JUSTITIE

ALERTA. Kovesi a cerut PROTECTIE SPECIALA la audierile de la Bruxelles


Laura Codruța Kovesi a fost audiată, la Bruxelles, în faţa Comisiilor pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne (LIBE) şi control bugetar (CONT) ale Parlamentului European pentru funcţia de procuror-şef european.

Spre deosebire de ceilalți doi candidați,Jean-François Bohnert din Franţa, şi Andres Ritter, din Germania, Kovesi a fost însoțită și la intrare și la ieșire de câteva persoane care i-au împiedicat pe jurnaliști să se apropie prea mult de ea. Potrivit corespondentei Antena3 la Bruxelles, Sabina Iosub, fosta șefă a DNA a cerut protecție specială și că în sală atmosfera a fost tensionată. „Aici eu am simțit că au fost atât de multe întrebări cu privire la lucruri din trecutul Laurei Codruța Kovesi încât, într-adevăr, nu mai făcea față să răspundă. Nu am văzut asta nici în cazul francezului, nu am văzut asta nici în cazul germanului.

A fost de asemenea o tensiune resimțită în sală. Așa cum ați observat, atunci când a sosit Laura Codruța Kovesi, tot obiectivul de securitate a fost focusat pe noi, pe cei din presă, să nu cumva să ne apropiem prea tare de Kovesi. Când au venit ceilalți candidați, înaintea Laurei Codruța Kovesi, nimeni nu a fost agitat”, a spus Sabina Iosub la Antena3. Ea a precizat că asta nu s-a întâmplat pentru că așa au stabilit cei de la pază, ci pentru că așa li s-a cerut.

Kovesi nu a răspuns la nicio întrebare la ieșirea din sală.
La finalul prezentării, înainte de întrebări, Kovesi a spus: „Sunt foarte conștientă că ați fost expuși la informații negative despre mine. Aș vrea să spun foarte clar că nu am nimic de ascuns, deci vă stau la dispoziție”.

A fost o audiere diferită față modul cum a decurs în cazul celorlați doi candidați, membrii comisiei fiind curioși să afle cum a rezistat Kovesi presiunilor. „Întotdeauna am fost independentă. Am respectat întotdeauna legea. Am anchetat persoane bogate, cu poziţii importante, însă pentru că am fost independenţi întotdeauna am dus la bun sfârşit aceste cazuri. (…)În ceea ce privește presiunile politice, am spus că atunci când un politician mă va suna să intervin într-un dosar, voi face public acest lucru, dar asta nu s-a întâmplat. Au fost investigate persoane care au deținut funcții importante, au fost presiuni externe instituției, dar le-am făcut față”, a declarat Kovesi.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.