Alerta de ULTIMA ORA! Noua metoda de INSELATORIE te poate lasa imediat fara bani pe card
Poliţiştii au un anunţ foarte important pentru persoanele care folosesc website-ul de vânzări OLX, locul ales de nişte infractori pentru a lansa o înşelăciune bine elaborată.
În prim-plan apare cazul unui student venit la laşi şi care din dorinţa de a închiria cât mai repede un apartament, a ajuns să fie păgubit.
Conform cotidianului Bună Ziua Iaşi, respectivul a vrut să închirieze o locuinţă chiar Iângă Curtea de Apel laşi. Zona şi oferta l-au făcut să fie neatent…
Totul a început cu un anunţ postat pe OLX, site pe care presupusul proprietar şi-a convins victima să plătească chiria pe o lună la automatele SelfPay.
Ulterior, capul operaţiunii a scos chitanţele şi le-a trimis pe WhatsApp cu tot cu coduri, dar oricine putea să scoată banii în baza acelor coduri.
Conform bzi.ro, studentul n-a luat în seamă că nici măcar nu a fost indicată adresa exactă a apartamentului şi când s-a trezit, pierduse deja 2.800 lei.
Tânărul de 23 de ani a fost atras de oferta: 1.400 lei/lună pentru două camere, în zona ultracentrală a oraşului, lângă Curtea de Apel laşi.
„Discuţiile au început pe WhatsApp cu cineva care s-a recomandat C. Daniela B. Mai târziu am aflat că e din Timişoara.
Mi-a spus că este un apartament cu două camere fără să indice cu exactitate blocul. Mi-a spus că pot să stau o lună şi, dacă lumea e mulţumită, vom extinde perioada. Totul părea în regulă”, a povestit A.R.
După această conversaţie, el s-a trezit cu o rezervare de apartament pe site-uI Airbnb.
Aşa-zisul proprietar i-a transmis studentului că poate să înregistreze o rezervare pe site-ul specializat în închirierea de apartamente.
„Trebuie să le plătiţi celor de la Airbnb chiria pe prima lună (nu se plăteşte garanţie). Dacă vă place, vă puteţi muta şi aveţi deja chiria plătită pe prima lună, urmând ca pe viitor, după ce semnăm contractul, să îmi trimiteţi banii direct mie folosind Airbnb doar prima lună.
Dacă nu vă place, pur şi simplu îl refuzaţi, puneţi cheile înapoi în lockbox şi o să vă dea banii înapoi în aceeaşi zi.
Doar că trebuie să îi refuzaţi în maximum 24 ore”, i s-a comunicat tânărului.
După ce s-au înţeles, A.R. a intrat pe chat direct pe site-uI Airbnb pentru a discuta cu administratorul. Acolo a dat peste o anumită Roxana I.
„Am intrat pe un chat direct unde am vorbit cu o persoană care mi-a indicat cum să fac plăţile. Mi-a spus să mă duc la un automat SelfPay şi să achit suma de 1.400 lei.
Mi-a spus să plătesc şi garanţia de 1.400 lei. I-am spus că proprietara nu mi-a cerut această sumă. Până la urmă, am plătit şi acea garanţie.
Mi-a cerut să-i trimit poze, cu chitanţele care au un cod, pentru a putea fi scoşi banii. Am primit un mail de la ei, de confirmare.
Mai târziu mi-am dat seama că aceste mail-uri sunt false”, a spus păgubitul.
Când şi-a dat seama care a fost modul prin care a fost escrocat, studentul a depus plângere la Secţia a 2-a Poliţie, dar era prea târziu.
Tânărului i s-a părut ceva suspect după ce a fost convins că în sistem s-a înregistrat că trebuie plătită şi garanţia pentru apartament.
„Am trimis toate chitanţele cu codurile respective. Dacă cineva găseşte o astfel de chitanţă poate folosi codul şi scoată bani.
Am sunat înapoi pe WhatsApp, dar nu mai răspundea nimeni. Între timp a fost scos şi anunţul de pe OLX.
Duminică (14.09.20200) am fost să depun reclamaţia la Poliţie. Eu vreau să trag un semnal de alarmă pentru alţii care ar putea fi păcăliţi ca mine”, a mai completat A.R.
Reprezentanţii Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) laşi au transmis că au deschis cercetările pentru identificarea autorilor.
Singura dovadă pe care o au este actul de identitate folosit de presupusa proprietară a apartamentului, dar despre care se crede că a fost furat.
Un caz similar a fost înregistrat la începutul lunii. Atunci, o tânără a fost înşelată atunci când a vrut să închirieze un apartament tot în zona centrală.
În acest context, oamenii legii recomandă clienţilor să aleagă modalităţi de plată sigure: transferuri bancare, numerar, prin agenţii imobiliare etc.
sursa: bzi.ro
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: