ALERTA IN BUZAU: Medicul care A VIOLAT PESTE 30 de tinere a devenit guru şi racolează femei „să le mediteze în natură”
Zona Măgura din judeţul Buzău pare să fi devenit refugiu pentru ezoterici autodeclaraţi cu probleme penale grave. Informaţia apare într-o anchetă a jurnaliştilor de la Libertatea, anchetă ce vizează un psiholog care, deşi este trimis în judecată încă din 2017 pentru 31 de violuri, 23 de agresiuni sexuale şi alte infracţiuni, continuă să-şi caute victime printre tinere naive.
Bogdan Giuseppe, numit de presa centrală ,,medicul violator” publica pe internet anunţuri false de angajare, iar când o femeie se arăta interesată, o trimitea la un consult la psiholog. Consultul psihologic îl făcea chiar el, uneori le minţea pe victime că este şi ginecolog, le cerea să se dezbrace, să se întindă pe o masă de masaj, de multe ori le droga, iar apoi le viola şi le filma. ,,Au fost identificate 92 de persoane de sex feminin care au vizitat cabinetul inculpatului pentru susţinerea pretinsului examen de medicina muncii”, scrie în rechizitoriu. Trei ani mai târziu, aflat în libertate, Bogdan Giuseppe caută ,,femei fără obligaţii, care vor să activeze în domeniul ezoteric”. În acest timp, acesta continuă să posteze anunţuri pe internet, folosind o strategie aproape identică şi diverse pseudonime, cum ar fi Bodo sau Zorilo. Acum caută femei ,,fără obligaţii care au dorinţa de a învăţa şi activa în domeniul ezoteric”, scrie într-un anunţ pe publi24 şi romjob.
O jurnalistă de la Libertatea, a reuşit să obţină informaţii care l-ar putea trimite pe bărbat direct după gratii.
,Am aplicat şi eu la anunţul fictiv şi m-am întâlnit cu el. L-am contactat prin sms şi l-am întrebat în ce constă jobul. Mi-a răspuns că e în căutare de două femei pe care să le înveţe domeniul ezoteric şi pe care să le angajeze după o perioadă de practică de aproape un an. Mi-a cerut prenumele, data naşterii, greutatea, înălţimea şi culoarea părului, ca să calculeze compatibilitatea pentru postul din anunţ. Apoi m-a invitat la o cafea în faţa hotelului Horoscop din Piaţa Unirii. Ne-am întâlnit. Mi-a dat adresa cabinetului – Calea Giuleşti, 217 – şi mi-a spus că acolo vom lucra împreună patru zile pe săptămână: exerciţii de meditaţie care implică o masă de masaj şi o piramidă cu energii din Egipt, construită de el.
Adresa la care m-a chemat e acelaşi loc în care Bogdan Giuseppe le-a ademenit, în urmă cu trei ani, pe zecile de femei care au depus mărturie împotriva lui pentru agresiuni sexuale şi viol (…) Pe parcursul conversaţiei noastre, Bogdan Giuseppe vorbeşte cu intonaţie, ca un profet care spune un secret adânc, dar şi relaxat, despre o lume ea însăşi profundă şi ludică. Din când în când, râde cu poftă sau mai cântă o mantră. De mai multe ori mi-a repetat că ar trebui să mă urc cu el în maşină, a doua zi, şi să mergem la Măgura, în judeţul Buzău, ca să medităm împreună în natură.
„E o zonă foarte puternică, energetică. E primul loc energetic din lume. Ne plimbăm pe acolo, te învăţ câte ceva despre meditaţie, te las să meditezi. Şi aş fi şi eu atent la cum te manifeşti>, îşi imaginează el”, scrie jurnalista de la Liberatatea.
Potrivit jurnaliştilor de la Libertatea, Bogdan Giuseppe actualizează periodic anunţul de colaborare pe care-l urmăresc mai multe conturi de femei şi care adună mii de vizualizări. A confirmat că vorbeşte cu mai multe femei pentru cel de-al doilea loc de asistentă personală. Pe una dintre ele a chemat-o, din primele replici, să mediteze împreună, la Măgura.
200 de femei i-ar fi trecut pragul într-un an de zile
Nu este clar dacă individul se mai află sub control judiciar.
Împotriva lui Bogdan Giuseppe au depus mărturie 96 de victime, cu vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani. Cu toate acestea, cel ce se recomandă drept psiholog susţine că el nu a agresat pe nimeni şi că femeile sunt cele care îl doresc intens, pentru că el este „un tip pasional”. Declaraţiile lui i-au şocat pe anchetatori. Medicii au stabilit că bărbatul are discernământ şi l-au diagnosticat cu „tulburare de personalitate antisocială”.
200 de femei i-ar fi trecut pragul în perioada ianuarie 2016-februarie 2017. Victimele susţin că Bogdan Giusepe le-a dat o pastilă şi le-a violat. Inculpatul a recunoscut acest lucru, dar susţine că aceasta era din plante. Victimelor le-a spus că pastila determina dacă au consumat sau nu substanţe interzise. „Ce efecte aveau acele plante? De detoxifiere. Aceste produse naturiste nu aveau efect halucinogen sau psihotrop. Această pastilă arată dacă aţi consumat sau nu substanţe halucinogene. În cazul în care aţi consumat aceste substanţe, acest reactiv face să vă coloreze limba în verde. Şi era o minciună..
Era o prezentare falsă, nu era o minciună”, ar fi declarat Bogdan Giuseppe. Anchetaorii îl contrazic însă. În rechizitoriu se notează că în pastilă au fost găsite urme de substanţe incluse în categoria de precursori de droguri. „Persoana vătămată a relatat că pastila respectivă i-a dat o stare de căldură, ameţeală, creştere a pulsului şi palpitaţii”, se notează în rechizitoriu, potrivit sursei citate.
Este conştient de ceea ce a făcut
„Nu am spus că sunt filmate. De ce nu am spus? Pentru că ştiu că o persoană atunci că este atenţionată că este filmată îşi schimbă comportamentul. Nu am calităţile unui violator, nu am agresat niciodată o femeie, nici măcar verbal. Toate au consimţit la întreţinerea unor raporturi sexuale, nu pentru că sunt eu Făt Frumos sau zmeul. Sunt un tip pasional”, a mai spus inculpatul. Medicii susţin că Bogdan Giuseppe este responsabil pentru faptele sale şi că este conştient de ceea ce a făcut.
„Inculpatul a reuşit să se convingă că este dorit de femei, dovada fiind bileţelele pe care el însuşi şi le scria şi pe care le păstra în cabinet: mii de femei se îndrăgostesc de mine. Eu, Giuseppe Bogdan, am foarte mare succes în atragerea femeilor. Femeile mă doresc intens imediat cum mă văd.”
Bărbatul este judecat într-un dosar în care i se împută 29 de infracţiuni de viol în scopul producerii de material pornografic, două infracţiuni de viol, 21 de agresiuni sexuale în scopul producerii de material pornografic, două agresiuni sexuale şi 48 de infracţiuni de violare a vieţii private. Pe numele lui Bogdan Giuseppe s-ar face cercetări şi într-un alt dosar, care se află încă în lucru. Sursa: Opinia Buzau
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: