ALERTA Apare „Certificatul Super-Verde”!
Italia vrea să limiteze accesul persoanelor nevaccinate la activități sociale și sportive și să înăsprească restricțiile anti-Covid, în contextul creșterii infectărilor și spitalizărilor. „Super green pass” (Certificatul Super -Verde) este de așteptat să intre în vigoare începând de săptămâna viitoare și reprezintă un document prin care italienii vor dovedi că sunt vaccinați sau vindecați de Covid-19 pentru a intra în cinematografe, teatre, săli de sport, cluburi de noapte, teleschiuri și stadioane, baruri și restaurante.
În conformitate cu regulile actuale ale certificatului verde „green pass”, cei care fac dovada unui test negativ efectuat în ultimele 48 de ore au permisiunea de a accesa acele activități.
Premierul Mario Draghi, sub presiunea guvernatorilor regionali, dorește să impună restricții stricte persoanelor care nu au fost vaccinate. El va avea o întâlnire cu miniștrii cabinetului pentru a da decretului încuviințarea finală, potrivit rapoartelor din presa italiană.
De asemenea, Draghi urmărește să introducă vaccinarea obligatorie pentru forțele de poliție și profesori.
90% dintre pacienții Covid sunt nevaccinați
Nu este clar dacă noul permis va fi necesar pe tot teritoriul italian sau numai în regiunile cu rate mari de incidență, unde spitalele sunt sub presiune.
Italia a introdus permisul verde în august și l-a făcut obligatoriu pentru toți angajații, în octombrie. De asemenea, este necesar pentru călătoriile feroviare pe distanțe lungi și zboruri interne. Conform noii măsuri, persoanele nevaccinate vor putea în continuare să călătorească și să meargă la muncă în baza unui test negativ.
Umberto Lucangelo, șeful unei unități de terapie intensivă a unui spital din Trieste, a declarat recent că 90% dintre pacienții Covid nu erau vaccinați și mulți au fost implicați în proteste.
Majoritatea liderilor regionali susțin măsuri mai dure
Regulile mai dure au fost susținute de președinții regionali din tot spectrul politic. Stefano Bonaccini, președintele Partidului Democrat de centru-stânga din Emilia-Romagna, a declarat pentru ANSA: „Cred că oamenii care sunt vaccinați ar trebui să aibă acces liber în spațiile vieții sociale și culturale, pentru a evita blocajele.”
Giovanni Toti, președintele Forza Italia din regiunea Liguria, spune că orice noi restricții ar trebui să se aplice „persoanelor care nu au primit vaccinul, nu persoanelor care au procedat în mod corect”.
Puțin peste 84% dintre italienii cu vârste peste 12 ani sunt complet vaccinați. Italia a înregistrat marți 10.047 de noi infectări și 83 de decese, ducând numărul total al victimelor Covid la 133.330, cel mai mare din Europa, după Marea Britanie.
Sursa: The Guardian/ smartradio.ro
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: