INTERNATIONALSTIRI

ALERTA: Aeronavă Tarom, interceptată de două avioane de luptă

O aeronavă a companiei Tarom a fost interceptată, joi, de două avioane de luptă în spaţiul aerian al Germaniei. Potrivit The Aviation Herald, incidentul a avut loc la câteva minute dupa ora locală 9:00, cauza fiind o eroare a echipajului aeronavei româneşti.

Boeingul 737 al Tarom efectua o cursă Bucureşti – Bruxelles. La intrarea în spaţiul aerian german echipajul nu a reuşit să ia legătura cu controlorii de trafic aerian de la sol.

Imediat, au fost alarmate avioanele de luptă, care au trecut în regim supersonic pentru a intercepta aparatul românesc.

The Aviation Herald scrie că abia în momentul în care cele două avioane Eurofighter Typhoon germane au ajuns lângă Boeing, echipajul a utilizat frecvenţa de urgenţă, care nu fusese monitorizată până atunci.

Se pare că românii au folosit o frecvenţă greşită atunci când au intrat în spaţiul aerian al Germaniei, motiv pentru care nu au putut intra în legătura cu solul.

După rezolvarea incidentului avioanele de luptă s-au retras la bază, iar aparatul Tarom şi-a continuat cursa spre Bruxelles.

Reacţia Tarom
Surse ale companiei Tarom au declarat că aeronava românească, într-adevăr, nu a reuşit să ia legătura cu controlorii de trafic aerian de la sol.

Echipajul nu a putut răspunde din cauza unei dificultăţi tehnice la staţie. Aceleaşi surse susţin însă că avioanele Germaniei nu s-au apropiat de aparatul Tarom.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.