ALERTA Anthony Fauci lanseaza BOMBA despre tulpina britantică a COVID 19
Autorităţile americane ar trebui să se aştepte la ce este mai rău în legătură cu noua tulpină a coronavirusului, a declarat duminică expertul-şef în boli infecţioase din SUA, dr. Anthony Fauci, potrivit DPA.
„Trebuie se ne asumăm acum că (versiunea) care circulă în special în Marea Britanie are o creştere a virulenţei, în special puterea virusului de a produce mai multe daune, inclusiv deces”, a spus directorul Institutului Naţional pentru Alergii şi Boli Infecţioase, într-o emisiune la postul de televiziune CBS, conform Agerpres.
El a comentat noile descoperiri conform cărora noua formă a virusului, originară din Marea Britanie, are o rată a mortalităţii cu 30% mai mare pentru persoanele de peste 60 de ani, comparativ cu tulpina iniţială.
„Este o creştere semnificativă”, a precizat Fauci.
„Vream să analizăm şi noi datele, dar avem toate motivele să le credem”, a afirmat el în legătură cu autorităţile britanice.
În privinţa unei tulpini diferite care provine din Africa de Sud, Fauci a spus că vaccinurile par să fie mai puţin eficiente împotriva acesteia „în unele cazuri”.
În acelaşi timp, dr. Deborah Birx, fostă coordonatoare a campaniei împotriva coronavirusului în cadrul Casei Albe conduse de Donald Trump, a făcut dezvăluiri în legătură cu atitudinea administraţiei precedente faţă de izbucnirea epidemiei.
„Au fost oameni la Casa Albă care credeau cu certitudine că este vorba de o farsă”, a declarat Deborah Birx tot la CBS. „Informaţiile erau confuze la început”, a precizat ea.
„Toată lumea a făcut interpretări pe baza a ce ştia”, a adăugat ea.
Deborah Birx, devenită celebră pentru tăcerea ei în timpul unei conferinţe de presă incoerente din aprilie 2020 în care Trump a sugerat folosirea înălbitorului ca tratament împotriva COVID1-9, a spus că s-a gândit „mereu” să îşi dea demisia din acest grup de lucru disfuncţional.
„De ce ai vrea să treci prin aşa ceva în fiecare zi?”, a declarat ea.
„A trebuit să mă întreb în fiecare dimineaţă: Este ceva ce cred că pot să fac care să ajute la combaterea pandemiei? Şi m-am întrebat asta şi în fiecare noapte”, a adăugat Deborah Birx, care a afirmat în decembrie că intenţionează să se retragă.
Sursa: stiripesurse.ro
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: