ADEVARUL iese la IVEALA: Fost șef Google dezvăluie ce se află în spatele rețelelor sociale
Tristan Harris, fost etician de design pentru Google a vorbit în cadrul unei conferinţe TED despre competiţia în care se află website-urile şi reţelele sociale precum Facebook, Instagram, Snapchat, pentru a ne capta atenţia pentru cât mai mult timp. Tehnicile folosite de aceştia sunt ieşite din comun, iar oamenii sunt persuadaţi tot mai mult clipă de clipă, prin fiecare „posibilitate” nouă oferită de o aplicaţie, scrie ZF.
„Când vorbim despre tehnologie, o privim de parcă este un cer albastru şi infinit spre care putem ţinti în orice direcţie. Dar vreau să vă spun că merge într-o direcţie foarte specifică. Există un scop ascuns în spatele întregii tehnologii care ne este oferită, iar acel scop vine ca o cursă crâncenă între giganţii din social media pentru atenţia noastră. Orice site, orice politician, orice campanie, ştiri, sporturi, jocuri, tot ce urmărim are un singur scop: un procentaj cât mai mare din atenţia noastră”.
Harris menţionează că fiecare notificare pe care o vezi îţi ocupă un loc în minte şi îţi fură atenţia. Eşti programat să ai gânduri pe care nu le-ai fi avut în mod voluntar. „Chiar dacă închizi notificarea fără să te uiţi la ea, o frântură din mintea ta păstrează curiozitatea legată de conţinutul acesteia”.
Acesta explică singurul mod de a obţine cât mai multă atenţia, acela fiind studiul asupra psihologiei umane. Există foarte multe tehnici folosite de marile reţele pentru a-şi păstra utilizatorii activi.
„Dacă eşti Youtube, spre exemplu, foloseşti Autoplay şi astfel oamenii ascultă de multe ori şi următoarea melodie. Dacă eşti Netflix şi vezi asta, te gândeşti că îţi scade cota de piaţă, aşa că foloseşti funcţia de Autoplay pentru a le arăta clienţilor următorul episod chiar când s-a terminat cel pe care îl vizionează. Iar dacă eşti Facebook, te gândeşti că lucrurile astea îţi scad toate cotele de piaţă şi decizi să foloseşti Autoplay pentru toate materialele video din News feed chiar fără ca utilizatorul să acceseze acele materiale”.
În Statele Unite, Snapchat este cea mai utilizată aplicaţie pentru copii şi adolescenţi, care o anumită particularitate, accea de a le arăta utilizatorilor câte zile la rând şi-au transmis două persoane imagini prin aplicaţie.
Astfel, ei le-au oferit oamenilor ceva fictiv, ce nu doresc să piardă. Ceva doar al lor. „Este demonstrat că atunci când pleacă în vacanţe, copiii le dau parola lor de Snapchat prietenilor pentru a le menţine fluxul de conversaţie constant. Ajung chiar şi în ziua 150, sau 200 şi nu vor să piardă performanţa. Adolescenţii ajung să-şi trimită toată ziua poze cu pereţi, tavane, flori, sau orice altceva, doar pentru a-şi păstra recordul. Nici măcar nu este o conversaţie reală”.
Mulţi părinţi compară fenomenul cu bârfitul la telefon pe care îl practicau ei acum 20 de ani, însă Harris spune că nu este o comparaţie bună. „Atunci nu existau între voi 100 de oameni care stăteau în faţa ecranelor, care cunoşteau la perfecţie psihologia umană şi făceau tot posibilul să creeze o legătură artificială între voi. Acum există”.
Dacă toate aceste dezvăluiri stârnesc revoltă, specialistul spune că asta este chiar mai profitabil pentru reţelele sociale. „Cu atât mai bine, pentru că oamenii revoltaţi vor să împartă această revoltă şi în faţa altor oameni. Nu spun că o face cu intenţie, dar dacă Facebook ar avea de ales între a-ţi arăta un News feed calm şi unul cu nuanţe scandaloase, va alege să ţi-l arate pe cel de-al doilea”.
Tristan Harris sugerează trei schimbări radicale necesare în privinţa tehnologiei şi a societăţii. „În primul rând, trebuie să conştientizăm că suntem uşor de persuadat. Odată ce înţelegi că în mintea ta pot fi induse gânduri care nu îţi aparţin, va fi mai uşor să te protejezi. Este o altă perioadă a istoriei umane, precum un iluminism al conştiinţei de sine”.
În al doilea rând, după 3 ani ca etician de design Google, Harris susţine că singura cale de a fi persuasiv într-un mod etic este ca scopul celui care convinge să fie acelaşi cu scopul celui convins. „Asta implică schimbări majore precum cele necesare în modelul de afaceri al advertisingului”
În al treilea rând avem nevoie de o schimbare a modului cum ne este insuflat să ne petrecem timpul de către reţelele sociale. „În acest moment sunt foarte muţi oameni care au propriile lor gânduri, interese şi scopuri, dar Facebook pune la un loc milioane de oameni şi îi împinge spre aceleaşi sfere de interese. Trebuie să avem direcţii personalizate pentru fiecare persoană încât timpul pentrecut online să fie consumat în cel mai eficient mod posibil, personalizat pe felul meu de a fi şi pe interesele mele personale”.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: