GENERAL

Acuzatii NOI pentru ”animalul politic” de la Apele Române care a angajat o chelneriță într-un post cheie

Petru Avram, fostul directorul de la Apele Române care a angajat o chelneriță într-un post cheie al instituției, este vizat de către procurorii Direcției Naționale Anticorupție, ca urmare a unor noi probleme penale.

Noi acuzații i se aduc lui Petru Avram, fostul director al Administrației Bazinale a Apelor Prut-Bârlad, în dosarul deschis de DNA pe numele său. Bărbatul este cercetat de oamenii legii pentru noi probleme penale, ca urmare a cercetărilor realizate de procurori.

Noi acuzații la adresa lui Petru Avram
Petru Avram, liberalul care a angajat în Apele Române o chelneriță fără nicio experiență în gospodărirea apelor, este acuzat de influențarea declarațiilor în formă continuată, pe lângă acuzațiile de abuz în serviciu.

Politicianul este acuzat de DNA că ar fi aprobat detașarea la ABA Prut-Bârlad a două persoane, pe posturi de ingineri, deși acestea nu aveau studiile de specialitate necesare ocupării funcțiilor.

Contestația înaintată de Petru Avram împotriva ordonanţei procurorilor prin care fusese dispusă măsura controlului judiciar împotriva acestuia pe o durată de 60 de zile a fost analizată, joi, 15 iulie, de către magistrații tribunalului. Aceștia au hotărât ca fostul director al instituției amintite să se prezinte la organele de poliție de fiecare dată când va fi nevoie, precum și să informeze procurorii DNA cu privire la schimbarea locuinței, notează Ziarul de Iași.

Magistrații i-au mai interzis lui Petru Avram să părăsească țara până pe 28 august, conform sursei citate. Deciziile Tribunalului vine ca urmare a unor trei amânări în cazul dosarului politicianului PNL, potrivit Antena3.

Oameni sacrificați pentru ca partidele să-și pună „piloșii” în funcții publice
Petru Avram şi-a dat demisia în luna aprilie 2021, la două zile după ce DNA a anunțat punerea sa sub urmărire penală. Bărbatul a ajuns în atenția spațiului public după ce a angajat o chelneriță, Simona Iancu, într-un post cheie din Apele Române.

Cel care a descoperit că Simona Iancu nu are nicio treabă cu meseria de hidrolog, inginerul Gabriel Mustaţă, directorul tehnic al ABA-Prut Bârlad, a fost până la urmă el luat de apă. Adică a fost dat afară de către directorul numit politic, Petru Avram, membru PNL, pe motiv că a timorat-o pe tânără. Acest Petru Avram, se autocaracterizează faţă de subalterni: „un animal politic care va ajunge cel puţin ministru”. Nu ştie să calculeze aria triunghiului. Atunci cum să nu fie bun de ministru? Pe criteriul meritocraţiei, desigur.

Gabriel Mustaţă a fost luat de apă cu post cu tot, pentru că nu a sesizat un lucru. Simona avea încă de la începutul carierei de ospătăriţă legătură cu apele. Nu există expresia: „Curge băutura valuri, valuri”? Aşa şi cu viitura. Vine valuri, valuri.

Sursa: evz.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.