ALERTA în Guvern! Dăncilă face schimbări neașteptate!
Nicolae Nasta a fost numit şef al Departamentului pentru politica de apărare, planificare şi relaţii internaţionale din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, printr-o decizie a prim-ministrului Viorica Dăncilă publicată vineri în Monitorul Oficial, relatează agerpres.ro.
Printr-o altă decizie a premierului, acesta a fost eliberat din funcţia de şef al Departamentului pentru relaţia cu Parlamentul şi calitatea vieţii personalului din cadrul Ministerului Apărării Naţionale.
Nicolae Nasta, care este în Guvern din primăvara anului trecut, a atras atenţia presei prin faptul că nu numai că nu avea studii în domeniul apărării, dar a terminat facultatea abia la 38 de ani. Nasta nu a specificat în CV-ul său la ce universitatea a absolvit, dar nici ce meserie a practicat înainte de a se apuca de politică.
În locul lui Nasta a fost numit Mihai Dan Chirică, eliberat din funcţia de subsecretar de stat la Ministerul Afacerilor Interne.
Chirică este unul dintre personajele implicate în evenimentele din noapte de 10 spre 11 august.
La jumătatea lunii septembrie, Mihai Dan Chirică a fost pus sub acuzare de procurorii militari, pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la abuz în serviciu şi participaţie improprie la purtare abuzivă. Dan Mihai Chirică, este acuzat că ar fi uzat de autoritatea conferită de funcţei pentru a-l ajuta pe maiorul Laurenţiu Cazan „să creeze aparenţa de legalitate a acţiunii de evacuare a protestatarilor, exercitând presiuni asupra prefectului municipiului Bucureşti pentru a aproba formal ordinul de intervenţie în forţă, atât anterior, cât şi ulterior orei la care acesta a fost emis de conducătorul forţelor de ordine”. Această aparenţă de legalitate creată ar fi permis, potrivit procurorilor, evacuarea protestatarilor prin acte de violenţă nejustificate de situaţia reală, folosirea forţei nefiind una graduală, făcându-se uz de mijloacele din dotare inclusiv împotriva copiilor.
Tot vineri, Dăncilă a decis eliberarea din funcţie, la cerere, a lui Dănuţ Alexandru Potor din funcţia de secretar de stat la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
Potor era unul dintre apropiaţii lui Marian Neacşu, fost Secretar General al PSD, care a fost exclus din partid în urmă cu două luni. Acesta a fost candidat pentru un loc la Senat de pe poziţia a treia în 2016 în judeţul Ialomiţa, dar nu a reuşit să intre în Parlament. Aşa că a ajuns secretar de stat în Ministerul Agriculturii, unde s-a remarcat după ce şi-a angajat ca secretară o fostă angajată a unui salon de înfrumuseţare, Larisa Maria Popa, care era o apropiată a lui Darius Vâlcov.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: