MEDICAL

Alerta medicala. American parțial PARALIZAT în urma vaccinării cu Johnson & Johnson

Un bărbat din Mississippi care a dezvoltat cheaguri de sânge după ce a primit vaccinul anti-Covid de la Johnson & Johnson, a suferit o paralizie parțială și nu poate vorbi, potrivit familiei. Brad Malagarie, în vârstă de 43 de ani, din St. Martin, a suferit un accident vascular cerebral la scurt timp după a primit doza unică a vaccinului, relatează WLOX.

„M-au sunat și mi-au spus că a făcut acel vaccin și ceva nu este în regulă, bănuiau că este un accident vascular cerebral”, a declarat mătușa sa, Celeste Foster O’Keefe.

Tată a șapte copii, barbatul a fost dus de urgență la spital, unde s-a stabilit că a suferit un accident vascular cerebral din cauza unui cheag de sânge la creier.

O’Keefe lua medicamente pentru hipertensiune arterială, dar era un bărbat „tânăr, sănătos”. Reacția adversă i-a provocat o pareză pe partea dreaptă a corpului, spună mătușa bărbatului.

„Nu poate vorbi și nu poate merge. E paralizat pe partea dreaptă. Știe cine suntem și plânge când ne vede ”, a spus O’Keefe. Medicii nu știu când își va reveni.

„Vrem ca el să poată comunica, să poată merge și să poată vorbi din nou”, a spus O’Keefe.

Autoritățile de reglementare federale au întrerupt marți utilizarea vaccinului J&J, după ce șase femei cu vârste cuprinse între 18 și 48 de ani au dezvoltat cheaguri de sânge.

Sursa: .smartradio.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.