă şi-a dat seama că afectat nu a fost numai el, erau afectaţi toţi cei condamnaţi alături de Antonescu, pentru că Regele Mihai nu a semnat graţierea”, povesteşte Mihail Totolici.

“Tatăl meu, de câte ori mergea acolo, fie că era miercuri sau vineri, şi ajungea la el, îi vorbea. La un moment dat, cu o anumită ocazie, i-a dat nişte cărţi cu caracter religios. În ziua execuţiei, operatorul care filma, Gologan sau cine a fost, n-a intrat în celule în momentul în care preotul Totolici (tatăl său – n. red.) i-a împărtăşit pe cei patru condamnaţi din lotul Antonescu. Tata a povestit cum, cu o altă ocazie, când a ajuns la el, Antonescu i-a spus: părinte, eu am fost trădat!. Aceste cuvinte nu au fost menţionate nicăieri, nu le găsiţi niciunde. Iar atunci când a fost execuţia, avea şi cărţile religioase acolo. Antonescu i-a spus: părinte pot să iau o panglică de la carte, taică-meu avea panglici tricolore la toate cărţile. Să tai şi să pun în piept la toţi. Da, domnule Mareşal, i-a zis tatăl meu. Atunci a trimis un soldat şi a adus foarfecă şi ace de gămălie şi Mareşalul a tăiat din panglică şi a pus şi lui şi la ceilalţi trei care erau cu el. Sunt lucruri care nu se ştiu”, poveşteşte Mihail Totolici. De altfel, dacă se urmăreşte cu atenţie filmul oficial al execuţiei, se poate observa, pe lângă batista de la butoniera fiecărui condamnat, câte o foarte mică bandă de tricolor. Este cea provenită de la cărţile religioase ale părintelui Teodor Totolici. Fiul celui care l-a împărtăşit pe Mareşal înainte de a fi executat spune că tatăl său i-a mărturisit că nu a participat la ucidere, ci doar la momentele dinaintea acesteia. L-am întrebat pe Mihail dacă tatăl său şi-a dat seama din întâlnirile pe care le-a avut cu Ion Antonescu dacă acesta era un om credincios, practicant. “Faptul că a primit cărţile religioase de la tatăl meu preot, apoi acceptarea discuţiilor cu părintele în calitate de confesor al închisorii, iar înainte de execuţie acceptarea împărtăşaniei – toate acestea spun multe despre cât era sau nu Mareşalul de bisericos”.

“În 1930, când a ieşit el preot, dacă luai parohie în Bucureşti, nu-ţi dădea cinci ani leafă. Ulterior s-a mărit la zece ani această perioadă. Atunci a dat un concurs pentru un post în parohia Jilava. Acolo erau doi preoţi, şi când a murit unul dintre ei, a câştigat postul. Parohia Jilava fiind cea mai apropiată de închisoarea militară cu acelaşi nume, chiar dacă e puţin în afara satului, făcea şi servicii bisericeşti la închisoare, atât cât permiteau comuniştii. Teodor Totolici avea ştampila confesorului închisorii. Împărtăşea, ţinea slujbe, Sfânta Liturghie, avea toate atribuţiile unui confesor de puşcărie. Venea şi în timpul săptămânii, dar mai ales de Paşti şi de Crăciun. Uneori mergea pe jos, însă de cele mai multe ori, în special de marile sărbători, şeful închisorii îi trimitea sania, dacă era iarnă, sau trăsura comandatului pe vreme mai bună”.

Mihail Totolici povesteşte că tatăl său ştia că Antonescu este condamnat la moarte de către ruşi. Nu se aflase însă cu exactitate ziua execuţiei. “Cum era pe atunci obiceiul la ţară, se umbla cu botezul la fiecare început de lună. Apoi comuniştii au dat voie să se facă acest lucru doar trimestrial, apoi bianual, până ce, treptat, au făcut să dispară această legătură cu biserica. Întâmplarea a făcut ca tatăl meu, împreună cu dascălul, care era mai bătrân, să treacă pe la închisoare de 1 iunie. Când s-au apropiat de unitate au văzut maşini multe. Şi atunci tata i-a zis dascălului: să ştii că a venit completul de execuţie. Şi într-adevăr aşa a fost”, îşi aminteşte Mihail Totolici. Poate că dacă n-ar fi ajuns atunci acolo nu i-ar mai fi împărtăşit pe cei condamnaţi şi n-ar mai fi fost înscris în cartea de istorie ca făcând parte din echipa care a participat la execuţie!

Părintele Teodor şi-a amintit mai târziu că cei de la puşcărie ar fi trebuit să cheme un alt preot de la Bucureşti. “S-au grăbit şi au uitat să-l aducă. Taică-meu le spuseseră celor de la închisoare să nu-l cheme la execuţii pentru că e o fire mai sensibilă, dar nu s-a putut sustrage. A fost o vreme când veneau nişte preoţi de la diverse parohii din Bucureşti, pe care tata îi cunoştea. Dar atunci s-a întâmplat să-i fie impus din grabă să rămână. Pedeapsa a fost grăbită şi pentru că se apropia ziua de naştere a lui Antonescu, care era pe 2 iunie”.

“Se mai întâmpla o chestie, pe vremea când erau şi deţinuţi comunişti. Închisoarea nu avea biserică, aşa că ţineau slujba în curte. Însă la un moment dat comuniştii au început să cânte Internaţionala în timpul ceremonialului, nu neapărat de către cei prezenţi la Sfânta Liturghie. Şi atunci taică-meu i-a sugerat comandantului să-i oblige pe toţi să vină la slujbă. Aşa i-a determinat pe cei care intonau imnuri comuniste să tacă, de teama obligaţiei de a nu fi prezenţi cu toţii să asculte predica”.

Revenind la întâlnirile cu Mareşalul, Mihail Totolici confirmă că tatăl său a vorbit cu Ion Antonescu de mai multe ori. “De câte ori se ducea la închisoare înainte de execuţie, taică-meu îi vorbea”.

“Dacă ştiam că o să-l împărtăşesc înainte de execuţie nu mă mai făceam preot”, a spus confesorul Totolici

L-am întrebat pe Mihail dacă tatăl său a povestit despre ce l-a impresionat la Antonescu. “Mi-a spus că dacă ştia că o să trebuiască să-l împărtăşească pe Antonescu, nu se mai făcea preot”. El îşi aminteşte că a fost un moment când l-a însoţit chiar pe tatăl său atunci când acesta a transmis un mesaj către mama Mareşalului, neştiind şi nici măcar bănuind că ar putea fi urmăriţi. “Odată nu ştiu ce i-a transmis Mareşalul, că apoi am fost chiar eu cu taică-meu pe Calea Călăraşi la doamna Maria, mama Mareşalului. Aceasta locuia împreună cu soţia lui Antonescu. Stătea în şezlong, iar taică-meu a vorbit ce a vorbit cu dna Mareşal, eu n-am asistat, am stat mai încolo. Tata i-a transmis ceva ce i-a spus probabil Mareşalul. Pe urmă am plecat, iar tata şi-a dat seama că acea casă este urmărită”. Pe atunci, oamenii nu învăţaseră să se ferească. Nu trăiseră încă în comunism. “Când am văzut că suntem urmăriţi, tata a zis: nu e nimic, că n-am făcut cine ştie ce. Era obişnuit ca de fiecare dată când se ducea la închisoare să vorbească cu Mareşalul”.

“Când a venit acasă, la şapte fără un sfert, că aproape de ora 18.00 s-a sfârşit cu execuţia, era cu lacrimi în ochi. Noi nu ştiam ce s-a întâmplat, dar parcă îl văd cum a intrat în bucătărie şi a spus: l-au executat pe Mareşal!”. Insist asupra comportamentului Mareşalului în închisoare atât timp cât acesta se afla în preajma confesorului bisericesc. “El nu vroia să pară umilit, era demn. Avea chiar şi moralul ridicat, nu chiar dărâmat. De altfel, în 1946 tata a văzut că Ion Antonescu încă era iubit. Circula legenda că au fost două echipe de execuţie. Şi iniţial au refuzat să tragă. Au chemat gardienii de la Poliţia capitalei şi ăia au refuzat să tragă”. Atrag atenţia asupra faptului că exista riscul ca sovieticii să-i pedepsească drastic pe cei care se abat. Însă era scuzabil gestul având în vedere că omul de rând încă nu-şi dădea seama cine a cucerit ţara şi cum se petrec lucrurile.

De altfel, comuniştii încă nu prinseseră pe deplin frâiele în mână. “Dacă erau tolerate astfel de acte de indisciplină? În orice caz, tata mi-a povestit că erau soldaţi în curtea închisorii care plângeau. Stau şi mă întreb cine au fost cei care au refuzat”. Nu riscau ei să fie pedepsiţi? Poate că au existat repercursiuni. “Toată lumea vorbea că el a vrut să facă bine ţării. Pentru a-l împăca cu ideea execuţiei, tata i-a dat cărţi bisericeşti, să aibă ce să citească. În regimul de atunci, comuniştii care erau arestaţi aveau drepturi ca detinuţi politici, primeau pachet ca oricare puşcăriaş. La Antonescu erau patru în celulă. La Jilava erau închişi mai mult militari, de aia se şi chema închisoare militară”.

“Militarii aveau dreptul să nu care hârdăul sau hârdăul lui Petrache, cum se zicea pe atunci. Acolo erau ştrânşi alături de Antonescu toţi cei care dezertau, ofiţeri cu fapte grave, dar şi deţinuţi de drept comun. Însă nu conta că erai inginer sau altceva, erai obligat să te duci cu hârdăul. Evident, Antonescu nu a fost obligat să-l care”. Îl întreb pe Mihail Totolici dacă ştia sau îşi imagina ce discuta Antonescu cu colegii de celulă. “Cu ei discuta probabil lucruri legate de împăcarea cu situaţia dată. Tata mergea la ei, făcea slujba şi apoi se ducea prin închisoare”. De la urmaşul preotului Totolici mai aflu că familia sa a avut un destin marcat de faptul că Teodor Totolici a fost cel care l-a împărtăşit înainte de moarte pe fostul şef al statului.

“Am avut un unchi care a fost arestat şi judecat de un complot mai mare şi în urma căruia urma să fie condamnat la moarte. Cei din completul de judecată, auzind că e rudă cu tata, i-au dat 25 de ani de închisoare, apoi i-au înjumătăţit pedeapsa, după care au redus-o la câţiva ani, ca în cele din urmă să fie eliberat. A fost anchetat de securişti, iar aceştia au aflat cu cine au de-a face. Ofiţerul chiar s-a interesat de amănunte, vroia să ştie cum a fost treaba”. Apoi, comuniştii l-au chemat şi pe Teodor Totolici să povestească. “L-a chemat şi pe tata pe strada Uranus, era închisoare mare acolo, era şi un fel de centru al cercetărilor, anchete dure făcute sub tortură de cei de la Securitate. I-au spus să povestească ce a fost. Însă tata nu era obligat să raporteze ce a spus şi ce a făcut Antonescu, cu toate că a vorbit cu el”. Pe atunci, comuniştii încă nu se purtau cu duritate cu reprezentanţii bisericii. “Lucrurile relativ bune au ţinut până prin ’48, pentru că după doi ani a fost scoasă biserica din armată şi din şcoli. A dispărut religia din manualele copiilor”, mai spune Mihail Totolici.

Executia Mareşalului Ion Victor Antonescu de tancu23