GENERAL

ALERTĂ MAXIMĂ. S-a rupt autostrada !

Autostrada Lugoj-Deva este un pericol pebtru șoferi. Au apărut primele fisuri în drum, dar se pare că problemele sunt mult mai mari.

O alertă venită în miez de noapte. Care ne semnalează noi probleme la bucata de autostradă Lugoj-Deva care trebuie dată în folosință până la finalul lunii septembrie!

Am mai scris despre aceste probleme. Acum este una nouă. De data aceasta la Km 57+100. O fisură pe o lungime de 15 m. În condițiile în care nu a trecut nici o mașină, darmite sute de autoturisme, tiruri și camioane de mare tonaj.

Fisura începe pe drum și se termină jos, pe drumul tehnologic. Asta înseamnă că a fugit terasamentul cu totul. Dacă erau mașini, cum visa Răzvan Cuc, pica șoseaua cu mașini cu tot. Așa suna mesajul venit în miez de noapte.

Aceeași fisura, de data asta în drumul tehnologic aflat la baza terasamentului. Deci pleacă o bucată întreagă la vale.

Am întrebat dacă ministru transporturilor știe despre aceste probleme. Răspunsul a fost sec: „Da. I-au arătat aia că a plecat terasamentul cu totul (bașca papura care crește pe drum – ceea ce arată că e apă), iar el a întrebat senin dacă nu se poate totuși deschide circulația”.

Am insistat. Același răspuns. Răzvan Cuc, deși știe problemele reale ale lotului 3 Lugoj-Deva, continuă să mintă că se poate deschide circulația până la sfarșitul lunii septembrie. Permanent a lăsat să se înțeleagă că sunt doar niște probleme minore, care pot fi rezolvate de CNAIR prin forțe proprii ( garduri, decolmatări de șanțuri, corecții de marcaje). Nici o clipă nu a spus însa adevarul despre problemele grave (terasamente instabile, saturate de apă și executate cu materiale proaste).

Este cineva interesat de ceea ce se întâmplă acolo? Se pare că da, pentru că astăzi Răzvan Cuc nu merge la dezbaterea din Comisia de transporturi din Parlament. „Îi trimite la bătaie pe Minea și Scarlat, iar el se ascunde. Asta în contextul în care până acum nu scăpa nici o ocazie să apară peste tot și să se laude cu tot felul de baliverne”.

Ce se mai poate adăuga?

Poate doar: Drum bun, domnule Răzvan Cuc!

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.