Alertă MEDICALA în China: Un nou virus de origine animală, descoperit la oameni. Sunt zeci de infectari
Un studiu ştiinţific a relevat detectarea în două provincii chineze a 35 de contagieri la oameni cu un virus de origine animală de tip Henipavirus, a anunţat marţi presa de stat chineză, citată de agenţia EFE.
Cazurile descoperite – niciunul dintre ele nu este grav – sunt în provinciile Shandong (estul Chinei) şi Henan (centrul Chinei), scrie ziarul Global Times, făcând referire la un articol publicat de cercetători chinezi şi singaporezi în New England Journal of Medicine, una dintre publicaţiile medicale cele mai prestigioase.
Virusul, pentru care la ora actuală nu există vaccinuri sau tratamente, a fost detectat prin probe prelevate din gâtul pacienţilor care au avut contact recent cu animale şi este asociat cu simptome precum febră, oboseală, tuse, lipsa poftei de mâncare, greaţă, dureri de cap şi dureri musculare, potrivit Agerpres.
Cercetările ulterioare au arătat că 26 din cei 35 de pacienţi purtători ai acestui Henipavirus au dezvoltat aceste simptome clinice, la care se adaugă iritabilitate şi stări de vomă.
Potrivit portalului public chinez de ştiri The Paper, Henipavirusul este una dintre principalele cauze emergente ale saltului bolilor de la animale la oameni (proces denumit zoonoză) în regiunea Asia-Pacific.
Unul dintre vectorii de transmitere ai virusului sunt liliecii de fructe, consideraţi gazde naturale a două dintre Henipavirusurile cunoscute: virusul Hendra (HeV) şi virusul Nipah (NiV).
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) semnalează că virusul Hendra provoacă la om infecţii care merg de la cele asimptomatice până la infecţii respiratorii acute şi encefalite grave, cu o rată de deces estimată între 40% şi 75%, care ”poate varia în funcţie de capacităţile locale de cercetare epidemiologică şi gestionare clinică”.
Nu a fost dovedită deocamdată existenţa unei transmiteri de la om la om, deşi cercetări anterioare au semnalat că acest tip de contagiere nu este exclus.
”Coronavirusul nu va fi ultima boală contagioasă care să provoace o pandemie, întrucât noi boli vor avea un impact tot mai mare în viaţa omului”, a declarat directorul adjunct al departamentului de boli infecţioase al spitalului Huashan.
Sursa: stiripesurse.ro
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: