GENERALNOUTATI

AFLA AICI PREVIZIUNILE LUI NIKOLA TESLA DESPRE VIITORUL OMENIRII

Cu toţii am auzit de previziunile lui Nostradamus, dar puţini ştiu că Nikola Tesla a văzut cu claritate ştiinţifică şi a contribuit la crearea viitorul nostru. Viziunile sale aruncă lumina peste multe din actualele noastre probleme.

“Potrivit unui teorii care a fost acceptată, fiecare atom se diferenţiază printr-o mişcare de rotaţie continuă de eter, întocmai ca un vârtej într-un lac liniştit. Eterul, atunci când este pus în mişcare, devine materie. O dată ce mişcarea se opreşte, eterul revine la starea sa normală. Apare astfel extraordinara posibilitate ca omul să poată să facă materia să apară şi să dispară, cu condiţia să aibă instrumentele potrivite pentru a iniţia şi a opri aceste vârtejuri de eter.

La comanda sa, aproape fără nici un efort, vechile lumi vor dispărea şi altele noi vor înflori. Omul ar putea modifica mărimea planetei, controla anotimpurile, modifica distanţa faţă de Soare, sau călăuzi eterna sa călătorie pe orice drum din Univers. Ar putea provoca ciocniri de planete pentru a produce sori şi stele, căldura şi lumina sa.; ar putea crea viaţa în toate formele sale infinite. A realiza prin propria voinţă naşterea şi moartea materiei, ar fi cea mai mare reuşită a omului, transformându-l în stăpânul creaţiei fizice, împlinindu-şi astfel destinul său”.

“Dacă reuşim să eliberăm energia din atomi sau să descoperim un o sursă de energie ieftină şi inepuizabilă, disponibilă în orice zonă de pe glob, această realizare, în loc să fie o binecuvântare, poate aduce dezastrul omenirii, determinând disensiuni şi anarhie, cea ce va duce în final la mult urâtul regim al forţei. Cel mai mare bine vine din dezvoltarea tehnică care duce la unificare şi armonie, iar transmiterea wireless se înscrie în această linie.

Prin intermediul acestui sistem, vocea umană va putea fi reprodusă oriunde, iar fabricile vor furniza energie de la mare depărtare de hidrocentrale; maşinile aeriene vor fi propulsate în jurul Pământului fără oprire, iar energia Soarelui va fi controlată pentru a crea lacuri şi râuri pentru a fertiliza marile deşerturi”.

“Va fi posibil pentru naţiuni să lupte fără armate, nave sau arme, cu arme mult mai teribile, care au o capacitate de acţiune distructivă nelimitată. Un oraş, aflat la orice distanţă de inamic, poate fi distrus – şi nici o forţă din lume nu poate opri aceasta. Dacă vrem să prevenim o calamitate apropiată şi transformarea globului într-un infern, ar trebui să accelerăm dezvoltarea maşinilor zburătoare şi a transmisiei energiei wireless fără de întârziere, cu toată puterea şi resursele naţiunii”.

Tesla ştia de bomba atomică, întrucât Einstein l-a vizitat în noiembrie 1933, aflând de cercetările lui asupra fisiunii nucleare. Este foarte probabil, că beneficiind de arhiva lui Tesla, după moartea acestuia, Einstein să fi realizat bomba atomică. Iar pericolul distrugerii pământului este un pericol real al secolului nostru, când orice nebun poate declanşa un război atomic. Şi ce bine seamănă noile arme cu cele descrise de Tesla! Nu sunt oare ele produse având la bază cercetările sale? Vă las să vă răspundeţi singuri.

“Implicarea femeii în noi domenii de acţiune, uzurparea graduală de către ele a conducerii bărbaţilor, va disipa sensibilitatea feminină, va reduce instinctul matern, astfel că maternitatea şi căsătoria vor părea neplăcute şi civilizaţia umană se va apropia tot mai mult de civilizaţia perfectă a stupului de albine. Urmează o nouă ordine a sexului – conducerea de către femei.

Veţi comunica instantaneu, printr-un simplu echipament de buzunar. Avioanele vor zbura fără piloţi, ghidate de la sol prin unde radio. O cantitate uriaşă de energie va fi transmisă fără fire. Cutremurele vor deveni din ce în ce mai frecvente. Zonele temperate vor deveni foarte reci sau toride. Şi cele mai multe dintre acestea sunt foarte aproape să se producă”.

Când se va anunţa că s-a descoperit transmisia energiei fără fir, vom şti că este de fapt o realizare veche a lui Tesla. Iar restul, le trăim la aproape un secol de când marele inventator le-a descris…

Tesla ne-a oferit şi răspunsul la întrebarea fundamentală, pe care ne-o punem toţi cei nu ne considerăm urmaşi de maimuţe “Ce este viaţa?”.Nikola-Tesla

“Ştiinţa modernă declară: Soarele este trecutul, Pământul prezentul, iar luna viitorul. Dintr-o masă în flăcări ne-am născut, şi într-o masă îngheţată o să ne transformăm. Legea naturii este nemiloasă, şi suntem în mod irezistibil atraşi de destinul nostru. Lordul Kelvin ne dă o şansă redusă de viaţă: circa 6 milioane de ani, după care lumina Soarelui se va stinge, iar Pământul nostru va deveni un deşert de gheaţă, căzând în noaptea eternă.

Totuşi, va rămâne o strălucitoare scânteie de viaţă, existând şansa să reaprindă viaţa pe o stea îndepărtată. Această posibilitate există într-adevăr”.

Iată şi răspunsul: originea spaţială a omului conferă răspunsuri la multe din marile mistere ale omenirii. Poate şi de aceea, ea nu se vrea a fi cunoscută.

CITESTE SI:

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.