Iarna grea pentru romani! „Facturile la gaz vor fi duble față de iarna trecută”
Se anunță o iarnă grea pentru români. Facturile la gaz vor fi duble față de iarna trecută, chiar și pentru consumatorii care au făcut contracte în regim concurențial, iar prețul la energie electrică este cel mai mare din UE. Semnalul de alarmă a fost tras de senatorul Gabriela Firea.
„România, sub conducerea guvernelor liberale, a reușit contraperformanța de a avea una dintre cele mai scumpe energii din Europa. Cei de la guvernare se luptă pentru putere politică și nu suflă o vorbă despre dublarea prețului la gaze și despre situația dramatică a consumatorului vulnerabil.
Am aflat că iau în calcul dezbaterea rapidă și devansarea cu un an a aplicării legii. Recunosc că au greșit când, la Senat, reprezentanții Coaliției PNL-USR au respins amendamentul PSD care prevedea ca măsurile pentru consumatorii vulnerabili să intre în vigoare în septembrie 2021 și nu în septembrie 2022 cum prevede forma adoptată de Senat.
Imediat după începerea noii sesiuni parlamentare, vom depune la Camera Deputaților mai multe amendamente pentru protejarea consumatorilor în contextul majorărilor tarifelor la utilități”, a afirmat Gabriela Firea.
„Răzbunări ale celor de la guvernare”
„Ce se întâmplă în realitate nu are legătură cu ce se prezintă pe CV sau în declarații. Dacă ar sta de vorbă cu oamenii ar afla că le merge din ce în ce mai greu. Am atras atenția că în lipsa unei legi a consumatorului, aceștia vor avea mari probleme în iarna. Cum vor putea să suporte pensionarii, tinerii cu venituri mici? Sunt multe familii de tineri care vor trece iarna greu, cu împrumuturi, cu îndatorare. Vedem zilele acestea doar contre, răzbunări ale celor de la guvernare, nu vedem o preocupare pentru ce se va întâmpla. Ce putem face noi e ca la începutul sesiunii să depunem din nou amendamentele ca consumatorii să fie protejați. Doar așa vor putea să treacă în mod decent de această iarnă din cauza facturilor crescute. Vor rămâne în frig, vor renunța la alimentele de bază, la medicamente, vor rămâne cu datorii pentru care vor fi nevoiți să muncească mai mult anul viitor ca să le plătească”, a declarat Gabriela Firea la RomâniaTv.
Sursa: evz.ro
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: