POLITICA

Alertă la PSD! Se pregătesc două PLECARI BOMBA din partid! Cine ar urma să-i ia locul lui Liviu Dragnea la președinția PSD! NEGOCIERI intense


Doamnele de fier din PSD au pornit un atac devastator împotriva actualului lider al partidului. Mai întâi Ecaterina Andronescu, iar acum Gabriela Firea fac dezvăluiri de-a dreptul uluitoare despre Liviu Dragnea și îi cer practic demisia. Totul face parte dintr-un plan mai amplu care are drept scop numirea unui nou președinte al PSD.

Zilele acestea se poartă negocieri intense pe toate palierele. Paul Stănescu, aflat până nu demult de partea lui Dragnea, pare să fie cu un picior în tabăra contestatarilor preşedintelui PSD şi asta pentru că nu este de acord cu modul în care este obligat să împartă fondurile din Programul Naţional de Dezvoltare Locală, au confirmat surse guvernamentale pentru CAPITAL.RO. Discuţiile dintre cei doi lideri au fost de fiecare dată dure, iar baronul de Olt le-a spus mai multor deputaţi şi senatori că este într-adevăr foarte supărat şi că „aşa nu se mai poate”.

Mihai Tudose şi Marcel Ciolacu joacă mult mai prudent în acest război intern. După ce s-a trezit demis şi cu orgoliul făcut franjuri, fostul premier are şi el pregătite mai multe „nucleare” pentru Liviu Dragnea, dar ar aştepta momentul propice pentru a le lansa, potrivit unor surse din anturajul acestuia.

Niculae Bădălău şi-ar fi adunat şi el un grup consistent în jurul său şi este pregătit să sprijine o demitere a lui Liviu Dragnea cât mai repede posibil. Pretextul acestuia ar fi că actualul preşedinte trage partidul în jos.

În cadrul acestor negocieri intense, potrivit unor surse prezente la discuţii, s-ar fi luat în calcul revenirea lui Victor Ponta la preşedinţia PSD. Trebuie remarcat şi faptul că actualul preşedinte al Pro România nu a atacat niciodată PSD, ci doar pe Liviu Dragnea. Aşdar mereu şi-a lăsat o portiţă deschisă şi nu ar spune nu unei fuziuni.

Ruptura de la PSD Botoşani fragilizează şi mai mult actualul Guvern şi implicit pe Liviu Dragnea. În acest moment, la următoarea moţiune depusă, executivul Dăncilă ar deveni istorie, aşa că pe acest lucru se va marşa foarte mult. Cu un Liviu Dragnea slăbit sunt mari şanse ca şi actualii susţinători din Guvern să părăsească frontul, mai ales în contextul promisiunii că-şi vor păstra funcţiile şi în viitor.

Deputatul Manuela Huncă de la PSD Botoşani şi-a anunţat deja demisia din partid printr-o postare pe facebook. Aceasta a trecut la independenţi. Acelaşi drum îl vor urma alţi doi parlamentari PSD, Răzvan Rotaru şi Tamara Ciofu, potrivit unor surse. Cei trei sunt susţinători ai lui Costică Macaleţi, actualul preşedinte al Consiliului Judeţean Botoşani care se luptă pentru preşedinţia filialei cu senatoarea Doina Federovici, în prezent intermar în fruntea organizaţiei judeţene.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.