ALERTA. Declaratia care zguduie scena politica. „Dăncilă cu Teodorovici vor merge în închisoare”
Actualul lider al Pro România, Victor Ponta, lansează un avertisment fără precedent la adresa premierului Dăncilă și a ministrului de Finanțe, Eugen Teodorovici. Ponta spune că dacă Teodorovici și Dăncilă vor semna documentele de înfințare a Fondului Suveran de Investiții, aceștia vor ajunge în închisoare.
Fostul preşedinte al PSD Victor Ponta îi avertizează public pe premierul Viorica Dăncilă şi ministrul Eugen Teodorovici. Ponta a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă că, în opinia sa, ordonanţa de urgenţă 114, care prevede, printre altele, taxarea băncilor, este ”o mineriadă economică”, organizată de Darius Vâlcov şi Eugen Teodorovici.
”Ordonanţa 114, dată între Crăciun şi Anul Nou, a fost o mineriadă economică. Au venit cu bâtele, Vâlcov cu Teodorovici, s-au pus cu bâtele pe toată lumea. Acum, sigur, trebuie să mai panseze băncile, societăţile din energie.” – a spus Ponta.
De asemenea, fostul premier este de părere că, după ordonanţa de urgenţă 114, înfiinţarea Fondului Suveran de Investiţii ”este cel mai mare jaf din istoria României”.
”După această mineriadă, Fondul Suveran este cel mai mare jaf din istoria României, de la invazia sovietică încoace. Pentru că tot ceea ce România mai are, Hidroelectrica, Romgaz… aţi văzut, zilele astea bagă la Fondul Suveran să le fure şi Imprimeria Naţională şi Loteria, adică tot ce a mai rămas vacă de muls este dusă în staulul lui Vâlcov. Măcar de ar fi mulse, dar acolo vor fi omorâte şi împărţite, vândute pe bucăţi.

Potrivit Constituţiei, Ordonanţa de urgenţă intră în vigoare numai după depunerea sa spre dezbatere în procedură de urgenţă la Camera competentă să fie sesizată şi după publicarea ei în Monitorul Oficial al României.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: