GENERAL

ALERTA Europa se pregăteste pentru ce-i mai rau. Rusia oprește livrările de gaze către Uniunea Europeană

Compania rusească Gazprom a anunțat că oprește, din nou, livrările de gaz pentru Europa. Liderii europeni trag un semnal de alarmă și se pregătesc pentru ce este mai rău în această iarnă.

Reprezentanții companiei rusești Gazprom au anunțat că în perioada 31 august și 2 septembrie, livrările de gaz rusesc către Europa vor fi întrerupte pentru lucrări de mentenanță.

„Este necesar să se efectueze o mentenanţă la fiecare 1.000 de ore. Pe 31 august 2022, singura unitate de compresie a gazului Trent 60 va fi oprită timp de trei zile” se arată în comunicatul transmis de Gazprom.

După finalizarea lucrărilor și în absența unor probleme tehnice, livrările de gaz vor fi restabilite la un nivel de 33 de milioane de metri cubi pe zi.

Șantajul energetic al Rusiei continuă. Europa se pregăteste pentru o iarnă grea

Problemele privind livrarea de gaze către statele europene au început imediat după ce Occidentul a impus sancțiuni dure Rusiei, ca răspuns la atacul asupra Ucrainei. Rusia reprezenta până anul trecut circa 40% din importurile de gaz din UE.

Reducerile de gaz au început după ce o turbină Siemens, reparată în Canada, nu a fost returnată Rusiei, aceasta fiind esențială pentru funcționarea gazoductului Nord Stream 1.

Cu toate acestea, blocul comunitar european susține că Moscova întârzie revenirea turbinei pentru a avea ca pretext să reducă livrările de gaze către UE.

Prima oprire a livrărilor de gaze a avut loc în iulie, când compania rusească Gazprom a anunțat primele lucrări de mentenanță, care au durat 10 zile. Această măsură a provocat îngrijorare în rândul țărilor din Uniunea Europeană, care fac eforturi pentru a-și diversifica sursele de aprovizionare, scrie Digi24.

În cazul în care Rusia va decide oprirea completă a livrărilor de gaze naturale către UE, zeci de state, printre care și România, vor avea dificultăți în a asigura necesarul de energie pentru iarna care urmează.

Țările membre Uniunii Europene (UE) au ajuns la un acord pentru reducerea consumului de gaze naturale al blocului comunitar cu 15%, în speranța că va atenua impactul sistării complete a furnizării de gaze rusești.

Sursa: evz.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.