ALERTA Klaus Iohannis, acuzații FĂRĂ PRECEDENT după ce 6 pacienți cu COVID din Timișoara au murit
Medicul Virgil Musta de la Spitalul de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” din Timişoara a declarat că şase persoane au decedat de duminică şi până luni, din cauza lipsei de locuri în Secţia de ATI a spitalului său.
Klaus Iohannis face acuzații fără precedent, ce se pot lăsa chiar cu dosar penal! Conform președintelui, pacienții puteau fi salvați, pentru că existau paturi de terapie intensivă chiar în Timișoara, dar medicii nu și-au făcut datoria.
”Sunt două aspecte: comunicarea între spitale, și e loc de mai bine. Am fost informat că ar fi fost locuri chiar în Timișoara, dar comunicarea a fost suboptimală. Sper să nu se repete aceste lucruri. Nu e nevoie să vorbească directorii de spitale între ei pentru că există DSU care centralizează și transportă pacienții unde sunt locuri disponibile. Se găsesc variante pentru a amenaja locuri de terapie intensivă peste tot.”, a anunțat Klaus Iohannis.
”Suntem într-o situaţie dificilă, Terapia Intensivă deja de câteva zile nu avem loc şi pe Secţie avem cazuri foarte grave care la un moment dat există riscul ca în evoluţia lor să se decompenseze şi neavând terapie intensivă, nu putem să îi punem pe ventilaţie mecanică. Aşa că îi ţinem pe presiune ridicată de oxigen, dar, din păcate, nu este suficient. S-a întâmplat ca în cursul zilei de ieri, până astăzi dimineaţă, să decedeze peste 6 persoane, toţi cu forme foarte grave, internate de clinică, atât în Secţia de Boli Infecţioase, cât şi Pneumofiziologie şi care s-au decompensat şi nu am avut soluţie pentru ei”, a declarat, luni, medicul Virgil Musta.
Musta a mai adăugat că vin, la spital, oameni cu comorbidităţi a căror salvare este tot mai dificilă.
”Sunt oameni care sunt cu comorbidităţi importante, sunt oameni în vârstă, dar din păcate, datorită faptului că au făcut boala, este foarte greu, la ora actuală să îi salvăm. Dacă nu erau atât de multe cazuri de infecţie care aduc totodată şi cazuri foarte grave şi cazuri de terapie intensivă, aveau o şansă. Acest lucru se întâmpla în primăvară când reuşeam să salvăm foarte mulţi oameni fiindcă încă mai aveam locuri în spitale. Astăzi, spitalul nostru nu mai are niciun loc, în spitalele suport, CFR şi Centrul de Recuperare Cardiovasculară nu este niciun loc. Suntem într-o situaţie dificilă. Mâine este vorba să se deschidă ASCAR-ul, mai primim câteva locuri şi acolo, dar e foarte probabil să se umple repede, după care, nu ştiu”, a mai precizat medicul.
Virgil Musta a subliniat că sunt cazuri în care boala evoluează rapid şi nu mai e timp pentru pacienţi să fie transferaţi în alte oraşe din ţară.
”Există un program pentru cei care sunt pe terapie intensivă, acestea sunt cazuri care vin cu forme foarte severe şi care sunt trataţi pe Secţie, dar există riscul ca la un moment dat să intervină ceva în evoluţia bolii şi să decompenseze rapid. Nu există timp acolo de stat şi aşteptat ca să vedem unde pute să îl trimitem într-o altă secţie din ţară. Toţi au fost cu comorbidităţi, în vârstă peste 70 de ani, peste 60 de ani, chiar şi cu peste 80 de ani, cu comorbidităţi importante, boală cardiovasculară, neoplazie, diabet şi parte dintre ei au fost cu obezitate”, a mai declarat Musta.
Sursa: stiripesurse
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: