ALERTA la graniţa cu România! Vladimir Putin, gata de o nouă invazie
Vladimir Putin nu se va mulţumi cu invazia declanşată în Ucraina. Pericolul uriaş vine acum şi mai aproape de graniţele României! Semnalul de alarmă tras de Statele Unite vorbeşte clar despre un pericol iminent pentru Republica Moldova.
Directorul serviciilor de informații din SUA: Forţele ruse vor intra în Transnistria
„Este probabil” ca președintele rus Vladimir Putin să impună legea marțială pentru a continua războiul din Ucraina, a declarat directorul serviciilor de informații americane, Avril Haines, în timpul unei audieri în Senat.
Forțele ruse nu se vor opri în Donbas, ci vor ajunge în Transnistria, a avertizat aceasta.
„Putin va folosi arma nucleară doar dacă se va confrunta cu o amenințare existențială”, a precizat oficialul american, potrivit Rai News.
Haines susține că Moscova vizează un război „lung” și se așteaptă ca în timp, SUA și Europa să reducă sprijinul acordat Kievului.
„În momentul de față războiul se află într-o fază în care nu câștigă nimeni”, mai spune Avril Haines.
Rusia, acuzată de un atac cibernetic împotriva unei reţele de sateliţi, fix înainte de debutul invaziei
Pe de altă parte, noi acuzaţii împotriva Rusiei vin şi din Uniunea Europeană.
În timpul unei conferinţe de presă la Bruxelles, şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a acuzat autorităţile ruse că ar fi realizat un atac cibernetic contra unei reţele de sateliţi cu o oră înaintea invadării Ucrainei, pentru a pregăti terenul pentru asalt.
“Atacul cibernetic a avut loc cu o oră înaintea invadării neprovocate şi injuste a Ucrainei de către Rusia, pe 24 februarie, facilitând astfel agresiunea militară”, subliniază UE într-o declaraţie în numele celor 27 de state membre.
“Atacul a produs perturbări importante în comunicaţii care au afectat serviciile publice, întreprinderile şi cetăţenii utilizatori în Ucraina şi a afectat de asemenea mai multe state membre ale UE”, aminteşte aceasta.
Uniunea Europeană şi statele ei membre, ca şi partenerii internaţionali, condamnă ferm atacul cibernetic răuvoitor făcut de Federaţia Rusă contra Ucrainei, care a vizat reţeaua de sateliţi KA-SAT, exploatată de Viasat”, adaugă textul.
“Îl putem atribui guvernului rus”, a declarat Josep Borrell.
UE nu renunţă la sprijinul acordat Ucrainei
UE afirma până astăzi că atacurile cibernetice provin “din interiorul Rusiei”, dar fără a incrimina autorităţile ruse.
“Uniunea Europeană, în strânsă colaborare cu partenerii săi, intenţionează să ia măsuri pentru a preveni, descuraja, şi reacţiona la asemenea comportamente răuvoitoare în ciberspaţiu”, afirmă Borrell.
“Uniunea Europeană va continua să furnizeze sprijin politic, financiar şi material coordonat Ucrainei pentru a întări rezilienţa ei cibernetică”, adaugă aceasta.
Atacul contra operatorului de sateliţi americani Viasat a scos offline mii de utilizatori de internet în Germania, în Franţa, în Ungaria, în Grecia, în Italia şi în Polonia.
Sursa: capital.ro
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: