[ Alertă medicală! O nouă boală neidentificată face victime. Care sunt simptomele ]
O boală încă neidentificată, care a debutat în statul Andhra Pradesh din sudul Indiei, a omorât cel puțin o persoană, iar alte 227 au fost spitalizate de urgență. Printre simptome se numără greață și pierderea cunoștinței.
Pacienții au prezentat o gamă largă de simptome, de la greață până la crize și pierderea cunoștinței, au spus medicii. Oficialii indieni din domeniul sănătății încă investighează cauza bolii, care a făcut ravagii în orașul Eluru, în weekendul trecut.
India locul doi în lume la infectarea cu Covid-19
Noua boală misterioasă se suprapune peste pandemia de coronavirus, India fiind țara cea mai afectată de COVID-19 din lume, după SUA.
Potrivit India Today, numărul persoanelor spitalizate a depăşit luni cifra de 350, după ce alte 76 de persoane au fost transportate la un spital în noaptea de duminică spre luni. 186 de persoane au fost externate, în timp ce 164 se află încă sub tratament, notează publicaţia, care citează declaraţii ale autorităţilor.
Un bărbat de 45 de ani, care a fost internat la spitalul GGH din Eluru cu simptome de greaţă şi convulsii a murit duminică seară, scrie India Today.
Statul Andhra Pradesh a fost unul dintre cele mai afectate zone din India – cu peste 800.000 de cazuri de COVID-19, semnalându-se al treilea cel mai mare număr de cazuri din țara asiatică. Însă nu Covid-19 pare a fi cauza spitalizărilor în acest weekend.
Ministrul sănătății statului, Alla Kali Krishna Srinivas, a spus că toți pacienții au fost testați negativ la coronavirus.
Oamenii care s-au îmbolnăvit, în special copiii, au început brusc să vomite după ce s-au plâns de arsuri la ochi. Unii dintre ei au leșinat sau au avut convulsii”, a declarat un ziarist la spitalul guvernamental Eluru pentru ziarul Indian Express.
În prezent sunt spitalizate 164 de persoane
Peste șaptezeci de persoane au fost externate, în timp ce alte 164 sunt încă tratate, au spus oficialii.
„Am exclus contaminarea apei sau poluarea aerului ca și cauză după ce oficialii au vizitat zonele în care oamenii s-au îmbolnăvit. Este o boală misterioasă și doar analiza de laborator va dezvălui ce este”, a declarat Srinivas. Opoziția a cerut însă o anchetă și insistă că este vorba despre contaminare, scrie Gândul.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: