SOCIETATE

ACUZATII GRAVE! Studentă ASALTATA SEXUAL de controlor. Scandal la CFR Călători

O tânără din Craiova a povestit cum o călătorie cu trenul a devenit un coşmar, din cauza controlorului care a agresat-o sexual.

UPDATE. Conducerea CFR Călători a venit cu următoarea precizare postată pe site: ”Referitor la sesizarea unei călătoare privind comportamentul nepotrivit al unui conductor de tren în timpul programului de lucru, față de aceasta, în data de 18.11.2022, într-un tren pe ruta Craiova – București Nord, CFR Călători a demarat o cercetare internă conform reglementărilor legale în vigoare. Până la finalizarea cercetării, personalul de tren implicat a fost a retras din serviciul de deservire a trenurilor și a publicului călător. CFR Călători face precizarea că nu tolerează comportamente neadecvate în rândul personalului propriu, implicit al celui în relația cu publicul călător. Rezultatele cercetării vor fi putea fi transmise după finalizarea acesteia”.

Şocată de cele întâmplate, tânăra a depus plângere la Poliţie şi spune că îşi doreşte ca nicio altă fată să nu mai treacă prin clipele oribile prin care a trecut ea, potrivit gds.ro.

Un drum cu trenul spre Braşov, în interes de serviciu, s-a transformat pentru o tânără din Craiova, care a dorit să rămână anonimă, într-un vis urât de care îşi aduce aminte în detaliu, dar pe care ar vrea să îl uite cât mai repede cu putinţă. Aceasta a povestit cum, la un moment dat, chiar înainte ca trenul să ajungă în Gara de Nord Bucureşti, controlorul a intrat în compartimentul în care era singură şi a început să o agreseze sexual. În ultimul moment, tânăra a reuşit să scape, pentru că trenul ajunsese în gară. Într-o sesizare pe care tânăra spune că a depus-o la CFR şi Poliţie, aceasta a descris toate cele întâmplate.

Controlorul era interesat despre ce „caută singură”
„M-a întrebat unde merg, dacă fumez, daca am prieten şi ce caut singură la Braşov“.

GdS redă în integralitate textul scris de aceasta. „În dimineaţa zilei de 18.11.2022, la orele 4.47, am plecat cu trenul IRN 79 din gara Craiova spre Bucuresti, urmând ca în Gara de Nord să schimb trenul spre destinaţia mea finală – Braşov. Când mi-am căutat locul, am constatat că era într-un compartiment gol, dar, având în vedere că nu era prima dată când mergeam cu trenul spre Bucureşti, stiam că se va aglomera până acolo, aşa că nu am căutat un alt loc. La scurt timp după ce trenul s-a pus în mişcare, a venit controlorul să îmi verifice biletul.

Controlorul interesat dacă studenta are prieten
M-a întrebat unde merg (deşi pe bilet scria foarte clar), dacă fumez, daca am prieten şi ce caut singură la Braşov. I-am raspuns politicos că merg în interes de serviciu. Apoi s-a legat de legitimaţia mea de student spunând că ştampila este falsă. Până la urmă a plecat şi nu s-a mai întors. M-am gândit că era plictisit şi avea chef de vorbă aşa că nu mi s-a părut nimic ciudat. Mi-am setat alarma telefonului să mă trezească înainte să ajung la Bucureşti şi la scurt timp am adormit“, a început tânăra povestea.

Lucruri greu de descris
„M-a apucat de mână, m-a înghesuit spre geam şi a încercat lucruri greu de descris“.

Controlorul însă nu avea de gând să se oprească la conversaţia deplasată din momentul în care a verificat biletul.

„În momentul în care a sunat alarma m-am trezit şi am văzut că trenul era oprit. Buimacă de somn, am sărit în picioare crezând că am ajuns în gară. În acel moment, l-am văzut pe controlor în uşa compartimentului venind spre mine şi spunând că a venit să mă trezească. M-am întins după bagaj, iar el m-a apucat de mână, m-a înghesuit spre geam şi a încercat lucruri greu de descris în cuvinte.

Am încercat să scap, dar mă ţinea strâns de mână şi îmi spunea că „mergem amândoi cu trenul la Braşov şi petrecem o noapte împreună”. Între timp, trenul s-a pus în mişcare (de fapt eram opriţi la podul Basarab) şi probabil şi-a dat seama că ajungem în curând în gară pentru că, deşi încă mă ţinea de mână, repeta întruna să îi dau adresa mea de Facebook. I-am spus că nu am aşa ceva, să mă lase în pace. Nu înţelegeam de ce lumea din vagon nu e pe hol, cum se întâmplă de obicei când ne apropiem de gară“, a mai spus craioveanca.

Vezi si – ZIARISTA NIMFOMANĂ. Jurnalistul sportiv familist Marian Olaianos din TVR, agresat sexual de ziarista culturală Nadine Vlădescu, a ajuns să fie el cel reclamat pentru că i-a refuzat avansurile

A reuşit să scape
Sosirea în gară a salvat-o pe tânără. Imediat după ce a ieşit din compartiment şi-a sunat tatăl. „În momentul în care am reuşit să scap şi am fugit pe coridor mi-am dat seama că acolo nu era decât un alt bărbat care, când m-a văzut, a intrat la el în compartiment (când am coborât vorbea cu controlorul şi râdeau amândoi ca şi cum se cunoşteau). L-am sunat imediat pe tatăl meu şi am stat cu el în telefon, până am ajuns în gară. Am vorbit destul de tare la telefon în speranţa că se sperie, dar, totodată, îmi era frică să nu îl enervez mai tare. Având în vedere că individul (controlorul) era o namilă de om, trecut de 40 de ani, înalt cât uşa compartimentului şi cu o burtă mare, nu aş fi avut nici o şansă să mă lupt cu el şi să câştig.

Din fericire, eu am reuşit să scap, dar aşa ceva este inadmisibil. M-a agresat, m-a pupat pe gură, m-a lins pe faţă, m-a înghesuit în geam de parcă eram un obiect la dispoziţia lui. Şi cel mai tragic este faptul că parea aşa natural şi calm în tot ce făcea încât sunt convinsă că nu sunt prima lui victimă, că nu am fost doar o tentaţie de moment. În locul meu putea fi cineva mai puţin norocos, care de frica ar fi stat până la capăt. Cum spuneam … INADMISIBIL!“, a povestit tânăra.

Vezi si – Corina Caciuc, „Intelectuala” lui Reghecampf: „Ți-o sug în genunchi și îmi cer iertare dacă îmi aduci dovada divorțului de Ana”

Mama tinerei: „Când s-a întors acasă, abia putea să vorbească despre acest lucru“
Am vorbit şi cu mama tinerei, iar aceasta ne-a spus că fiica ei este marcată de cele întâmplate şi că şi-ar dori ca nicio mamă să nu mai fie nevoită să asculte o asemenea poveste din gura fiicei sale.

„Mi-e greu să mă gândesc la ceea ce i s-a întâmplat. Când s-a întors acasă, abia putea să vorbească despre acest lucru. Am depus sesizare la CFR, iar azi (n.r – vineri) vom trimite plângere şi către Poliţia Transporturilor din Bucureşti, pentru că ni s-a spus că dacă s-a întâmplat acolo, către ei trebuie să depunem plângerea. Ideea este că în momentul în care i s-a întâmplat, fata a fost pierdută, nu ştia unde să sune şi cui să ceară ajutorul. Din fericire, ea mergea la Braşov pentru o întâlnire unde s-a vorbit despre bullying.

Ea a povestit ce i s-a întâmplat şi oamenii de acolo au îndrumat-o şi i-au spus ce trebuie să facă. Fata mi-a zis că nu îşi poate imagina ce i s-ar fi putut întâmpla unei fete de 15 ani, care poate mergea la liceu în Bucureşti sau oriunde altundeva. Tocmai acesta este motivul pentru care vrem ca acest om să fie descoperit, pentru a evita să se mai întâmple altei fete aşa ceva. Eu sunt sigură că acest om nu este la prima încercare de acest gen şi nu este absolut deloc normal acest lucru. Eu sunt fericită, totuşi, că fata mea a reuşit să scape la timp, chiar dacă întâmplarea a marcat-o, cu siguranţă“, a spus mama fetei.

Vezi si – CAZ SOCANT! O femeie din Vaslui a fost bătută și abuzată sexual cu un cârnat de soția celui căruia îi era amantă

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.