NATIONALNOUTATISTIRI

ALERTA LA UNIVERSITATEA din PLOIEŞTI. A fost evacuată de URGENŢĂ. O studentă a fost transportată la SPITAL dupa ce a fost GAZATA

Un număr de 50 de persoane au fost evacuate, joi, de la etajul patru al Universității Petrol Gaze din Ploiești, din cauza mirosului puternic de gaz. 12 persoane sunt evaluate medical.

Reprezentanții ISU Prahova au declarat că din cauza unui miros puternic de gaze, 50 de persoane au fost evacuate. Oamenii se aflau la etajul 4 al corpului I din cadrul UPG Ploiești.

„S-au luat măsuri pentru a aerisi încăperea. Se pare că la etajul 4 corpul I este un miros iritant”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Prahova, Raluca Vasiloae.

La rândul său directorul Ambulanței Prahova, Daniel Nicolae, a precizat că o tânără de 20 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale.

„Avem echipaj la fața locului. O tânără de 20 de ani a suferit o lipotimie și este transportată la spital. Sunt scăpări de gaze, au fost persoane evacuate de la etajul patru. Tânăra se afla în sala de lectură”, a declarat Nicolae.

Alte 12 persoane sunt evaluate medical.

Directorul Agenției pentru Protecția Mediului Prahova, Florin Diaconu, a declarat că decanatul Universității a solicitat instituția să fie trimis un aparat care analizează gaze.

Conducerea Universității a precizat că deocamdată nu se cunoaște sursa mirosului, transmite Mediafax.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.