ALERTA. A început atacul în Marea Neagră. Activitate navală sporită a Rusiei în nordul Mării Negre
Un oficial american din sectorul apărării a declarat luni că în nordul Mării Negre s-a observat o sporire a activităţii flotei militare ruse.
Acesta a confirmat că SUA cred că unele dintre bombardamentele din jurul oraşului ucrainean Odesa au fost executate cu artileria de pe navele militare ruse aflate în largul Mării Negre, dar deocamdată nu există indicii despre un iminent desant amfibiu în apropierea acestui oraş, potrivit Agerpres.
Rusia are dislocate în nordul Mării Negre mai multe nave de desant ambifiu, nave de luptă, dragoare de mine şi nave de patrulare.
Potrivit Zvezda, postul TV al armatei ruse, în operaţiunea militară specială împotriva Ucrainei sunt angajate cel puţin 10 nave de desant, relatează agenţia EFE. Una dintre acestea, nava Orsk, a ancorat luni încărcată cu echipamente de luptă în portul Berdiansk de la Marea Azov, controlat de trupele ruse şi aflat la circa 90 de kilometri de oraşul asediat Mariupol. O astfel de navă poate transporta circa 20 de tancuri sau 40 de transportoare blindate.
În acest timp, Rusia a avertizat că unele dintre minele amplasate de armata ucraineană în apropierea porturilor ucrainene s-au rupt de cablurile de ancorare şi plutesc în derivă în partea de vest a Mării Negre, fiind un pericol pentru navigaţie.
Potrivit Reuters, Ucraina a calificat acest avertisment drept o dezinformare prin care Rusia încearcă să închidă zone din Marea Neagră. Bulgaria a atenţionat însă şi ea cu privire la existenţa unor mine ucrainene care plutesc în derivă în Marea Neagră şi reprezintă o ameninţare pentru traficul maritim.
Rusia a lansat, în cursul nopții de sâmbătă spre duminică, mai multe rachete de croazieră de pe nave aflate în Marea Neagră și în Marea Caspică spre Ucraina.
„O importantă rezervă de carburant a fost distrusă de rachete de croazieră Kalibr trase dinspre Marea Caspică, precum şi de rachete balistice hipersonice trase de sistemul aeronautic Kinjal dinspre spaţiul aerian al Crimeei”, a indicat Ministerul Apărării din Rusia prin intermediul unui comunicat.
Forțele ruse au folosit rachete balistice hipersonice, de această dată pentru a distruge un depozit de combustibili al Armatei ucrainene, în regiunea de sud a țării, potrivit Digi 24.
„Rachete de croazieră Kalibr au fost lansate din apele Mării Negre împotriva uzinei Nijîn care repară vehicule blindate avariate în luptă”, a mai afirmat purtătorul de cuvânt al instituției, Igor Konaşenkov.
Sursa: dcnews.ro
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: