MEDICAL

Alertă de NIVEL PORTOCALIU pe plan mondial. Transporturile de vaccin COVID, risc de securitate

Thorsten Neumann, președintele TAPA, a confirmat pentru publicația Irish Sun că transporturile de vaccinuri COVID ridică riscuri mari de securitate.

Interpolul a anunțat încă din luna decembrie 2020 că, pe măsură ce statele naționale lansează campanii de vaccinare, se vor intensifica activități criminale cum ar fi contrafacerea sau furturile de vaccinuri.

Thorsten Neumann, președintele Asociației firmelor de protecție de valori mobile (Transported Asset Protection Association-TAPA), explică de ce sunt bandele criminale interesate de aceste transporturi esențiale.

Vaccinul COVID, cea mai căutată marfă din lume
Un singur camion cu produse farmaceutice poate transporta bunuri cu valoare de milioane, iar transporturile de vaccinuri COVID valorează chiar și 70 de milioane de euro, a spus Neumann. Acum, vaccinul Covid-19 este cea mai căutată marfă din lume. Dacă furi un produs atât de valoros, îl poți vinde pe altă piață în câteva minute. Nu toate țările achiziționează la nivel național acest vaccin, iar persoanele care vor să îl procure și sunt dispuse să plătească, pot să intre pe piața neagră. Așadar, infractorii vor fura vaccinul într-o țară și îl vor vinde în alta.

Pentru o doză în valoare de 15-20 de euro se cer și 200 de euro. Funcționează mii de site-uri ilegale în domeniul farma, unele sunt platforme pentru atacatorii cibernetici, tip malware sau phishing, altele vând contrafaceri sau medicamente ilicite.

Jafuri armate, perturbarea sistemului GPS
Vaccinul COVID trebuie distribuit rapid, practic imediat ce a parcurs ciclul de producție. Aceasta este cea mai mare oportunitate pentru infractorii organizați, care vor încerca să fure vaccinul în timp ce acesta este transportat. Vor ataca mașinile de transport sau vor folosi tehnologii care perturbă GPS-ul, deturnând camionul spre locații unde pot să acționeze în siguranță. Centrul de control crede că mașina este încă pe traseu, în timp ce aceasta este direcționată în altă locație sau a fost imobilizată în trafic. Unele rute ar putea avea nevoie de o escortă înarmată, spune Neumann. Iar, pe unele rute, mașina trebuie împiedicată să se oprească, deoarece camioanele care se opresc prezintă cel mai mare risc. În afara riscului de jaf armat, mai există și riscul vandalizării acestor unități de transport de către grupări extremiste care se opun vaccinării, de aceea rutele de transport sau orarul nu trebuie dezvăluite public, a explicat Thorsten Neumann.

Sursa: dcnews.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.