MEDICAL

ALERTA. A reaparut EBOLA, virusul care nu are încă tratament

Patru persoane au murit de febra hemoragică Ebola în Guineea, prima reapariţie semnalată a maladiei în Africa de Vest, de unde a plecat cea mai gravă epidemie din istoria virusului (2013-2016), relatează AFP preluat de agerpres.

„Suntem cu adevărat preocupaţi, există deja patru decese de febră hemoragică a virusului Ebola în regiunea Nzerekore, dintre care două chiar în Nzerekore şi două în subprefectura Goueke”, a declarat sâmbătă ministrul sănătăţii, Rémy Lamah.

„Este vorba despre o infirmieră din Goueke care s-a îmbolnăvit spre sfârşitul lunii ianuarie. Ea a murit între 27 şi 28 ianuarie şi a fost înhumată pe 1 februarie la Goueke”, a declarat la rândul său şeful Agenţiei naţionale de securitate sanitară (ANSS), dr. Sakoba Keita, citat de site-ul GuinéeMatin.

„Printre cei care au participat la înmormântare, opt persoane au prezentat semne: diaree, vomă şi sângerări. Trei dintre ele au decedat şi alte patru sunt spitalizate la Nzerekore”, a adăugat el. Potrivit lui, un pacient a „scăpat” dar a fost găsit şi a fost spitalizat la Conakry.

Şeful ANSS şi ministrul sănătăţii au declarat amândoi că probele analizate de un laborator pus pe picioare de Uniunea Europeană la Gueckedou, în regiune, au dus la detectarea prezenţei virusului Ebola. Rezultatele analizelor suplimentare sunt aşteptate în curând.

Sursa: stiripesurse.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.