Acuzații EXPLOZIVE: Ce ar ascunde STAREA de ALERTĂ. BREAKING NEWS
Deputatul PSD Iaşi, Bogdan Cojocaru, susţine, într-un comunicat de presă, că Executivul doreşte să îşi creeze cadrul legal pentru demiteri pe bandă după ce a anunţat că, pe durata stării de alertă, persoanele cu funcţii de conducere din instituţii sau autorităţi publice pot fi suspendate sau demise, conform Agerpres.
„Suntem informaţi, astfel, că, pe durata stării de alertă, persoanele cu funcţii de conducere din instituţii sau autorităţi publice pot fi suspendate sau demise, fără să ni se precizeze graniţa juridică între suspendare şi demitere, fără să ni se precizeze, în clar, care este diferenţa dintre neîndeplinirea gravă şi neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu şi fără ca această neîndeplinire să fie raportată la vinovăţia persoanei, adică la activitatea sa culpabilă. De aici tragem concluzia că actualul Executiv doreşte să îşi creeze cadrul legal pentru demiteri pe bandă rulantă, nu întotdeauna cu motiv şi doar ţinând de voinţa exclusivă a deţinătorilor puterii. Ori, acest mecanism juridic poartă eticheta juridică a unor epurări politice. În aceeaşi ordine de idei, dacă s-a creat cadrul legislativ pentru epurări, de ce să nu se creeze şi cadrul legislativ pentru ocuparea funcţiilor publice de către camarila de partid aservită şi obedientă? Şi tocmai din acest motiv se încearcă promovarea unor derogări de la dispoziţiile Codului administrativ care să permită numirea în funcţii publice a unor persoane care nu au şi calitatea de funcţionar, sau angajarea de personal fără concurs”, a precizat Bogdan Cojocaru.
El atrage atenţia că, prin măsurile care vor fi adoptate în privinţa restricţiilor sociale pe perioada stării de alertă, Guvernul demonstrează că România va fi „condusă de la Cotroceni”, aşa cum a fost şi pe perioada stării de urgenţă.
„Este foarte clar pentru toată lumea că domnul preşedinte Iohannis doreşte să conducă România prin intermediul unei dictaturi de tip autocrat, în care toată puterea, toată decizia, să fie în mâinile sale, iar Guvernul să fie doar un instrument dirijat de la Palatul Cotroceni. Perioada în care România a fost guvernată de la Palatul Cotroceni prin ordonanţe militare, deşi acestea erau prezentate ca fiind ale Guvernului, a fost, în fapt, o perioadă de probă pentru planul preşedinţial de acaparare completă a puterii de stat, un plan care se pare ca a confirmat”, a transmis deputatul, citat de comunicatul de presă.
Totodată, el a avertizat că aceste măsuri vor permite ca, după cele şase luni, posturile „eliberate cu forţa” să devină vacante „urmând ca de data aceasta camarila de partid să se definitiveze pe posturi în urma susţinerii unor concursuri cu rezultate dinainte ştiute” şi a subliniat că acţiunile guvernanţilor reprezintă un plan al Executivului, „într-o Românie aflată în stare de alertă, care alunecă, încet dar sigur, către o dictatură de tip autocrat”.
Sursa: stiripesurse.ro
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: