GENERAL

ALERTĂ ÎN ROMÂNIA!

România nu-și poate neutraliza propriile deșeuri, dar le importă și pe cele ale țărilor UE

În timp de Parlamentul European discută despre o posibilă interdicție a exportului de deșeuri între țările UE, cu aplicabilitate incertă din 2023, România, groapa oficială de gunoi a Europei, face un pas în direcția inversă, încurajând acest fenomen. Pe motiv că a primit plângeri de la oamenii de afaceri care nu-și pot exporta navele cu fier vechi românesc (că doar au avut de lucru în ultimii ani), Ministerul Mediului, prin Garda Națională de Mediu, vrea să mai deschidă încă un punct vamal pentru deșeuri la Brăila.

Garda Națională de Mediu cere, într-un proiect de ordin al ministrului Mediului, deschiderea unui nou punct de trecere a frontierei, în Portul Brăila, dedicat pentru intrarea deșeurilor în România. Instituția susține că măsura este necesară pentru eliminarea dificultăților apărute în desfășurarea activității în punctele de trecere a frontierei de stat și nu numai. Totodată, sunt invocate solicitările înaintate Gărzii Naționale de Mediu de către agenții economici care efectuează operațiuni comerciale cu deșeuri și mărfuri/bunuri second – hand, în care au fost propuse o serie de modificări pentru eficientizarea aplicării Ordinului ministrului mediului, apelor şi pădurilor şi al ministrului afacerilor interne nr. 831/49/2022 privind stabilirea punctelor de trecere a frontierei de stat pentru transferurile de deşeuri şi mărfuri/bunuri second-hand. organizațiile colective din domeniul reciclării, valorificării deșeurilor au precizat: ”În portul Brăila există nave încărcate cu fier vechi care nu pot fi vămuite prin acest punct de trecere a frontierei, ca urmare a faptului că portul Brăila nu este precizat ca și punct de frontieră de intrare –ieșire din România a deșeurilor. Ca urmare a acestui fapt, se vor înregistra pierderi irecuperabile pentru exportatorii ce nu își pot respecta contractele la export, pentru operatorii portuari ce au la operare fier vechi ce le blochează danele, dacă acesta nu va fi exportat, cât și pentru administrațiile portului Brăila și a zonei libere Brăila, ce vor fi lipsite de taxele ce urmau să fie încasate pentru operațiunile din port și zona liberă”, s-au plâns operatorii economici.

67 milioane de tone anual
Potrivit datelor oficiale, peste 67 de milioane de tone de deșeuri sunt transportate anual între țările UE, mare parte dintre acestea ajungând, legal sau ilegal, în România. Tudor Ciuhodaru, unul dintre europarlamentarii care au susținut modificarea legislației UE în domeniul deșeurilor, a cerut interzicerea totală a exporturilor acestora, dat fiind vulnerabilitățile existente pe teritoriul țării noastre. ”Prin importul actual de gunoaie din alte țări europene suntem furați de trei ori: se distruge mediul – solul, aerul și apa, se limitează locul de depozitare pentru deșeurile din țară și se plătesc niște taxe nesemnificative pentru depozitare și neutralizare, de 30-40 ori mai mici față de alte țări (cam 15 euro pe tonă față de 500 de lire). Soluția mea legislativă adresată Comisiei și Parlamentului prevede 3 lucruri esențiale: limitarea mobilității gunoiului între țările membre UE, neutralizarea acestuia să aibă loc la nivelul fiecărei țări și pedepse drastice pentru cei care nu respectă această directivă. Recentul caz de la Constanța (900 de tone de deșeuri!!!) este doar unul dintr-un lung șir de situații similare. Sute de mii de kilograme de deşeuri au ajuns în România, în special prin Portul Constanţa Sud Agigea, și zeci de transporturi ilegale de deşeuri din Marea Britanie, Slovenia, Portugalia, Germania, Italia s-au depistat doar în ultimii doi ani. Totodată, pe 15 aprilie 2022, 200 de tone de deşeuri din materiale textile, plastic şi cauciuc au fost găsite în curtea unei firme administrate de un cetăţean italian”, a afirmat europarlamentarul Tudor Ciuhodaru.

Măsuri incerte
Printre măsurile propuse de Parlamentul European, neaprobate încă, se mai numără introducerea unor criterii uniforme pentru clasificarea deșeurilor, pentru a se asigura că normele nu sunt eludate prin distincția clară, de exemplu, între bunuri uzate și deșeuri, precum și stocarea informațiilor și documentelor într-un sistem electronic central, pentru a îmbunătăți raportarea datelor, analiza și transparența în cadrul pieței interne. De asemenea, se mai discută despre facilitarea transportului de deșeuri in vederea reutilizării și reciclării în cadrul UE și despre crearea unui mecanism care să ghideze țările care efectuează inspecții pentru a preveni și detecta transporturile ilegale de deșeuri.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.