Alertă aproape de România. ORDINUL lui Putin. Razboiul se muta in Marea Neagră
Flota Rusiei și-a dotat submarinele militare din Marea Neagră cu rachete de croazieră, după ce SUA au anunțat recent că vor ajuta urgent Ucraina să își exporte cerealele prin Marea Neagră.
Deja două submarine rusești au fost ancorate în Golful Sudic din Sevastopol ca să primească rachete de croazieră Kalibr, potrivit revistei americane Newsweek.
Potrivit sursei citate, patru dintre aceste rachete de croazieră vor fi instalate pe două submarine Varșavianska, destinate special acestui tip de rachete, ce pot fi lansate atât pe mare, cât și pe uscat.
În urmă cu cinci ani, președintele rus Vladimir Putin a precizat că asemenea rachete pot acoperi o distanță de 1400 km, putând fi lansate de la bordul submarinelor rusești. Menționăm faptul că informația respectivă este susținută de declarația de marțea trecută a ministrului Apărării Naționale din Ucraina.
Acesta a spus clar că flota rusă din Marea Neagră intenționează să apeleze la rachete submarine ca să atace, din nou, Ucraina.
„În prezent, vasul este astfel conceput încât să poată lansa rachete de croazieră or, este vorba despre o clară operațiune de atac – două fregate, patru vase cu rachete de mici dimensiuni, două submarine – toate astea sunt în alertă de atac și ne atacă deseori teritoriul apelând la rachete de croazieră de tip Kalibr”, a explicat Vadim Skibițki de la Direcția Principală de Informații a Ministerului Apărării din Ucraina, potrivit sursei citate.
SUA e gata să ofere ajutor Ucrainei în Marea Neagră
Totodată, vinerea trecută, Anton Gerașcenko, consilier ucrainean al Ministerului de Interne din Ucraina, a spus că Statele Unite ale Americii sunt pregătite să distrugă rapid flota rusă din Marea Neagră. De asemenea, un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA a declarat că armata americană a reacționat recent în urma schimbărilor apărute în Marea Neagră.
„Având în vedere schimbările intervenite în cadrul conflictului, ne schimbăm și noi asistența, oferind Ucrainei capacitățile de care are nevoie astăzi, dat fiind faptul că forțele rusești își reiau ofensiva în estul Ucrainei.
Suntem cel mai mare furnizor de securitate din lume în Ucraina acum, când țara are atâta nevoie, și îi încurajăm pe aliați și pe partenerii noștri din întreaga lume să facă același lucru”, a precizat anterior oficialul american.
Flota Rusiei e gata oricând de un atac nou în Marea Neagră
Totuși, un alt oficial ucrainean susține ferm că flota rusească este pregătită oricând de o amenințare nouă.
„Două vase, având la bord 16 rachete de tip 3M-54 Kalibr, sunt pregătite să intervină în Marea Neagră”, a afirmat Oleksandr Motuzianik, purtător de cuvânt al Ministerului Apărării Naționale din Ucraina.
Potrivit sursei citate anterior, circa 20 de vase rusești blochează operațiunile de export ale cerealelor ucrainene.
Sursa: capital.ro
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: