ALERTA de vreme severa in toata tara. Pana cand va tine urgia
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, o avertizare de ploi și vijelii în toată țara, valabilă până miercuri noaptea.
Potrivit meteorologilor, de luni, de la ora 12.00, până miercuri, la ora 23.00, în cea mai mare parte a țării vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată.
Instabilitatea se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și căderi de grindină.
Ploile vor avea și caracter torențial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15 – 25 l/mp și pe arii restrânse 30 – 40 l/mp.
Meteorologii avertizează că e posibil ca vremea să se mențină instabilă pe tot parcursul acestei săptămâni, în majoritatea regiunilor.
Meteorologii anunță ploi torențiale în București
Meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) au emis, luni, prognoza pentru Capitală și avertizează că până miercuri sunt posibile ploi torențiale mai ales după-amiaza și seara. Temperatura maximă nu va depăși 21 de grade.
Potrivit ANM, de luni, de la ora 12.00 până miercuri, la ora 23.00, mai ales după-amiaza și seara vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată în Capitală.
Meteorologii spun că vor fi averse, ce vor avea și caracter torențial, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, grindină și posibil vijelii.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor depăși, în medie, 10 – 15 l/mp și izolat 25 l/mp.
Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 21 de grade, iar cea minimă va fi de 8 – 11 grade.
Vremea se va menține instabilă pe tot parcursul acestei săptămâni, mai spun meteorologii.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: