GENERAL

ACUZATII CUTREMURATOARE in cazul caporalului MORT in spital: ‘Au vrut să scape repede de el, de noi’

Soţia unui caporal care ar fi fost plimbat între spitale acuză acum că medicii şi sistemul de sănptate nu ar fi funcţionat corespunzător în tratarea soţului său, potrivit adevărul.ro

Militarul Ionuţ Marinescu a început să se simtă rău pe la jumătatea lunii decembrie, potrivit celor povestite de soţia sa, Didina Marinescu, pentru sursa citată.

„Avea frisoane şi dureri de cap, dar a zis că îi trec. Pe 13 decembrie însă s-a dus singur la Urgenţă, la Spitalul Judeţean Constanţa, unde a stat foarte mult timp. Întrucât analizele i-au ieşit foarte proaste, a fost trimis la Spitalul de Boli Infecţioase. Soţul meu a zis că merge singur, pentru că dura foarte mult să vină o salvare, fiind multe cereri”, explică femeia care arată că soţul său a venit acasa după investigaţiile dintre spitale.

În 16 decembrie bărbatul a fost luat cu ambulanţa ddupă ce a fost apelat numărul de urgenţă 112 iar după analize la spital acesta a fost internat.

În 21 decembrie bărbatul îi explica soţiei sale că se simte mult mai bine şi că pe 23 doreşte să vină acasă pentru sărbători.

Pe 22 decembrie acesta nu i-a mai răspus soţiei sale la telefon iar ajunsă la spital aceasta a aflat tragica veste a decesului soţului său.

Nu ne-a chemat la medicină legală, cum am auzit că se procedează. Totul a fost foarte repede, să scape de el, să scape de noi“, reclamă soţia militarului mort.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.